Un blog care te susține să-ți remodelezi viața

Sunt zile in care ma uit la anumite lucruri, situatii si oameni cu o curiozitate imbinata cu recunostinta si cu intrebarea “De ce mi-a fost dat sa ma intalnesc cu aceasta persoana?” Sunt sigura ca ne stim din alte vieti si ca nu am rezolvat atunci ce era de rezolvat, iar acum ne este dat sa rezvolvam, daca vom sti. Sunt zile cand intalnesc, pentru prima oara oameni spre care ma duc cu toata fiinta, cu tot ce stiu, cu tot ce sunt, asa cum sunt, fara sa-mi doresc sa port vreo masca. Si ei parca ma absorb, ma poarta prin sufletul lor si apoi imi dau drumul imbogatita cu alte experiente de viata. Sunt oameni pe care ii aud din nou dupa mult timp si parca emotia reintalnirii e la fel ca si cum ne-am cunoaste pentru prima oara. Sunt oameni care de la care preiau, fara sa imi doresc, energia negativa, oameni care ma incarca cu rautatea lor, cu manevrele de razbunare si cu intentiile rele. Sunt situatii de care initial ma tem, apoi imi spun ca tot ce mi se intampla are un scop si redevin curioasa si curajoasa, recunoscatoare si mirata de ce urmeaza sa mi se intample.

Si daca pornesc cu tot elanul, si daca vad dincolo de situatii, comportamente, atitudini, daca dezbrac oamenii de idei preconcepute si ii iubesc pur si simplu, daca ma gandesc ca rautatea vine din suferinta, daca imi aduc aminte ca suntem rezultatul copilariei noastre, pornesc la drum cu bateriile incarcate cu energie pozitiva, cu empatie, cu compasiune, cu elan, cu emotie plina de entuziasm, nu de frica.

Si lucruri bune mi se intampla. In fiecare zi. Este de ajuns sa spun dorinta mea cu voce tare si a doua zi mi se intampla. Au fost zile in care imi doream sa fac rost de un contact al unei persoane cu care doream sa colaborez, iar a doua zi sa primesc un pachet, un mail sau o propunere exact din partea acelei persoane. Au fost zile in care parea ca nimic nu mi se leaga sa pot pleca de acasa sa ajung la o intalnire si atunci am vazut ca Iuliei i-au iesit doi canini si mi-a aratat ca se poate imbraca singura, la 1 an si 6 luni, cu pantaloni si tutu. Au fost zile cand Bogdan a avut nevoie de masina si m-am dus ofticata pe jos la HUB si prindeam rosu la toate trecerile de pietoni pana cand am vazut ca mi-a fost dat sa simt amestecul de zambile mov cu mirosul de ploaie. Si am stat acolo, pe trotuar, langa copilarie, pret de inca 3 semafoare, cu ochii inchisi, umplandu-mi plamanii cu primavara.

Mai sunt multe intamplari frumoase pe care le traiesc de cand am inceptut sa integrez conceptul de mindfulness in viata mea. Si asta i se datoareaza lui Gaspar care mi-a vorbit, pentru prima oara despre prezenta constienta, acum 3 ani. Ma bucur mult ca el vorbeste acum si public pentru toti cei care vor sa-si deschida simturile. Nu stiu daca voi ajunge sa-l sustin, pe 5 martie, la conferinta Mindfulness in viata cotidiana. Nu prea am cum sa predau stafeta rutinei de seara a doi copii mici. Insa sunt tare bucuroasa ca voi putea sa urmaresc, in direct, conferinta online pe site-ul editurii Herald.

Pana atunci, va las cu un citat din Hazart Inayat Khan: Inima mea se patrunde de linistea pe care mi-o inspira pacea naturii.

Text: Ana Nicolescu