Cum să ai viața la care visezi. Intenție. Conectare. Exercițiu. Perseverență

Mult timp m-am gândit la ce nu îmi place în viața mea, la cine nu se aliniază cu energia mea, vibrația mea, planurile mele. Cine nu are aceleași valori ca mine, mă gândeam, nu are ce căuta în viața mea. Apoi mi-am dat sema că nu este musai să avem aceleași valori. Este minunat dacă ele sunt complementare. Mi-a luat ceva timp până să mă flexibilizez și să duc conștențizarea de la nivel cognitiv, la nivel emoțional, adică să o integrez și să mă ghidez după ea.

Cu toate că știam că pe ce te focusezi, acolo duci energia și Universul acolo îți dă, în continuare îmi este greu să îmi duc atenția către ce îmi place, ce îmi aduce bucurie, ce mă împlinește și mă axez pe ce nu este bine. În ultimul an mi-am făcut un vision board despre cum aș vrea să arate viața mea, în cele mai mici detalii, pe toate planurile. Primisem tema la cursul Copilul Interior. L-am abandonat totuși în mapă după ce am terminat cursul în februarie și l-am găsit acum, la marea curățenie de toamnă.

 

Vision board of my life

Am trecut în plan cum vreau să arate povestea vieții mele. Așa îmi privesc întreaga viață ca pe un proces, nu doar ca o perioadă mică dintr-un întreg. Un alt efect benefic este că nu mă grăbesc să integrez tot ce am experiementat într-o lună sau într-un an. Dau spațiu lecțiilor să se desfășoare în propriul ritm. Voi păstra viziunea mea despre viață cu mine mereu în suflet, în minte și în fiecare celulă și, cu siguranță, Universul îmi va aduce experiențele conforme cu această viziune. Am văzut că funcționează pentru că intențiile cu care am început cursul s-au concretizat. Unele pe căile pe care mă așteptam, altele cum nici nu bănuiam. Neale Donald Wash spunea că prin intenție pură, a fi se transformă dintr-o reacție într-o creație. Dar nu e nevoie să mă credeți pe cuvânt, vă invit să experimentați. Poate acest video vă este de folos.

 

Magia există. Este magia intenției, a clarității și a determinării

La recomandarea Cristinei Oțel, citesc cartea În atelierul de magie de Dr. James R. Doty, un neurochirurg care are ca intenție să descopere enigmele creierului și secretele inimii. Viața lui a fost marcată în adolescență de întâlnirea cu Ruth, o femeie de 42 de ani care l-a învățat să-și relaxeze corpul, să își deschidă inima, să mediteze, să stea concentrat asupra unui singur lucru și să își pună pe o foaie cele mai mari 10 dorințe. Regulile pentru dorințe erau să nu facă rău și să se conecteze zilnic cu ele. Prima dorință a copilului de 12 ani a fost să ajungă doctor. A doua, să fie milionar. Ambele i s-au împlinit pe parcursul vieții. Și asta pentru că magia există. Este magia intenției, a clarității, a focusării, a determinării, a scopului în viață.

 

Provocare pentru cititorii mei curajoși și conștienți

Dragii mei, vă lansez provocarea să vă faceți un vison board despre cum vă doriți să arate viața voastră de acum înainte. Puteți scrie de mână sau la laptop. Puteți să faceți un colaj de poze. Puteți să o lucrați într-un program de editare. Esențial este să vă conectați cu povestea vieții așa cum o visați, zilnic. Să vă vedeți cu ochii minții în cele mai mici detalii, așa cum vă doriți să fiți. Oricum ar fi viziunea așternută pe hârtie, trăiți în adevărul vostru propriu. Restul se așează de la sine.

 

4 provocări pentru mine în această toamnă
  1. Să fiu conectată cu adevărul meu.
  2. Să detaliez povestea vieții mele și să îi acord zilnic atenție.
  3. Să fac ceva ce îmi aduce bucurie, ceva nou, în afara sferei profesionale sau familiale.
  4. Mantră: Viața mea este despre mine.

 

Mă ajută mult să împărtășiți cu mine provocările voastre pentru o viață așa cum visați.

Să avem o toamnă blândă!

Text: Ana Nicolescu

Foto: Ioana Dodan, The Fab Squad

S-ar putea să-ți placă și

4 comentarii

  1. Provocările mele sunt:
    – să mențin rutina alimentară pe care am creat-o în luna septembrie
    – să mă conectez cu partenerul de viață
    – să aloc timp învățării limbii germane, până o readuc la nivelul B2-C1
    – să mențin flow-ul de a scrie zilnic pe blog
    – să practic yoga săptămânal
    – să mai slăbesc 4 kilograme
    – să fac peste 10.000 de pași pe zi
    – să fiu (și) mai blândă, cu mine și ai mei, inclusiv cu unghiile și piele mea
    – să mă văd cu prietenele din România
    Ce mi-a plăcut articolul tău! Te îmbrățișez Ana, cu mare drag

    1. Wow, chiar ca sunt multe provocări! Daca mi-ai cere o părere, ti-as zice “slow the fuck down”! O sa caut cum se
      zice in germana :))

      Mulțumesc ca ai împărtășit. Si mulțumesc pentru aprecieri. Nu am fost foarte convinsă daca sa pun articolul asta, asa ca ma ajuta comentariul tau.

      Te îmbrățișez strâns!

    2. Bună Irina! Și eu învăț limba germană, pana acum am reușit pana la nivelul B2 si vreau sa mai fac progrese.Yoga, conectarea cu partenerul, prietenele din România, blândețea data de sine – și eu lucrez la aceste aspecte. Mi-a plăcut comentariul tău și m-am regăsit în peste 90% din ce ai scris. Mi-ar plăcea sa citesc blogul tău – un link? 🌸Mult spor în tot ce ți – ai propus!
      Cu drag, Andreea

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.