Inspir și expir
Leave a comment

Cum ne pregătim copiii pentru țara pe care le-o lăsăm?

Mult timp am crezut că noi trebuie să ne îngrijim de cum vor trăi copiii noștri la vârstă adultă și am ignorat faptul că tot ce trebuie să fac este să trăiesc în prezent și să fac tot ce pot pentru a avea o țară mai bună acum și aici. Am proiectat un viitor sumbru și plin de griji în care mi-am aruncat copiii crezându-i impotenți.

Mi-am dat seama că tot ce pot face este să lucrez la o temelie solidă pentru copii pentru ca ei să fie capabili să facă față și, dacă vor, să performeze în țara pe care o vor alege ca și casă, indiferent care va fi aceea. Așa că nu mă mai gândesc să îi pregătesc pentru o țară plină de șpăgi, de corupție, de nepotisme, de oameni creativi, de oameni solidari, pentru o țară cu peisaje de ți se taie respirația sau pentru o țară cu salarii mici ori mari. Le pregătesc (sau cel puțin asta cred că fac) pentru orice țară și-ar alege să le fie gadză. Și mai ales, le pregătesc să fie conștiente că țara lor, casa lor este chiar sufletul lor, este în ele, nu în exterior.

Concret, ce fac?

  • Îmi accept copiii așa cum sunt și le sunt părintele de care au ei nevoie, nu părintele pe care mi-l închipuiam că voi fi pentru copiii pe care mi-i imaginam într-un anumit fel.
  • Le încurajez să își descopere vocea și să o folosească. Le dau șansa să mă contrazică cu toate formele de manifestare a emoțiilor și apoi să le învăț că ele nu sunt una cu emoția. Nu e ușor, nu reușesc tot timpul, uneori emoțiile mă călăresc și pe mine.
  • Le dau copiilor șansa să își argumenteze contrazicerile, să negocieze cu mine, să își apere punctul de vedere cu argumente susținute.
  • Le dau șansa să facă propriile alegeri (în limitele siguranței și ale bunului simț), astfel încât atunci când vor fi mari să aleagă cu mintea și cu inima, aliniate la propriul sistem de evaluare, nu la sistemul societății/corupției și vor fi pe deplin împăcate cu alegerea făcută.
  • Sunt aici să le fiu martoră la viața lor și să le conțin în toate manifestările din viața lor, nu să le feresc de ele. Să le ajut să vadă că în ele sunt toate instrumentele de care au nevoie să aibă o viață așa cum aleg să o aibă. Fără să depindă de nimeni.
  • Le ghidez către barometrul lor intern și le ajut, așa cum este în training, să asculte cu atenție, să vorbească cu intenție și să le pese de întreg.

Nu știu dacă putem preconiza țara în care vor trăi, dar putem avea încredere că se vor descurca oriunde în lume. Oricum fiecare generație are obstacolele și reușitele ei și este bine să ne imaginăm cum vor fi copiii noștri în lumea creată de ei, nu în lumea creată de noi. Noi trăim acum în lumea creată de noi. Ei vor trăi în lumea lor, cu motivațiile lor, cu resursele lor, cu descoperirile tehnologice, cu tot ce vor crea și vor distruge.

Așa că, din punctul meu de vedere, cel mai bun lucru pe care putem să îl facem pentru copiii noștri este să îi facem să vadă în ei că sunt perfect echipați să trăiască oriunde vor în lume.

Text: Ana Nicolescu

Foto: Mihai Răitaru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

I agree