Copilul la 9 ani. Ce se schimbă fizic și emoțional în viața lui?

copilul la 9 ani

Își alege coperți de caiete cu Minnie și Hello Kitty și se îmbracă cu haină de piele și blugi tăiați. Se uită la O balerină la Paris și merge la cursuri și concursuri de dans pe patine cu rotile, inspirată de serialul Luna. Își ia pixuri cu puf, diamante și inimi cu BFF, editează video-uri și strânge bani în euro ca să renovăm casa și ca să-mi ia mie o mașină. Ascultă muzică pe Youtube, citește povești cu prințese, își face conturi pe diferite aplicații, își protejează identitatea și liniștea ei emoțională depinde de prieteni și de familie. Noaptea împinge cât mai sus ora de culcare de parcă nu vrea să iasă din zi și să intre în noapte, de parcă îi e frică să nu piardă ceva dacă pășește într-un alt tărâm.

Ea e Măriuca și are 9 ani, vârsta la care iese din poveștile magice și intră în realitatea vieții care abia acum vede că i se întâmplă. Acum deschide ochii și începe să-și conștientizeze eul, începe să vadă lucruri pe care nu le vedea până acum, deși au fost aici mereu, începe să aibă o opinie și mai puternic conturată și să conteste că ce spun eu este literă de lege. Începe să devină stăpâna propriei vieți, să-și descopere vocea și să vadă că poate să se miște și singură și să ia decizii cu consecințe pe care este dispusă să le suporte.

La 9 ani ceva seacă și ceva iese la suprafață

Măriuca a împlinit 9 ani la începutul pandemiei, în aprilie, și de atunci a trebuit să se adapteze la o nouă realitate a școlii, să se repoziționeze în grupul ei de foste prietene, s-a relaxat apoi în vacanța zen de 3 săptămâni în Grecia, unde ne-a pus niște oglinzi minunate nouă, părinților. Apoi a trecut prin indecizia noastră dacă să o mutăm la o altă școală sau într-un alt sistem și cu adaptarea la această nouă școală care nu este în alt sistem, dar energia și oamenii de aici sunt balsam pentru sufletul ei.

Acum e liniștită și își vede de trecerea ei prin această vârstă, care conform pedagogiei Waldorf coincide cu un moment de răscruce, un moment de criză care să-i permită dezvoltarea ei înspre libertate. Părintele pedagogiei Waldorf, Rudolf Steiner, a atras atenția în mod deosebit asupra acestui moment: Cam între al 9-lea și al 10-lea an din viața sa, copilul trece printr-o schimbare demnă de luare-aminte. Cel de-al 9-lea an este situat între perioada celei de a doua dentiții și pubertate. Însă este și un moment de trecere în viață, în sfera spirituală. Aici ceva seacă și altceva iese la suprafață.

Ce e nou în viața copilului la 9 ani

– Până la 9 ani, copiii se află la vârsta imitării, adică ei fac ce văd că se petrece în jurul lor. Este o stare copilărească, cufundată în visare și axată pe poveștile magice. De la 9 ani, nu mai poate funcționa principiul imitării, ci este necesar să introducem principiul autorității, dar în niciun caz cu furie și ceartă. Părinții trebuie să devină o autoritate iubită, pe care copilul se sprijină. Revin cu un articol separat pe tema asta.

– Copilul vede acum lumea înconjurătoare mai conștient decât înainte, el începe să observe lumea exterioară, are mai multă claritate asupra faptelor, trece printr-o etapă similară cu trezirea și percepe mai conștient lucrurile care i se par absurde. De exemplu, dacă tatăl zice că regula este să ne spălăm pe dinți seara, copilul la 9 ani îl observă și îl taxează când tatăl nu se supune regulii.

– Nu mai vrea povești, vrea întâmplări adevărate, vrea să cunoască lumea și în el se trezesc întrebări reale. Învățarea nu trebuie să rămână abstractă, ci are nevoie de legătura cu viața și contextul ei: povestiri din viața oamenilor de la munte, din viața satului sau a orașului, povestiri despre meșteșuguri, despre natură și hrană etc.

– Lumea copilăriei se scufundă inevitabil și aici intervine frica. Copilul la 9 ani devine preocupat de moarte, își pune întrebări despre întuneric și durere. Traversează criza singurătății și pot să apară coșmaruri.

–  Chiar dacă se petrec multe în interiorul lui, e posibil ca el să nu le verbalizeze, așa că atenție la lucrurile care rămân nespuse.

– Poate să îi fie frică să meargă singur pe stradă sau să se culce singur, ori să treacă pragul casei, pragul dintre zi și noapte, pentru că acum, dintr-o dată, devine conștient de mediul în care trăiește și trăiește foarte intens trecerile și reprezentările acestora în cotidian.

– Poate să fugă de oglinzi pentru că nu vrea să aibă întâlnirea cu sine însuși în acest mod exterior.

– Eul începe să intervină în destinul său, să-și facă intrarea în viața lui și la 9 ani, copilul începe să se desprindă de părinți pentru că vrea să stea în introspecție, să se descopere într-o nouă etapă, iar acest lucru nu trebuie interpretat de părinți, mai ales de mame, ca un abandon, ci ca o evoluție firească, o creștere și o binecuvântare că putem să fim martori la devenirea lui.

– Dentiția, respirația și craniul sunt în plin proces de maturizare, de aceea pot să apară: oboseală, letargie, tulburări în ceea ce privește adormirea și trezirea, palpitații, amețeli, dificultăți de respirație, lipsa poftei de mâncare, dureri abdominale

Are nevoie de mult mai multă dragoste ca de obicei.

copilul la 9 ani

Cum le dăm spațiu și nu intervenim prea mult?

N-aș fi aflat despre toate astea dacă nu mi-ar fi povestit despre ele Cristina Bărăscu, terapeut la Healing Education Romania. Cristina s-a formart în pedagogia Waldorf și în Child Psychology și lucrează cu copii de diverse vârste. Ea mi-a povestit despre RUBICON și despre jocurile și poveștile care pot să-i ajute pe copiii la 9 ani să facă trecerea mai ușoară.

Cristina, fie că suntem familiarizați cu pedagogia Waldorf, fie că nu, ce este bine să facem cu copiii la 9 ani? Ce este esențial să știm despre această vârstă și cum putem noi, părinții, să-i conținem pe copii? Ce jocuri să jucăm cu ei? Ce povești să le citim? Ce cărți să citească ei? Prin ce experiențe e bine să-i lăsăm să treacă? Cum le dăm spațiu și nu intervenim prea mult? Cum lăsăm spațiu eului lor să-și găsească loc în ei? Cum știm că am făcut o treabă bună și cum facem asta astfel încât să fie despre copil, nu despre a ne demonstra nouă că suntem părinți buni?

copilul la 9 ani_cristina bărăscuCristina Bărăscu: “Cred ca pentru noi, ca părinți, este esențial să înțelegem această perioadă prin care trece copilul. Este o perioadă cu mari provocări interioare, care vin și se manifestă și înspre exterior, adică în comportamentul față de ceilalți; este o perioadă de insingurare, o perioadă în care ei realizează că lumea lor interioară este separată de lumea exterioară. Copilul are neveoie de această perioadă pentru a trece sănătos înspre anii de adolescență, iar noi ca părinți putem să-i ajutăm. Este foarte important la această vârstă să începem să îi pregătim să devină independenți, să poată să facă anumite lucruri pe cont propriu. Ca adulți, putem să găsim echilibrul între grija și atenția pe care le-o acordăm și spațiul ca să experimenteze singuri prin încercare și eroare. Cred că provocarea cea mai mare este a părintelui, în drumul lui de a lăsa copilul să zboare. Este necesar să îi fim aproape, să știe că se poate baza pe noi, dar să învețe să își folosească aripile care îl vor putea purta în această viață.

Este important pentru copilul la 9-10 ani să învețe cum să gestioneze anumite situații neplăcute din viața lui, în loc să le rezolvăm noi ca părinți. Și putem să îi fim aproape și în acest caz, urmand cativa pași simpli:

  1. Empatizează! În cele mai multe cazuri, copilul își dorește să fie auzit și își dorește ca tu să înțelegi prin ce trece. Dacă îți spune că îi este frică de intuneric, în loc să îi dai un răspuns de genul “dar nu are de ce să îți fie frică “sau “dar acum ești mare, nu ai motiv”, încearcă să îi spui “te înțeleg, și eu am trecut prin asta la vârsta ta, sunt aici lângă tine, te pot ajuta cu ceva?”. Pe măsură ce se va îndrepta spre anii pre-adolescenței și ai adolescenței, copilul are nevoie să știe că poate să fie deschis cu tine, că poate să vină la tine, iar tu îi vei onora sentimentele și îl vei susține. Așa că uneori, pentru a încuraja comunicarea, este nevoie doar să asculți.
  2. Ajută-l să identifice ceea ce simte. Atunci când ceva dificil se întâmplă, în loc să îi dai soluții, întreabă-l: “Și când s-a întâmplat acest lucru, cum te-ai simțit?”
  3. Provoacă-l să găsească soluții. “Și ce crezi că vei face în legătură cu acest lucru?” Din nou, dacă îl lași să descopere singur, îi transmiți indirect un mesaj, acela că nu este neputincios. Dă-i sfaturi dacă ți le cere și întreabă-l dacă și le dorește. În final, dacă situația este mai serioasă sau dacă nu pare să se descurce singur, întreabă-l: “Crezi că este ceva ce aș putea face ca să te ajut?” În felul acesta știe că se poate baza oricând pe tine, experimentând în același timp puterea de a găsi soluții.

La 9 ani, punctul de cotitură al copilăriei

Această perioadă este adesea numită “punctul de cotitură” al copilăriei. Până la 9 ani, copilul se simte în interior ca fiind înrudit cu tot ceea ce îl înconjoară. De aceea basmele sunt hrana sufletului în acea perioadă. Acum însă, odată cu experimentarea sinelui și separarea de lume, copilul se poate simți brusc foarte nesigur pe el. Relația lui cu tot ceea ce îl înconjoară se schimbă și trebuie restabilită.

Separarea pe care copilul o simte începând cu 9 ani, aceasta căutare interioară a lui “acasa”, se refelectă în istorie în călătoria poporului evreu, în timp ce părăresc Grădina Edenului și se întâlnesc cu provocari în care au posibilitatea de a face bine sau nu. Acesta este începutul individualizării. Poveștile Vechiului Testament oglindesc cumva experiențele interioare ale copilului la această vârstă. El lasă în urmă “paradisul”copilăriei și începe să devină mult mai conștient de lumea din jurul său, de ceea ce este bine sau rău. Seria de povestiri scrise de Jakob Streit și publicată de Univers Enciclopedic este recomandată de a fi citită sau, ideal, repovestită copiilor la această vârstă.

Remediul “izgonirii”din paradis constă în experimentarea faptului că lumea este un loc bun în care să trăiești. Prin activități concrete și practice de grădinărit, gătit, construit (în lumea reală, nu virtual sau cu piese Lego), confecționând mici piese de îmbrăcăminte (fular/căciulă tricotate), copilul învață că poate folosi și transforma ceea ce se găsește în exteriorul lui. Este perioadă perfectă pentru a învăța să măsoare, să cântărească, să semene și să culeagă, să facă pâine, să urmărească anotimpurile/trecerea timpului ca fenomen exterior.

Cu fiecare abilitate nou învățată, copilul va căpăta încredere și confort în noua lui viață și va trăi interior sentimentul că Pământul este acel “acasă”, un loc bun și frumos în care Eu pot trăi.”

Voi ce observați la copiii voștri de 9 ani?

Text: Ana Nicolescu

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.