România este ţara unde „bătaia e ruptă din rai” şi “buruiană de leac”, ţara în care “unde dă mama, creşte”, ţara în care “copilul trebuie pupat doar în somn” şi în care părinţii cred că “dacă ei l-au facut”, tot ei “îl pot omorî”. 38% dintre părinți recunosc abuzul fizic asupra copiilor în familie, însă 63% dintre copii afirmă că sunt bătuţi acasă de către părinţii lor. Corecţiile precum „lovitul cu palma”/„urecheala” nu sunt percepute de părinţi şi, într-o anumită măsură, nici de copii, ca fiind comportamente din sfera abuzului fizic.
Știai că…
… atunci când copiii sunt abuzați, creierul lor suferă modificări?
… o pedeapsă nu ajută să nu mai dea copiii foc la casă, ci să găsească mai eficient strategii de evitare a pedepsei?
… unii copii ajung să fie supuși pentru că ei cred că într-adevăr merită să fie bătuți? Astfel, bătaia duce la perturbarea percepției și a stimei de sine. De ce cred copiii (dar și noi ca adulți dacă am fost abuzați în copilărie) că au meritat bătaia? Pentru că au nevoie să creadă că și atunci când au lost loviți, au fost iubiți.
… atunci când vor deveni adulți, copiii bătuți pot suferi de șoc postraumatic, depresie, tulburări de comportament, tulburări de anxietate, tulburări de atașament?
… dacă sunt abuzați, copiilor le scade capacitatea de învățare și le este afectată performanța școlară. Pentru că mintea lor este preocupată să găsească strategii de evitare a pedepselor, în loc să fie atentă la informațiile noi.
… atunci când copilul este abuzat, el învață că sursa iubirii și a violenței este aceeași? Consecința? Ambivalență față de părinte. Frică, furie, copilul va scăpa de sub control.
Săptămâna trecută am participat la o dezbatere organizată de Salvați Copiii, pe tema violenței asupra copilului în familie. Așa cum spuneam și acolo, da, sunt de acord că violența nu este benefică și sunt conștientă că încă sunt mulți părinți care cred că bătaia are rezultate pozitive. Pentru a deschide ochii, este nevoie ca părinții să ajungă mai întâi în cabinetele de psihoterapie, să se regleze emoțional, să se vindece și apoi să afle care sunt instrumentele reale, ancorate în realitatea societății românești, pe care le au la îndemnă pentru a crește armonios alături de copiii lor, pentru ca la începutul maturității, copiii noștri să fi primit de la noi, darul de a se descurca singuri în orice situație, de a fi flexibili și adaptabili, de a avea putere și încredere să spună nu, de a avea o stimă de sine la cote amețitoare. Știu că la baza comportamentelor agresive ale părinților stă frica: de a nu mi se urca copilul în cap, de a nu fi răsfățat, de a mă face de râs în fața familiei și a vecinilor, de a mă păsăsi la bătrânețe, de a ajunge drogat sau curvă, de a fugi de acasă, de a nu mai avea autoritate în fața lor, de a pierde, de fapt, controlul asupra lor. Este o luptă pentru putere, nu pentru influență.
Studiile Salvați Copiii România sunt îngrijorătoare. Mi s-a dus ca un țurțure ascuțit în inimă vestea că și copiii până într-un an sunt bătuți. Iată ce am mai aflat:
Pedeapsa şi critica sunt la loc de frunte, bătaia este tolerată ca mijloc de disciplinare şi corectare a comportamentelor problematice, iar copiii – victimă sunt stigmatizați și discriminați în școală și comunitate, au un impact negativ asupra dezvoltării copiilor și duc la grave încalcări ale Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului. Expunerea copiilor la violenţă domestică în familie încalcă reglementările în vigoare și afectează grav bunăstarea acestuia, dezvoltarea personală şi interacţiunea socială în copilărie şi în viaţa de adult. Consecinţele violenţei asupra copilului sunt: anxietate, depresie, comportamente agresive, tulburări de ataşament, regresie în comportament şi dezvoltare, delincvenţă, abandon şcolar, abuz de substanţe.
În același timp însă, comportamentele violente cărora copiii din România le cad victimă, generează o nouă realitate pentru aceștia și aduc în firescul vieții de zi cu zi un model de învățare, o (falsă) soluție pentru rezolvarea de probleme. Mare parte dintre copiii care astăzi sunt victime ale violenței domestice vor crește, devenind adulții violenți ai generației următoare, închizând astfel un cerc al abuzului.
În perioada 2009 – 2015 (iunie) Organizația Salvati Copiii a oferit programe şi servicii de evaluare şi terapie psihologică 13.126 de copii care provin din medii defavorizate în care violența domestică este o constantă. O analiză statistică a cestui grup țintă a relevat următoarele:
- 87% dintre copiii cu istoric de violență domestică în familie, au primit un diagnostic clinic în cadrul centrelor de consiliere pentru copii și părinți ale Salvați Copiii;
- Raportarea copiilor la comportamentele de abuz fizic și emoțional ale părinților s-a realizat diferit, cu urmatoarele consecințe la nivelul comportamentului copiilor:
- 62% dintre copiii prezentau comportamente agresive și dificultăți de gestionare ale emoției de furie, acestea fiind de altfel și principalele motive pentru care au fost referiți către consiliere psihologică de către personalul școlii / grădiniției în care sunt înmatriculați;
- 18% dintre copiii cu istoric de abuz în familie prezentau o puternică dependență față de părinte, conformare oarbă la regulile familiei, dezvoltare minimală a responsabilității și autonomiei personale;
- 47% dintre copii au dezvoltat comportamentul de minciună ca mecanism de a face față situațiilor problematice de interacțiune cu părinții, devenind adevărați „strategi” în abordarea comportamentelor cu risc de a provoca o reacție de pedeapsă din partea părintelui;
- 83% dintre copiii aflați în supervizarea echipelor multidisciplinare, raportează în relația de interacțiune cu părinții emoții de frică, revoltă, resentiment, în situații care implică comportamente problematice și/ sau greșeli făcute de copii;
În ceea ce îi privește pe părinții acestor copiii, 9.647 în evidențele Salvați Copiii:
- 65% dintre ei, confruntați cu dificultăți comportamentale ale copilului (manifestate atât acasă cât și la școală) solicită măsuri severe de disciplinare, de tip „reţetă”, care să genereze rezultate imediate şi stabile în timp;
- Doar 23% dintre părinţi, admit, în prima etapă a evaluării iniţiale, că dificultăţile copiilor ar putea fi generate de felul în care sunt discplinaţi acasă;
- 58% dintre părinţi asociază atitudinile parentale calde, suportive, de toleranţă şi atenţie la nevoile copilului, cu răsfăţul sau pierderea autorităţii parentale; aceeaşi părinţi afirmă că, deşi nu se simt bine certând sau lovind copilul „la nevoie”, au mai multă încredere în aceste „măsuri educaţionale”;
Convingerea că prin pedepsire copiii vor învăţa cele mai importante lecţii este extrem de răspândită în rândul părinţilor. Cu toate astea, ceea ce copiii învaţă este total diferit de ceea ce încearcă părinţii să îi înveţe.
În ceea ce priveşte actele de abuz fizic sever, consecinţele pentru evoluţia şi dezvoltarea copilului sunt similare celor enumerate mai sus, la care se adaugă riscul crescut de apariţie a unor probleme severe de sănătate mintală, de tipul tulburare de stres postraumatic, depresie, tulburare de conduită în adolescenţă, consum de substanţe.
Alături de perpetuarea prin învățare de la o generație la alta, copiii enumeră ca factori de risc pentru apariția și menținerea comportamentelor abuzive în familie:
- nivelul ridicat de stres al părinților, cauzat de contextul socio-economic;
- lipsa unor surse alternative de educare a părinților cu privire la modalități de creștere și educare a copiilor;
- dificultăți de comunicare între copii și părinți și importanța acordată conceptului de „autoritate” în construirea relației părinte – copil.
Astfel, este relevată încă o dată nevoia de educaţie, atât în rândul copiilor cât şi în rândul părinţilor, cu privire la manifestările şi consecinţele diferitelor forme de abuz asupra copiilor, cât şi cu privire la educaţia parentală din perspectiva drepturilor copiilor.
Sursele citate:
Baza de date, beneficiari, 6 Centre de consiliere Salvaţi Copiii;
Abuzul şi neglijarea copiilor. Studiu sociologic la nivel national, 2013, Salvaţi Copiii, Direcţia Protecţia Copilului – Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice;
Raport 2015, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA);
