Un blog care te susține să-ți remodelezi viața

Pentru că sunt într-un proces nou de învățare și de creștere, pornit cu o intenție concretă în luna decembrie, în ultima perioadă am avut parte de conflite care au avut la bază lipsa de comunicare, limite setate prost, nespuse, nenegociate, rigiditate, superioritate, etichetare, situații conflictuale în viața mea, ale copiilor, ale partenerilor de business. Rupturi, anularea dreptului la replică, oameni nemulțumiți, situații inconfortabile pentru mine, autoritate prost înțeleasă și aplicată din frica mea de a nu pierde controlul.

Am intrat ca într-o mașină de spălat și am reacționat în multe situații, în special acasă, cu copiii, fără să mă dau înapoi să să văd că haosul face parte din proces. Că întâi trebuie să se disloce unele scheme rigide care nu își au locul în intenția pusă și care nu se aliniază saltului pe care îl fac.

– Ești cea mai rea mamă din lume, îmi spuse Măriuca uitându-se fix în ochii mei.

Părea deznădăjduită, dezarmată, neputincioasă, furioasă. Toate astea i se adunaseră în ochii ei înlăcrimați și îi încordaseră corpul subțire și lung, bine tonifiat la cursul de dans pe patine cu rotile. Doamne, cât o iubesc în momente ca astea, când își strigă ea nemulțumirea și când are curaj să o facă fără să-și ferească privirea. Cumva savurez triumful ei că au nu am avut niciodată curaj să-i spun mamei că uneori nu sunt de acord cu ce face, cu atât mai puțin să o înfrunt cu astfel de vorbe.

Control, răzvrătire, deconectare

Am luat-o în brațe și s-a lăsat moale ca o macaroană fiartă. A început să plângă și să mă întrebe totuși de ce am făcut asta. Eram așa de apropiate că îi vedeam cum albul ochilor i se împăienjenește cu vene subțiri roșii. Plângea în continuare.

– Știu că ți-e greu.

– Ba nu! apăsă ea pe nu.

– Măru, am zis de la început că dacă nu respecți regulile cu o oră cel mult pe zi pe telefon, ori ți-l iau, ori pun aplicația.

– Mai bine mi-l luai decât să-mi pui aplicația asta.

– Nu vreau să ți-l iau, vreau să respecți ce am discutat împreună.

– Dar eu acum nu o să mai pot să vorbesc cu prietenele mele.

– Ba da, poți de la 7 la 8 seara. Așa cum stabilisem de când ai primit telefonul.

– Ba nu. Tati nu mi-a zis așa.

– Ți-am zis eu.

– Mai bine mi-l iei și mi-l dai doar seara. Uite, pune-l acolo sus.

– Așa am făcut până acum și îl luai de sus.

– Pune-l mai sus!

– Măru, nu vreau să transformăm treaba asta într-o joacă de-a șoarecele și pisica.

– Dar uite, nici măcar nu pot să te sun pe tine. Dacă mi se întâmplă ceva.

– Ba da, poți. Ți-am restricționat doar accesul la net și la jocuri.

– Dar eu nu vreau.

– Păi nu am altă variantă.

– Dacă mama ta îți făcea așa când erai mică, tu ce făceai?

– O ascultam, că asta era singura soluție atunci.

– Ba nu, și iar apăsă pe nu.

Ne creștem copiii din frică. Suntem sub vraja ego-ului

Am pupat-o pe creștet și am ținut-o în brațe până când s-a convins că nu poate să mă înduplece să renunț la aplicație. N-am fost de acord de la început ca ea să aibă un telefon nou, cu acces nelimitat la internet și cu funcții pe care nu le folosește. Așa că i-am instalat o aplicație cu ajutorul căreia pot să monitorizez device-urile compatibile cu contul ei de Google. Intenția cu această aplicație este să pun anumite limite, să înțeleg către ce tip de aplicații se îndreaptă și să protejez ceea ce copilul nu poate momentan până când îl învăț să se protejeze singur și să gestioneze anumite situații la care va fi oricum expus. Nu vreau să o pun pe Măriuca într-un glob de sticlă, nu vreau să nu știe ce înseamnă jocuri, aplicații, nu vreau să o privez de discuția zilnică de pe whatsapp cu prietenele ei. Nu vreau să-i invadez intimitatea.

Întrebări pe care să ni le punem când vrem să controlăm

Măriuca a preferat să stea un timp singură la ea în cameră. Eu am rămas pe scaunul de la bucătărie încurajându-mă că fiecare copil are nevoie de limite. Cu toate astea, am simțit că o domin agresiv, că abuzez de poziția mea și că nu are nicio șansă în fața mea. Mi s-a părut nedrept raportul de putere. Mi-am amintit de Aletha Solter care spunea show your children influence, not power. Apoi m-am întrebat ce e în spatele nevoii mele de a controla și cum de numesc eu controlul ăsta grijă. M-am gândit care este nevoia din spatele comportamentului copilului meu? Ce se ascunde după orele de stat pe telefon? Într-o discuție cu Loredana Mocescu, ea mi-a spus ca de fiecare dată, în orice relație, să-mi pun întrebarea: ce oglindește asta la mine? Ce din mine este comportamentul Măriucăi? Ce din mine generează comportamentul ei de a sta zilnic pe telefon sau tabletă? Cum contribui eu la situația asta?

M-am dus înapoi pe firul emoțional al evenimentelor și mi-am dat seama că:

1. M-am deconectat de copii. În ultimul timp, chiar dacă eram acasă cu fetele, chiar dacă mergeam împreună la patine, la gimnastică, la cumpărături, chiar dacă săream coarda în parc sau ne uitam în weekend la un film, gândul meu era la cursul de carte, la cât de entuziasmată sunt că am avansat în editare, că învăț să privesc altfel procesul de a scrie o carte. Abia așteptam să găsesc două minute libere să citesc manuscrisele colegelor mele și cărțile lor de referință. Făceam în așa fel încât să mă închid în cameră să lucrez la carte. Mă deconectasem de fete.
2. În spatele comportamentului e o nevoie. Julie a început să vrea și mai mult în brațe sau să ne jucăm cu păpușile. Iar Măriuca s-a refugiat în telefon și tabletă și deși cunoștea limita, o încălca tocmai ca să-mi atragă atenția că suntem deconectate. A simțit că nu-mi merită atenția și că altceva este mai important acum în viața mea.
3. Confrontation vs carefrontation. Am făcut un curs de Public Speaking cu Lisa Nichols și mi-a plăcut când a spus că într-o situație tensionată să trecem de la confruntare la carefrontation, adică să spunem ce avem de zis, dar să ținem cont de relație. Să avem mereu în vedere să menținem relația, să ne purtăm cu grijă cu ea. Iar eu nu făcusem asta cu Măriuca atunci când am instalat aplicația.
4. Dacă sunt prezentă și conștientă la ce din mine oglindește copilul meu, pot să trec de la control la conectare și pot să mă duc mai adânc în copilăria mea să văd ce părți din mine nu mi-am acceptat. Multe lucruri pe care nu le acceptăm la copiii noștri sunt de fapt părți de-ale noastre pe care nu ni le acceptăm. Așadar, focus pe mine și pe autodisciplină. M-am dus înapoi în anii copilăriei mele, într-o meditație cu Oana Stoianovici și am înțeles care e creșterea pentru mine în situația asta, care e tema de vindecare și ce nevoie are copilul meu interior ca să se simtă în siguranță, să pun limite sănătoase cu consecvență și să securizez copilul interior.
5. Limite puse din frică vs limite puse din înțelepciune. După ce mi-am confirmat a mia oară că totul este despre mine, după ce am lucrat mai profund cu limitele mele, mi-am pus întrebarea cum pot să-i răspund Măriucăi în cel mai empowering fel? Cum creez condițiile corecte pentru copilul meu ca el să nu stea toată ziua pe telefon. Și răspunsul era simplu de la început, să termin ce am pe partea profesională la birou, iar acasă sunt numai cu și pentru ele. Ceea ce și făceam înainte, dar a fost nevoie de o deconectare ca să înțeleg că este nevoie de ancorare permanentă. Am văzut spațiul dintre cum eram și cum am nevoie să cresc.
6. Copiii noștri sunt cea mai mare oportunitate să ne descoperim pe noi înșine. Atât de generoși sunt. Copiii mei merită trezirea mea.

Nu putem lăsa hazardul să devină pământ hrănitor pentru semințele noastre

Control, frică, conectare și iubire, minți și inimi, părinți și copii, trupuri și suflete menite să călătorească și să crească împreună. Când inimile noastre se depărtează, mințile se apropie! Când inimile noastre se depărtează, cearta, conflictul reprezintă butonul de avertizare: deconectare de la inimă, reveniți-vă în fire, resuscitare! Noi, părinții avem o mare menire în lume, noi educăm o(menirea), noi educăm viitorul. Cu noi începe lumea copilului și avem misiunea de a ne transfoma permanent pe noi pentru a servi nevoilor de evoluție ale copiilor noștri, nu putem lăsa hazardul să devină pământ hrănitor pentru semințele noastre, copiii! Atunci când ne împotmolim să ne reamintim care e scopul nostru în viața lor: să îi educăm, nu să îi supunem, să îi învățăm iubirea, nu frica, să îi învățăm credința, responsabilitatea, nu controlul. Controlul apare atunci când încrederea se rupe, atunci când încrederea se rupe „dispare” relația, când dispare relația iubirea și orice intenție a noastră, oricât ar fi de bună, nu mai ajunge la copil, la el ajunge doar frica, adică pericol, undeva înăuntrul lui aude: „Uite cât e de mare părintele meu și nu se descurcă cu situația asta, dar îmi cere mie să mă descurc!” Pe scurt avem nevoie ca de oxigen să devenim părinți mari și înțelepți, oameni de încredere, plasă de siguranță pentru copiii noștri dragi! Cu iubire și întelepciune, tot înainte! (Loredana Mocescu, consilier de dezvoltare personală, educator parental)

Text: Ana Nicolescu

Foto: Cristina Nichituș Roncea