Cu emoțiile la masă. „Slăbitul va fi un efect al mâncatului conștient” – Andy Puddicombe

Câte dintre noi nu am poftit la o ciocolată cu caramel și alune fix pe drumul spre mare? Câte dintre noi nu au mâncat ciocolată și apoi s-au simțit vinovate? Câte dintre noi mănâncă pe fugă, în picioare, în metrou sau la volan? Câte dintre noi mănâncă și ce a rămas de la copil că e păcat să aruncăm mâncarea? Câte dintre noi au stat să observe cu răbdare și curiozitate cum mănâncă un copil o înghețată? Cum își linge degetele să nu lase nicio picătură să se risipească? Cum e o savurează, o adulmecă, închide ochii și oprește toată lumea exterioară și pe cea interioară pentru a-și permite bucuria unei înghețate. Îi simte mirosul, textura, aroma și lumea toată e a lui.

Cu siguranță cu toții ne naștem cu abilitatea de a fi mindful, însă o pierdem pe drumul vieții și apoi o reînvățăm fie de la copii, fie de la terapeuți, fie din cărți, fie de prin retreat-uri de feminitate.

Pe la mijlocul lui iunie, am participat la conferința de lansare a cărții lui Andy Puddicombe ”Ghidul Headspace pentru mâncatul conștient. Mindfulness la masă”. Cartea a fost publicată în limba română la editura Multi Media Est Publishing cu sprijinul Biocorner și vorbește despre importanța de a conștientiza cum, ce și cât mâncăm. Prin explicații simple însoțite de exerciții accesibile oricui, Andy Puddicombe ne învață principiile de bază ale mâncatului conștient. Statisticile spun că, până în anul 2014 industria pierderii în greutate a ajuns la 586,3 miliarde de dolari în timp ce pentru eradicarea foametei Organizația Națiunilor Unite estimează că ar fi suficiente 195 miliarde de dolari.

În vremea dietelor de tot felul, a meselor luate în fața calculatorului și a pauzelor de masă aproape inexistente, Andy ne oferă o alternativă care să ne ajute să trăim conștient momentul mesei. De fapt ne învață să mâncăm conștient, adică având toate simțurile active și fiind prezenți cu toată ființa în procesul de alimentație. Cât despre slăbit, Andy Puddicombe explică, argumentând cu studii, că slăbitul va fi un efect al mâncatului conștient.

Ghidul Headspace pentru mâncatul conștient. Mindfulness la masă” oferă o serie de exerciții și modalități practice de a transforma fiecare masă în ceva plăcut, trăit cu intensitate maximă și care să aducă numai beneficii. Argumentele aduse și studiile citate ne ajută să înțelegem și să interiorizăm cu ușurință propunerile lui.

IMG_4794

Despre Andy Puddicombe New York Times spunea că ” a făcut pentru meditație ceea ce a făcut Jamie Oliver pentru gastronomie” el fiind cel care și-a propus ca prin cărțile sale ”Ghidul Headspace pentru mâncatul conștient. Mindfulness la masă”, The Headspace Guide to Mindful Pregnancy și Get some Headspace să convingă cât mai mulți oameni de utilitatea unei meditații zilnice de 10 minute. A dezvoltat, tot în acest scop, o aplicație descărcată până în prezent de câteva milioane de oameni, Headspace. Cu fanii lui, Andy împarte ceea ce a învățat din experiența sa de călugăr budist reîntors în inima civilizației și care este continuu preocupat de menținerea sănătății sale spirituale pe care o vede ca pe cheia sănătății individului. Detalii suplimentare despre Andy Puddicombe sunt disponibile aici

”Să stai cu emoțiile la masă adică să mănânci conștient așa cum spune Andy Puddicombe este un lucru care ne va schimba atitudinea față de mâncare și ne va ajuta să ne bucurăm din plin de această experiență. În epoca lui – ”mănâncă tot din farfurie” și a dietelor de tot felul trebuie să reînvățăm să mâncăm și pe cât posibil să o facem într-un mod conștient. Avem nevoie de asta pentru a ne menține sănătatea și pentru a le oferi copiilor noștri un exemplu sănătos nu doar în ceea ce privește alimentația” – Miruna Jovin, coordonatorul colecției EXIST și CĂRȚILE PĂRINȚILOR a editurii Multi Media Est Publishing.

IMG_4788

Prezentă la eveniment, Larisa Petrini, health coach, ne provoacă să ne punem o întrebare înainte de a mânca ceva: Dacă m-aș iubi cu adevărat, aș mânca sau nu această mâncare? Și dacă tot ai mâncat ciocolata, nu te mai simți vinovată. Cât despre mâncatul bio, ea susține că acesta trebuie integrat ca oră de mâncare, ca nivel de stres, oboseală, ca și combinație între alimente. Farfuria ideală conține 40% carbohidrați (orz, mei, hrișcă, leguminoase), 40% legume și 20% proteine. În mod ideal, 80% din cantitatea de mâncare trebuie să fie legume, semințe, nuci. Iar 20% ouă, lactate, carne (de 2-3 ori pe săptămână). Larisa spune că eu sunt singurul responsabil pentru sănătatea mea și pentru ce fac pentru ea.

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.