A venit Măriuca de la școală și mi-a spus că de anul ăsta va primit note. Și cine are cele mai mari note primește multe diplome, mami, un teanc așa de gros și… mami, fii atentă, la final de an, ghici ce primește? Un trofeu de aur.
– Și te-ar bucura un trofeu?
– Păi da, că e de aur.
– Și dacă n-ar fi de aur?
– Eeee, tot m-ar bucura dar mai puțin.
– E important pentru tine să ai diplome și trofee?
– Păi da.
– Cum te fac să te simți?
– Învățată, talentată, importantă.
– Ce ești dispusă să faci pentru diplome și trofee?
– Să învăț, să copiez, să mă mai ajuți tu la teme unde nu știu, să mai și trișez dacă e nevoie.
– Înțeleg că diplomele astea sunt tare importante pentru tine.
Magia pe care i-o pun în ghiozdan în fiecare zi
Am luat-o cu mine și i-am arătat teancul meu de diplome. M-a considerat super tare. I-am spus că și eu mă simt uneori super-tare, dar nu datorită acelor foi. I-am povestit că am învățat din greu mult timp pentru diplome și foi, pentru a acumula această avere și când se termina anul, uitam totul și eram foarte foarte obosită. I-am spus că adevarata comoară sunt cunoștințele din anii de școală pe care le folosesc și azi, le exersez și le perfecționez în fiecare zi.
– Este o magie care te ajută să fii bună la multe materii, îi spun.
– O magie cu baghetă magică?
– Am putea spune. Magia începe doar atunci când ești foarte, dar foarte curioasă. Curioasă să afli lucruri noi, să afli cum ajungi la un rezultat, să vezi ce materii îți plac, să vezi ce poți aduce tu nou, să vezi ce schimbă în tine informația pe care o afli. Este curiozitatea pentru ce înveți și curiozitatea pentru cine devii aplicând ce înveți. Apoi magia continuă cu puterea ta de a fi concentrată pe un singur lucru.
– Așa cum facem seara cu respirația?
– Exact. Așa cum îți îndrepți seara, înainte de culcare, toată atenția pe aerul care îți umflă burtica și pe nimic altceva, tot așa, la școală rămâi concentrată pe materia respectivă, pe exercițiul pe care îl explică doamna. Asta te ajută să înveți multe lucruri direct din clasă și să ai mai mult timp de joacă acasă. Iar al treilea element din magie este entuziasmul cu care treci prin școală. Bucuria că de acum înainte vei învăța lucuri pe care nici eu nu știu să ți le explic. Păstrează bucuria că afli lucruri noi zilnic. Este un privilegiu pe care mulți copii nu îl au. Înțelegi ce îți spun, Măru?
– Mdea… înțeleg câte ceva. O să mă ajuți să facem împreună ce zici tu, nu?
Intrăm în competiție pentru premii golite de sens și conținut
Suntem o societate competitivă, bazată pe acumularea de bunuri, de titluri, de trofee, indiferent dacă e sau nu un lucru de valoare cel pentru care suntem premiați. Dacă stăm să ne gândim, împlinirea noastră de aici vine. Cei mai mulți dintre noi ne considerăm realizați dacă avem o casă, o mașină, un job stabil, un cont în bancă… Mă uitam la televizor (mare greșeală și mare pierdere de energie) și îmi dădeam seama că sistemul nostru de valori este total greșit. Noi recompensăm cu salarii exorbitante fotbaliștii și așa zisele vedete, iar profesorii noștri trăiesc de pe o zi pe alta (mă refer aici la cei cu har și care fac aceste meserii vocațional).
Noi nu trebuie să recompensăm mentorii noștri pentru că așa este moral, ci pentru că așa este eficient.
Înainte de a înțelege de ce suntem o societate competitivă și de ce competiția erodează stima de sine și nu este eficientă și productivă, este nevoie să înțelegem ce înseamnă valoarea reală într-o societate și să o prețuim cu adevărat.
Apoi ar trebui să ne dăm seama că atunci când cineva pierde, pierde toată lumea. Mi se pare că este mult prea sadic să perpetuăm din generație în generație că este o distracție extraordinară atunci când cineva câștigă în timp ce altcineva pierde. La fel de sadic mi se pare să ne motivăm copiii să învețe mai bine, comparându-i cu alți colegi de clasă cu rezultate mai bune. Întotdeauna cel care pierde, oricâte mecanisme de gestionare a emoțiilor ar avea, oricât de dezinteresat de locul fruntaș ar fi, în el va exista o sămânță de rușine, de vinovăție, de nu sunt suficient de bun. Pentru că așa am fost crescuți de generații, venim pe linie ancestrală cu această competiție în sânge: eu primul. Când mult mai ușor, mai productiv și mai sănătos relațional ar fi să cooperăm.
Comparația a creat în mine o competiție fără sens
Timp de 8 ani, am fost comparată cu prietena mea cea mai bună, șefă de promoție, că nu puteam și eu să am 10 pe linie dintr-a V-a până într-a XII-a. Credeți că m-a motivat să învăț mai bine? Credeți că m-am chinuit să învăț mai bine de plăcere, din interes pentru o anumită materie? Credeți că mai știu toate acele informații pe care le-am învățat mecanic? Credeți că acest lucru m-a făcut să îmi dau seama care sunt talentele mele, hobbie-urile mele, valorile mele, cât de bună sunt eu la un anumit lucru, ce aș putea face o zi întreagă fără să mă plictisesc? Nu. Mi-am dat seama de toate aceste lucruri abia după ce am scăpat de presiunea competiției și a comparației cu scop motivațional.
Despre prietenii și lumi prăbușite din cauza notelor
Îmi amintesc că eram prin clasa a VII-a și eram entuziasmată că voi lua premiul al II-lea, la o distanță mare de premiul I, ce-i drept. Îmi calculam aproape în fiecare zi mediile împreună cu una dintre prietenele mele cu care aveam aceeași medie pentru premiul II, mai ales dacă una dintre noi lua vreo notă. Am hotărât că nu mai e nevoie să luăm nicio notă, să nu mai intervenim la ore cu răspunsuri și că așa ne păstrăm amândouă media și premiul. Într-o zi, s-a ivit ocazia să iau un 10. Am stat însă cuminte în banca mea.
După o săptămână, diriga ne-a anunțat mediile. Premiul I, se știa. Premiul II prietena cu care îmi calculasem mediile timp de vreo lună. Și, spre marea mea surprindere și deloc a prietenei mele, mie îmi revenea premiul III. M-am uitat nedumerită la prietena mea, cu care și stăteam în bancă, simțind cum se prăbușesc munți și vizualizând-o pe mama dezamăgită. Prietena mea blondă cu părul drept și ochii verzi mi-a spus că ea știa că este o mică diferență la medii, dar dacă eu aș fi luat acel 10, aș fi întrecut-o și i-ar fi revenit ei locul III. Atunci toată lumea s-a prăbușit peste mine, toată lumea mea interioară a căzut, tot ce știam eu despre prietenie s-a evaporat într-o clipă și competiția ne-a transformat din prietene în necunoscute.
Mereu voi vrea să mă depășesc doar pe mine, nu pe alții
Mama a fost, desigur, dezamăgită. Atunci i-am zis, într-un exces de nervi, de rebeliune, de curaj, de iluminare, de conectare la forțele mele proprii că în viața mea de acum înainte, singura competiție care va exista va fi cea cu mine însămi. Mereu voi vrea să fiu mai bună decât mine și mereu voi încerca să FIU mai mult decât să FAC mai mult.
Suntem mai mult decât o diplomă sau o foaie matricolă
Cum ar fi fost ca întregul consum de energie, să se transforme din risipă în valoare? Cum ar fi dacă i-am învăța pe copii să coopereze, să lucreze împreună, să fie flexibili, adaptabili grupurilor, nu individualiști, încrâncenați, obsedați de o diplomă, care oricum nu are valoare pentru devenirea lor ca oameni. Vă rog să nu trăim în război, în conflict unii cu alții, ci să fim împreună și să construim o lume mai tolerantă, axată mult mai mult pe valorile interne, nu pe cele externe. Știu că este greu să facem acest switch, dar măcar putem începe prin a fi conștienți că nu ne este de folos competiția.
Text: Ana Nicolescu
