Eu ca mamă
comment 1

Cum am nascut si cum as fi putut sa nasc

Acum 1 an si 5 luni, cand am nascut-o pe Mariuca, ma gandeam ca nasterea poate fi intr-un singur fel: dureroasa, la maternitate. Dupa o sarcina cu probleme, cu stat la pat si in spital, cu hidronefroza si alte complicatii, cu cat se apropia termenul, cu atat vroiam sa nasc mai repede. Faptul ca nasterea ar putea fi dureroasa nu ma speria in niciun fel. Urma sa nasc prin cezariana, la indicatiile medicului. Iar durerile de dupa nici nu le luam in seama.

Am nascut cu vreo 10 zile inainte de termen, la o maternitate de stat. Totul foarte curat, asistentele prietenoase daca eram atenta cu ele (nu doar o data, evident) si obosite (alea din tura de noapte); mancarea buna, mai ales pentru ca am stat intr-o rezerva platita; neonatologul, varza; profesorul cu care am nascut, nota 200, anestezista, + 200.

Nasterea si-a urmat firul firesc si logic al unei cezariene la stat. Asteptarea interminabila in pre-operator, o camasa larga, aspra, impersonala, calcata mai de vara, anestezia in coloana, cablarea la toate aparatele, profesorul si toata armata prezenta isi vedeau de treaba, fara sa ma bage in seama, anestezista (sa-i dea Dumnezeu sanatate) mi-a explicat pe tot parcursul nasterii, absolut tot ce urma sa se intample, ma mangaia pe par, ma tinea de mana.

Pe Mariuca doar am apucat sa o ating usor pe piciorul stang, moment in care s-a oprit, pentru cateva secunde, din plans. Initial am scris “sa o mangai usor…”, dar momentul a fost atat de scurt, incat atingerea nu s-a putut numi mangaiere. Apoi au luat-o repede, neonatologul uitandu-se urat (putin spus) la asistenta care mi-a permis sa-mi ating copilul, de fapt, care i-a permis copilului sa-si simta mama. Mie mi-au dat lacrimile de fericire cand am atins-o, moment in care anestezista cred ca mi-a suplimentat cocteilul, ca mare lucru nu imi mai aduc aminte. Vag, intrevad franturi cu cateva asistente care se invarteau in jurul Mariucai. Si am incercat, din rasputeri, sa fiu cat mai constienta, sa aflu daca e totul ok. Apoi, iar franturi pana la terapie intensiva. De Mariuca nu mai stiam nimic. Speram ca de aici sa se ocupe Bogdan, sa vada unde o duc, ce ii fac, cum este, ce se intampla cu ea…

Am nascut la ora 10.15 dimineata, am stat pana a doua zi dimineata la terapie intensiva, cu dureri suportabile. Asistentele veneau la interval regulate, verificau, monitoarele, administrau tratamentul, profesorul a venit a doua zi dimineata si dupa vizita lui, m-au dus in rezerva. In tot acest timp, mintea mea era la Mariuca. Ce facea, unde era,cum dormea, cat de singura se simtea, cat de greu era sa vina pe lume si sa nu fie langa mama ei, cat de greu or fi trecut o zi si o noapte. Ma gandeam ca daca m-ar lasa pe mine cineva, undeva intr-un loc cu totul strain mie, fara sa stiu sa comunic, fara sa stiu pe nimeni, fara sa stiu ce mi se intampla… ar fi coplesitor. Pe Mariuca mi-au adus-o abia la ora 15. Dar despre emotia reintalnirii cu ea si despre ce mi s-a spus in maternitate despre alaptat si ingrijirea sugarului, va zic intr-o alta postare.

Dupa ce mi-am revenit din experienta nasterii, dupa perioada de sarcina si dupa ce m-am adaptat la viata cu copil… adica dupa aproape 1 an, am inceput sa citesc mai multe in domeniu. Si mi-am dat seama ca nasterea ar fi putut fi mult mai calda, mai relaxanta, mai constienta. Mi-am dat seama ca poate ar fi fost indicat sa mai intreb cativa ostetricieni daca nu exista totusi posibilitatea sa nasc natural, sa merg la oftalmolog sa intreb daca diopriile mele contraindicau, intr-adevar, nasterea naturala. Dar ce m-ar fi facut cea mai fericita femeie din lume ar fi fost sa o tin pe Mariuca in brate imediat ce am nascut-o, sa o alaptez in primele ei ore de viata, sa o port cu mine din prima clipa, sa nu se fi simtit nicio secunda singura, nesigura, sa nu-i fi fost frig deloc.

Am scris abia acum despre experienta nasterii pentru ca am avut un flashback cand am auzit ca vine in Romania, dr. Michel Odent, unul dintre cei mai reputati obstetricieni din lume. El este cel care a introdus in unitatile de nasteri atmosfera de acasa, relaxanta si cat mai familiara. El a promovat nasterea cat mai putin traumatizanta, contactul imediat dintre mama si bebelus si initierea alaptarii in primele ore de viata. A raspandit conceptele sale pe toate cele 5 continente si a inspirat femei din intreaga lume in ceea ce priveste nasterea.

 

Doctorul francez Michel Odent va sustine o conferinta si trei zile de workshop, in perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2012. El a marcat profund domeniul nasterii si a fost cel care a discutat, prima oara, despre “nasterea in apa” si saloane de tip “rooming-in” pentru mama si bebelus, concepte implementate apoi in unitatile de nastere din intreaga lume.

Daca sunteti insarcinate, nu ratati evenimentul. Sunt convinsa ca dupa intalnirea cu Dr. Odent, nu veti mai crede, ca mine, ca nasterea poate fi doar dureroasa, la maternitate. Eu voi merge la conferinta pentru ca a doua nastere vreau sa fie (cand va fi) calda, prietenoasa, relaxanta si sa-mi pot tine copilul in brate inca din primele lui secunde de viata. Mai multe detalii despre eveniment, gasiti aici.

 

Text: Ana Nicolescu

 

 

1 Comment

  1. Pingback: Ganduri pentru nastere: cu sau fara doula? | Mamica Urbana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *