Am citit în vară cartea Comunicare nonviolentă de Marshall B Rosenberg și nu am scris până acum despre ea pentru că am lăsat să se așeze toate informațiile în mine. Le-am lăsat la decantat, apoi am experimentat pașii comunicării non violente și am tras propriile concluzii. Am folosit acest tip de comunicare cu copiii, cu prietenii, colegii și pe timp de pace și în conflicte. A funcționat. Zău. Chiar și cu cei cu care îmi era cel mai greu să comunic. Doar că, asemenea unui proces, dacă nu practici tehnicile non-violente, revii la vechile scheme de comunicare, acelea de blamare, în general.
Din ce am înțeles eu, comunicarea non-violentă are la bază ideea că nimeni nu mă poate face să mă simt într-un anumit fel. Doar eu pot alege ce să fac cu mesajul interlocutorului, să înțeleg că acel mesaj vorbește despre el, chiar dacă mă acuză pe mine. Epictet spune că oamenii nu sunt derajați de lucruri, ci de propria viziune asupra lucrurilor respective. Apoi este de văzut ce nevoie am și să o comunic.
Desenează un arbore genealogic al violenței
Cartea începe cu împărtășirea unei povești despre ce credem noi că înseamnă violență. De obicei, alăturăm acestui termen bătăi, crime, lupte și războaie, genul de lucruri pe care omul de rând nu le-ar face. Adesea nu ne recunoaștem propria violență pentru că nu suntem conștienți de ea. Bunicul m-a rugat să desenez un arbore genealogic al violenței, folosind aceleași principii ca pentru un arbore genealogic al familiei. Am trecut experiențele de peste zi prin arbore și toate formele de violență. Violență fizică, psihică, verbală, pasivă. Violența pasivă este mai perfidă decât violența fizică pentru că generează furie.
Scopul acestei provocări a fost să recunoască toate tipurile de violență care există în lume.
Procesul comunicării nonviolente
Acțiunile concrete pe care le observăm și care ne afectează starea de bine.
Ce simțim în legătură cu ce am observat.
Nevoile, valorile, dorințele etc ce dau naștere sentimentelor noastre.
Acțiunile concrețe pe care le solicităm pentru a ne îmbogăți viața.
Atunci când nu ai luat la timp copiii de la școală,așa cum am stabilit, eu m-am înfuriat. Nevoia mea este să știu că mă pot baza pe tine. Te rog să respecți înțelegerile pe care le facem împreună.
Comunicarea non-violentă cere ca aceste elemente să existe în conștiința noastră, nu în cuvintele pe care le folosim. Conștiința și intenția pot fi exprimate și prin tăcere și printr-o anumită calitate a prezenței.
Critică, judecată, preconcepții
Toate analizele pe care le facem asupra altor persoane sunt expresii tragice ale propriilor noastre valori și nevoi. Atunci când ne exprimăm valorile și nevoile camuflate de critică și judecată, amplificăm reacțiile de apărare și rezistență a celor în cauză. Clasificarea și judecarea oamenilor încurajează violența. Limbajul pe care îl folosim ne poate împiedica să conștientizăm propria responsabilitate.
Vocabularul nostru de cuvinte prin care insultăm pe cineva este adesea mai extins decât vocabularul care ne permite să ne descriem stările.
Ceea ce spun sau fac ceilalți poate fi un stimul, însă niciodată cauza reală a sentimentelor noastre. Înțelegem că sentimentele rezultă din felul în care alegem să primim ceea ce spun sau fac ceilalți, din nevoile și așteptările noastre în acel moment.
Nu comportamentul celeilalte persoane, ci propria noastră nevoie generează trăirea emoțională.
Oamenii sunt obișnuiți să se analizeze și să dea vina unul pe celălalt, mai degrabă decât să exprime clar ce nevoi au. Dacă ne exprimăm nevoile, avem șanse mai mari ca ele să fie împlinite. Dacă noi nu ne valorizăm propriile nevoi, este probabil ca nici ceilalți să nu o facă.
Ce nevoi are fiecare dintre voi? Și ce ați vrea să le cereți celorlalți pornind de la aceste nevoi?
Onestitatea este un dar mai prețios pentru ceilalți decât conformarea la dorințele lor doar pentru ca ei să nu se supere.
Miezul oricărei furii este o nevoie neîmplinită, spune Marshall
Furia ne deturnează energia orientând-o spre pedepsirea celorlalți și nu spre împlinirea nevoii.
NU: Sunt furios pentru că ei…
DA: Sunt furios pentru că eu am nevoie de….
Nu ceea ce face celălalt, ci imaginile și interpretările din mintea noastră generează furia.
4 reacții posibile la un mesaj negativ
- Ne culpabilizăm.
- Învinovățim cealaltă persoană.
- Ne identificăm cu propriile sentimente și nevoi.
- Ne concentrăm asupra sentimentelor și nevoilor celelilalte persoane.
Dacă o soție spune: Ai lucrat până târziu în fiecare săptămână, îți iubești munca mai mult decât pe mine, ea spune de fapt că nevoia ei de intimitate nu este împlinită.
Judecățile la adresa celorlalți sunt expresii denaturate ale prorpiilor noastre nevoi neîmplinite.
3 componente pentru exprimarea aprecieri
- Acțiunile care au contribuit la starea noastră de bine
- Nevoile care ne-au fost împlinite
- Sentimentele plăcute generate de împlinirea acestor nevoi
Uite ce ai făcut tu; așa mă simt eu; aceasta este nevoia care mi-a fost împlinită.
(Pasaj din carte) Obiectivul CNV nu este să îi schimbăm pe oameni și comportamentul lor pentru a obține ce vrem noi, că să ne ajute să stabilim relații bazate pe onestitate și empatie, care, în final, să ducă la împlinirea nevoilor tuturor.
În CNV acceptăm întreaga responsabilitatea pentru propriile intenții și acțiuni, dar nu și pentru sentimentele celorlalți.
Folosește un limbaj afirmativ atunci când formulezi cerințe. Exprimă-le într-un limbaj clar, afirmativ, concret și centrat pe acțiune.
O cerință neînsoțită de sentimentele și nevoile interlocutorului poate suna a poruncă. Cu cât exprimăm mai clar ce dorim, cu atât avem mai multe șanse să obținem acel lucru.
Cât despre a oferi sfaturi nesolicitate Rosenberg ne îndeamnă să întrebăm înainte de a oferi o recomandare sau o asigurare.
10 comportamente care ne împiedică să fim suficient de prezenți pentru a le oferi celorlalți empatie:
- Sfaturile
- Punerea in inferioritate
- Educarea/instruirea
- Consolarea
- Istoriile
- Expedierea
- Compătimirea
- Interogarea
- Explicațiile
- Corectarea
În spatele tuturor mesajelor de care ne-am lăsat intimidați sunt doar oameni cu nevoi neîmplinite care ne cer să contribuim la starea lor de bine.
Judecățile și blamările au devenit a doua noastră natură
Blamarea și pedepsirea sunt expresii superficiale ale furiei. Pedeapsa contribuie la amplificarea distanței și a reacției de rezistență. Iată două întrebări numai bune de pus când ne vine să pedepsim copiii și care dezvăluie limitările pedepsei:
- Ce dorește să facă această persoană diferit de ceea ce face acum?
- Ce motivație mi-aș dori să aibă persoana când face ce-mi doresc eu?
În carte sunt exerciții care facilitează procesul. Dacă rezonează cu voi, vă încurajez să o citiți și să vorbim apoi despre cât de aplicabilă este în contextul românesc. Cartea este apărută la editura Ponte.
Text: Ana Nicolescu
Foto: Pexels.com
