– Uite, mami, ăsta e globul meu preferat! îmi spuse Măriuca hipnotizată în fața bradului.
– Și eu, când eram mică, aveam un glob mov, preferat. Mă uitam în el și-mi vedeam fața mai rotundă. Mi se părea că e magic.
– Păi era. Și ăsta e. Și tu ești.
Aseară am împodobit bradul. Măriuca a pus colinde la telefon că nu am vrut să deschid televizorul ca să nu fim atrași de altele. Le-am povestit fetelor cum mama ne punea o casetă cu colinde cântate de studenții la Teologie.
– Și o mai are?
– E la noi caseta.
– Hai s-o punem.
– Nu mai avem la ce.
Pe urmă le-am spus că bunicul meu m-a înregistrat cum cântam un colind, dar caseta aia nu e la mine. Poate o găsim la Bica, mami. Poate.
Crăciunul la noi începea cu post
Până anul ăsta nu m-am gândit de ce îmi place așa mult Crăciunul, însă mi-am dat seama că mama a avut un rol important în asta. Pentru că tata e preot, la noi în casă se ținea post, nu obligatoriu, cine voia și chiar și atunci când nu țineam, faptul că mama și bunica găteau de post, asta anunța că stă să vină Crăciunul. Așa începea totul.
Urma serbarea de la grădiniță, apoi de la școală și mama era nevoită să meargă cu mine și cu sora mea la croitorie să ne facă fuste, bluze, pelerine, coronițe, orice era nevoie. Doamne, ce bucurie era să-mi văd părinții frumoși, tineri și mereu veseli în sală, la serbare. Apoi venea Moșul în fața bradului și a educatoarelor. Îi spuneam o altă poezie și primeam o păpușă Ardeleanca.
Tata anunța nașterea lui Iisus în casele oamenilor
Când tata începea să vină seara târziu acasă, cu picioarele înghețate, era semn că e și mai aproape Crăciunul. Ne povestise mama că e un obicei să umble pe la casele oamenilor și să anunțe nașterea lui Iisus. Odată am întrebat-o dacă se duce la aceleași case în fiecare an și dacă oamenii ăia nu țin minte de la un an la altul că se naște Iisus. Mama a râs și apoi i-a povestit tatei. A râs și el că așa era la noi acasă. Veselie mare mereu. Apoi ne luau pe mine și pe sora mea, ne urcam în Dacia noastră 1310 și ne duceam în centru să vedem luminițele.
Colindam pe la ambasade, fabrici și pe la case
Apoi începeam să facem repetiții la cor ca să mergem la colindat și deja știam câte zile sunt până la Crăciun. Eram mai are și mergeam la să cântăm organizat cu școala pe la Ambasada Spaniei, la Consulat, la Instituto Cervantes, la World Trade Center, când se numea așa, și tot mama se ocupa să am fustă albă cu buline roșii și cămașă. Apoi mergeam cu corul organizat de tata și cel mai mult mă bucuram când îi colindam pe cei de la o fabrică de pufuleți, că era pe teritoriul parohiei lui, și primeam un bax de pufuleți cu brânză. Croissantele le dădeam altor copii, portocalele și bananele le păstram, iar banii îi număram cu emoție și de multe ori îi dădeam mamei să ne ia ce avem nevoie pentru școală.
Când o serbam pe Ema, știam că mai sunt doar două zile până la Crăciun
La părinții mei acasă, mereu făceam bradul mai devreme să ne bucurăm de el și să fie acolo de ziua surorii mele. Când o serbam pe Ema, știam că mai sunt doar două zile până la Crăciun. În astea două zile, în casă mirosea a cozonaci, a curcan cu mere la cuptor, a cârnați și sarmale. Mama făcea cremă de zahăr ars, iar bunica se învârtea pe lângă mine și sora mea să ne învețe să facem salată de Beauf. Pe 24 seara, întindeam masa în sufragerie, puneam fața de masă, mereu una nouă, puneam farfuriile și tacâmurile, pe care le scoteam doar de sărbători și zile de naștere, stingeam lumina, lăsam doar becurile de la brad și fiecare mergea la culcare cu bucuria că a doua zi va găsi ceva sub brad, dar nu înainte să ne pregătim rochiile noi cumpărate special pentru Crăciun.
Crăciunul nu însemna doar 25 decembrie, ci toată perioada de pregătire
Așa arăta luna decembrie în copilăria mea și totul era despre veselie, așteptare, emoție, contribuție, pregătire, curiozitate, cântec și înnoire. Crăciunul nu însemna doar 25 decembrie, ci toată perioada de pregătire. Instinctiv, am dus mai departe tradiția asta și în fiecare zi din decembrie, găsesc să fac ceva cu fetele. Uneori planificat, alteori că așa se nimerește. Nu lipsesc niciodată târgurile unde expun artiști români, fotografia de familie, donațiile, pregătirea pentru serbările de la școală, filmul Singur Acasă. Alegem cadourile pentru Secret Santa, ascultăm colinde, mergem la patinoar, ne plimbăm prin oraș să vedem luminițele, împodobim bradul cu globuri mov în timp ce ascultăm cântece de iarnă. Mama le aduce în fiecare an fetelor rochii roșii de catifea, iar sărbătoarea începe în jurul mesei, la noi în sufragerie, cu față de masă nouă, cu farfuriile de zi cu zi și tacâmurile vintage, cu bradul aproape de ușa de la balcon și chicoteli de copii fericiți. Crăciunul nu este despre mâncare, este despre tradiție, familia împreună, bunătate, veselie și iertare. Este despre conectare, apropiere și onestitate cu tine și cu ceilalți.
Voi cum simțiți Crăciunul?
Text: Ana Nicolescu
