Scopul unei relații este de a decide ce parte din tine ai vrea să se arate, nu ce parte din celălalt ai putea să capturezi și să păstrezi. (Conversații cu Dumnezeu, Neale Donald Walsch).
Erau încă zile destul de calde de noiembrie. La grădiniță, Măriuca mă trase lângă dulapul ei. Se uită în jur cu ochii mari și expresivi. Urma să-mi spună un secret. Pe semne că era un secret pe cinste de vreme ce inima îi bătea cu putere. I-o simțisem atunci când o strânsesem în brațe. Deschise dulapul și se băgă aproape cu tot corpul printre geacă, pulover și ghiozdanul cu pisică roz. Căută bine de tot și când găsi, scoase o floare cu tulpina de lemn și cu petale din hârtie mov, bej și maro.
Ea: Miroase-o, mami!
Eu: Mmmmm, miroase a vanilie.
Ea: Da, e o floare vanilată.
Eu: E minunatată, așa ca tine.
Ea zâmbi fâstâcită plecându-și capul cu zulufii blonzi spre umărul stâng. De fapt, spre inimă.
Eu: La ce opțional ați făcut floarea.
Ea: Nu am făcut-o la niciun opțional.
Eu: ?!?
Ea: Mi-a dat-o Vlăduț P (și îi spuse numele de familie).
Eu: Wow, iubita, și cum ți-a dat-o?
Ea: După engleză, a venit la mine și m-a mângâiat cu ea pe obraz.
Text: Ana Nicolescu
