Eu ca mamă
comments 6

Cum îi facem pe copii să asculte de noi? Condiționare vs influență

De multe ori mă întreabă oamenii cum le fac pe fete să asculte de mine. Mă blochez când primesc întrebarea asta pentru că eu nu îmi pun așa problema. Și adevărul e că nu ascultă de mine. Nici nu îmi doresc asta. Când zic ascultare, zic condiționare. Iar condiționarea mi se pare o formă de sclavie care transformă, acoperă, adevăratul eu al copilului. El va începe încet-încet să pună straturi de comportamente cerute și nu înnăscute pentru a-și mulțumi părinții și când va deveni adult, nu va mai putea vorbi despre o individualitate, ci doar despre o personaitate. El va fi devenit persoana care i s-a spus să devină.

Când mă deconectez de la propriul meu adevăr și cad în capcana rigorilor sociale sau când sunt foarte obosită, ori presată de ceva, atunci recurg și eu, mecanic, la condiționări. Deși nu sunt în acord cu valorile mele și nu cred în ele, creierul meu reacționează la anumite situații și inima în stand by. Atunci mă supăr că scapă tot felul de obiecte pe parchet la ora 9 seara ori că sar din pat cât de zgomotos pot ele că doar avem copite de ponei, mami, și d-asta tropăim, ori că se bat, se ceartă, se lovesc, ori că vin vecinii de sub noi cu bebelușul în brațe că l-au trezit a nu-știu-câta oară.  Ele vin la mine și mă pupă și îmi zic că sunt bună, dar am avut o zi grea și poate am nevoie de somn. Atunci mă gândesc cine e copilul și cine e adultul.

Foto: Mihai Răitaru

Foto: Mihai Răitaru

Cine sunt eu cu adevărat și ce vreau să transmit?

Când sunt cu adevărat conectată cu inima mea, cu valorile mele și cu adevărul meu, sunt în rolul de mamă sunt veselă, jucăușă, caldă, curioasă, empatică, feminină, inspirațională. Atunci mă simt bine cu mine și cu ele, simt că a fi mamă mă împlinește și vibrația crește. Energetic ne aliniem vibrațiile, suntem de fapt într-o singură vibrație înaltă toate 3, pot conține spațiul cu bucurie și încredere și ușurință. Fix atunci nu mai cade nimic pe parchet, poneii se duc la culcare de bună voie, Măriuca nu mai face scandal pe stradă, Julie nu mai are tantrumuri.

Care este rolul mamei până la urmă?

Fetele se uită la mine cu ochii mari când le povestesc despre cum ne petreceam eu și Ema vacanțele la țară. Cea mare se preface că are și ea blog. Cea mică își potrivește hainele pentru a doua zi pe criteriul cromatic. Cea mare dă cu mopul din proprie inițiativă. Cea mică scoate o carte de la Usborne și se apucă de activități. Cea mare mă ia în brațe și îmi zice că vrea să fie ca mine când va fi mare și că sunt cea mai bună mamă pe care o poate avea un Merișor. Până la urmă despre asta este a fi mamă: despre a conține cu iubire și respect ceea ce sunt cu adevărat copiii, despre a-i vedea și a-i prețui pentru tot ce sunt cu lumini și umbre, despre a-i ghida și a-i inspira.

Metoda de educare în care cred și care funcționează la mine este cooperarea. Iar din experiența mea, fetele cooperează atunci când sunt inspirațională pentru ele și când le arăt influență, nu putere.  Și cum parte din rostul meu în viață este să inspir, atunci când sunt pe pilot automat și reacționez, trebuie doar să-mi amintesc de valorile mele. Ceea ce vă doresc și vouă. Așa că răspunsul la întrebarea de la început este că nu le fac să asculte, ci le invit să colaborăm și să ne aducem aportul la viețile noastre, să facem un joc frumos împreună, care să ne umple de fericire și încântare.

Voi cum ieșiți de pe pilot automat? Ce le arătați copiilor? Influență sau putere?

Text: Ana Nicolescu

6 Comments

  1. Florin Rus says

    Buna ziua!
    Cred ca un rol important in “modelarea” copiilor il au ambii parinti.
    Ar fi util ca in articolele dvs. sa gasim si rolul tatalui.
    Va doresc succes in tot ceea ce faceti si nu uitati ca si tatii va urmaresc articolele.
    Cu stima,
    FRus

    • Ana Nicolescu says

      Ce feedback îmbucurător că și tații citesc ce scriu aici. Mulțumesc mult. Așa e, în viața copiilor ambii părinți au roluri importante. Nu prea scriu despre tați din două motive: eu scriu doar experiența mea, adică cea de mamă. Ce ar trebui să facă tatăl pot doar să spun ce mi s-ar părea mie ok să facă tatăl. Nu pot să zic cu certitudine. Iar al doilea motiv, soțul meu s-ar simți certat și scos la tablă pentru că el are cu totul alte principii și valori față de ale mele. Dar voi scrie totuși despre viziunea mea asupra rolului pe care îl au tații în viața de familie. Toate bune și mulțumesc pentru mesaj.

  2. Cristina O says

    Discutie intre 2 fetițe de 7 ani: “-Mama mea este nervoasă cand e obosită!”. “- Și a mea la fel, dar e obosită aproape mereu!”. In relatia cu fetița mea, merg pe cooperare/colaborare/reciprocitate, dar impun niste limite si trasez niste principii. Însă, ma regăsesc si eu uneori in mama aceea “obosita”.

    • Ana Nicolescu says

      Sigur că trasăm limite și principii, așa putem să creăm un spațiu pentru copii și să-l conținem. Și eu mă regăsesc de multe ori în mama obosită, dar încerc să-mi fac loc, din ce în ce mai mult, eu în viața mea. Să am momentele mele de liniște, de răsfăț, de conectare cu mine, să am un loc doar al meu în casă (asta cu locul e la nivel de intenție deocamdată)… Mulțumesc că citești și că ai lăsat un gând aici.

  3. M-ai prins! Am dublu standard. Îi arăt influență mai mereu, dar uneori recurg la putere, sau dominare fizică. Aș vrea să nu, dar soro, m-a săgetat privirea pediatrei care i-a desfăcut labiile cu un ochi ridicat, nemulțumită de igiena copilei. Nu mă lasă să o spăl, curăț, igienizez la dânsa. E belea! Și în somn mă simte deși umblu ușor, cu bețișoare uleioase. Așa ceva…deci uneori urlăm împreună! Dar de pe pilot automat chiar și ea mă scoate când îmi oglindește starea. Cu toate astea, am descoperit că reușesc să mă surprind când mă apuca nervii și să mă întreb în sinea mea ”ce am:”. Așa că îmi dau răspunsul (de genul că ”în loc să fac ordine aș vrea să fac cutare sau cutare) cu voce tare și cu accent modovenesc și-mi treși cât ai zâși piește 😀 😀 😀

    PS: m-am căutat la cap și cică-s ok 😉

    • Ana Nicolescu says

      Să știi că e de bine că ai activat observatorul și că reușești să te vezi când ețti pe pilot automat. Keep on going. Normal că ești ok la cap :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *