Știri
comments 28

Cum am scapat de HPV

Era… pe la sfarsitul lui 2008, parca. Ma implicasem intr-o campanie de constientizare a riscului de cancer de col uterin. Ca si acum, si atunci, statisticile aratau la fel de sumbru. Parca doar mai multe vedete implicate. La fel de multi specialisti. Si un mare producator de vaccinuri contra HPV. Imi aduc aminte ca am fost la Elias, impreuna cu un grup de jurnaliste. Sanda Nicola, implicata in campanie, ne povestea prin cate a trecut cand a aflat ca are HPV, ce operatie complicata a facut in strainatate si ce consecinte fizice si psihice a avut asupra ei.

Totul mi se parea de pe alta planeta, mi se parea ceva de nedescris, imposibil de dus, sa afli ca ai HPV, care, in cativa ani, mai multi sau mai putini, te poate duce catre cancer de col uterin. Sanda povestea frumos, cu voce tremurata, cu un fel de Slava Domnului ca am scapat si cu un fel de De ce a trebuit sa trec prin asta?

Inainte de Craciun, cu vreo saptamana, atunci, in 2008, mi-am facut testul Babes-Papanicolau, ca in fiecare an, in iunie si in decembrie. Surpriza. Testul a indicat ca am o displazie cervicala, adica celule anormale pe suprafata colului uterin, cu modificari precanceroase. Am facut apoi testul HPV si colposcopie. Nu mai tin minte ce tulpini am avut, dar nu arata bine deloc buletinul de analize. Mergeam atunci la o doctorita tanara, fara experienta. Nu m-a convins si nici nu m-a lamurit ce aveam sa fac, daca va fi greu, dureros, de durata. Am ajuns la Polizu, la Prof. Banceanu, printr-o recomandare. Pentru el, nimic nou, nimic complicat. Recomandare: electrorezectie de col, adica taierea tesutului afectat, cu ajutorul unei anse diatermice alimentata electric. Am stat 3 zile in spital, am facut interventia, care a durat 30 de minute cu tot cu anestezie, pregatire si rezectia de col, in sine. Intr-adevar, nu a fost nimic complicat, mai mult sperietura. Rezultatul biopsiei a confirmat HPV-ul. Analizele de dupa cateva luni au confirmat succesul interventiei.

Nu am trecut prin toate grozaviile medicale despre care spunea Sanda, probabil nici diagnosticul meu nu a fost la fel de exotic ca al ei. Insa tind sa cred, subiectiv, bineinteles, ca avem si noi medici buni, chiar foarte buni. Insa psihic, a fost epuizant. Ca in mai toate cazurile, am cautat un tap ispasitor. L-am banuit si acuzat pe Bogdan ca mi-a adus “fericirea” in casa. Mi-am pus toate actele in ordine, am lasat bilelete de iubire prin toata casa, pentru Bogdan, si m-am dus tremurand, spre spital. Uitandu-ma inapoi, mi se pare ca m-am hazardat degeaba cand Banceanu mi-a spus ca e o interventie simpla. Dar cand te gandesti la ce s-ar putea intampla, esti cam ca in povestea cu drobul de sare. Dupa nu mai stiu cate luni, am facut si vaccinul, nu stiu daca era necesar sau nu, asa ni s-a recomandat, si mie, si lui Bogdan.

Eu ma consider norocoasa. Cred ca Dumnezeu a avut grija sa nu fie nimic grav. Insa imi tot trec prin fata ochilor statisticile: riscul de expunere cu virusul HPV pe parcursul vietii este estimat la 70-80%. Pana la varsta de 50 de ani, 80% dintre femei trec prin infectia cu HPV. Statistici despre HPV si cancerul de col uterin, puteti gasi aici.

Asadar, doamnelor, va recomand sa nu neglijati controalele medicale. Cancerul e parsiv, vine fara simptome si loveste cand ti-e lumea mai draga. Nu uitati: Babes-Papanicolau, ecografie mamara si mamografie. Va pot salva viata.

CONCURS: Castiga unul dintre cele 5 pachete de sanatate intima, format fiecare dintr-o consultatie ginecologica si test Babes Papanicolau, la Fertilia Medical Center (Str. Popa Nan, nr. 111, sector 3). Trimite, pana pe data de 18 februarie, raspunsul la intrebarea De cate ori pe an faci testul Babes Papanicolau? Castigatoarele vor fi desemnate prin Random, pe data de 19 februarie 2014.

 Text: Ana Nicolescu

Foto: Photolicious

Castigatoarele concursului sunt: Cristina Laslo, Mihai Carmen, Claudia, Cici si Gioroc Adina. Va rugam sa ne trimiteti numele complet pe adresa ana.nicolescu@mamicaurbana.ro. Va multumim tuturor pentru participare.

28 Comments

  1. Nathalie says

    Pai.. in 2013, in luna februarie am depistat ca am HPV.. Am facut tratament cu Aldara, Isoprinosine, Polyginax…nu a trecut asa ca am facut ERAD in luna August. Pana sa am aceasta problema il faceam anual pana in 2011 dupa care am avut niste probleme de sanatate si dintr-o prostie am lasat sa treaca 2 ani..De cand cu HPV-ul, din februarie 2013 am facut Pap de 4 ori… si de-acum il voi face la 4 luni timp de 2 ani.. dupa care voi intra in normal si il voi face anual 🙂

  2. CLAUDIA says

    De doua ori pe an,deoarece am fost depistata la sfarsitul lui 2007 cu HPV…..am o poveste foarte trista din pacate,dar ma incred in Dumnezeu si sper ca totul va fi bine…..

  3. Iulia says

    de 2 ori pe an deoarece din cauza HPV-ului si a unei rani pe col netratate am facut cancer cervical.Din fericire a fost la un stadiu destul de initial si am scapat cu o trahelectomie radicala cu limfadenotomie laparoscopica. este foarte greu si chinuitor!

  4. Probabil ca ati reusit cu succes sa indepartati niste papiloame – adica niste excescente provocate de HPV. HPV – adica Human papillomavirus – este un virus. Un virus nu iese din organism cu una cu doua. Poate cu un antiviral … dar nu am auzit sa se fi facut medicatie antivirala pentru HPV. Daca aveti un sistem imunitar bun/ care functioneaza optim, atunci acesta va avea grija ca HPV sa fie tinut sub control – ceea ce inseamna ca incarcatura virala va fi foarte mica, mica, mica… cu mult sub puterea de detectie a testelor disponibile/ pe care le facem in mod obisnuit. Asta se intampla probabil cu dvs. acum… asa ca MENTINETI-VA SISTEMUL IMUNITAR LA UN NIVEL OPTIM DE FUNCTIONARE! Teoria conform careia sistemul imunitar elimina virusul in 2 ani de la infectare este inca dezbatuta.

  5. Am o prietena care a trecut prin acelasi lucru si care din fericire intr-un final a trecut cu bine peste tot..

  6. Ana says

    Buna ziua!

    Pt. toate femeile cu probleme hpv. Dr. Speiser in Viena!
    Multa sanatate!

    • Alina says

      Buna Adela.

      M-ar ajuta foarte mult mai multe detalii despre dr. Speiser. Din pacate pe internet nu am gasit foarte multe informații, iar Google translate e o pacoste.
      Cum as putea sa te contactez in privat pentru mai multe detalii?

      Multumesc frumos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *