Când eram mică, am auzit-o pe bunica mea: Niciodată nu mi-a plăcut să mă împrumut pentru că nu îmi place să rămân datoare, vecină. De dat, dau, îi împrumut pe cei care au nevoie, dar de luat, nu iau de la nimeni chit că mor de foame. Mi-au rămas în minte cuvintele ei și nu am luat bani cu împrumut de la altcineva din afara familiei. Când părinții mei au făcut un credit ca să mă ajute să-mi iau o casă am fost îngrozită. I-am văzut pe ai mei sclavii băncii pentru toată viața. Din fericire, au achitat creditul mult înainte de data scadentă.
Însă nu mulți sunt așa norocoși ca mine și nu mulți părinți își pot susține copiii (și) astfel. Astăzi vorbim cu Adrian Asoltanie, Dresorul de Lei, despre cum scăpăm de datorii. Am ajuns la cea de-a șasea conversație despre bani și, cu siguranță, v-ați dat seama că, așa cum zice Adrian, educația financiară nu este despre bani, ci este despre viață. Cum a ajuns el expert în acest domeniu? Vă las să descoperiți care au fost greșelile care l-au trezit și i-au schimbat viziunea despre valori, bani, viață, risc.
Iată ce povestește Adrian
Până la 43 de ani am facut toate prostiile legate de bani. Dintre toate, cea mai gravă a fost acumularea unui munte de datorii în perioada crizei din 2009 – 2010. Prieteni, rude, bănci, furnizori, cămătari… Achitarea lor a fost o sarcina grea dar care a meritat din plin. Gustul libertății este extrem de plăcut!
Cine împrumută devine sclav
Am învățat o lecție scumpă: “cine împrumută este sclavul celui de la care a împrumutat”. Dacă nu ai datorii, te implor să rămâi așa. Dacă ai apucat să faci credite sau alte împrumuturi, iată cum poți să scapi de ele cel mai eficient pentru a simți din nou gustul dulce al libertății. Dacă ești căsătorit/ă, acesta e momentul să pui toate cărțile pe masă. Un cuplu unit poate atinge obiective ce par imposibile. Descarcă și complează formularul de buget. Majoritatea oamenilor habar nu au de totalul datoriilor lor, ce dobânzi plătesc, cât e principalul / dobânda….
Nu poți să schimbi ceva ce nu cunoști, deci adună aceste informații ca să ai o imagine clară.
5 pași pentru a scăpa de datorii
Pentru orice datorii, cu excepția creditului de casă, cea mai eficientă metodă este bulgărele datoriilor:
- adună un fond de urgență de minim 1000 – 2000 RON. Lucrează niște ore suplimentare, vinde ceva pe OLX, pune deoparte jumatate din bonusul de sfârșit de an… Asta o să te ajute să rezolvi eventuale urgențe viitoare și vei evita să întrerupi procesul care urmează. Primul “secret” al achitării datoriilor este să nu mai faci altele noi.
- scrie o listă cu datoriile tale în ordine crescătoare a valorii, indiferent de dobandă. Au prioritate datoriile către stat care are puterea de a-ți distruge viața rapid și cinic.
- achită minimum din fiecare datorie care ți-ar putea crea complicații viitoare (executări, procese…)
- achită cea mai mică datorie în cel mai scurt timp. Aceasta e prima ta victorie care îți va da încrederea și motivarea să mergi mai departe.
- treci la următoarea cu entuziasm. Și apoi la următoarea. Cu banii eliberați de fiecare datorie achitată vei putea să ataci datorii din ce în ce mai mari.
Ai răbdare și perseverență. Nu te aștepta să iesi în 2 luni din groapa pe care ți-ai săpat-o ani de zile.
6 pași pentru achitarea creditului imobiliar
În cazul creditului pentru locuință, singurul cu care sunt de acord în anumite condiții, soluția este să-l ataci pe două fronturi. Această metodă i-a ajutat pe unii dintre cunoscuții mei să-și achite credite pe 25-30 de ani în 7-10 ani.
Iată cum:
- Cere scadențarul detaliat al ratelor de la bancă.
- Vezi cât reprezintă creditul principal și cât reprezintă dobânda totală. Imaginează-ți câte lucruri ai putea să faci cu banii respectivi. În cazul meu, un credit de 40.000 EUR purta o dobânda de 40.000 EUR. Ne-am dat seama că dădeam băncii 20 de vacante de 2000 EUR / an. Tu poți vedea 4 mașini de 10.000 EUR, un apartament sau 400 de pantofi de 100 EUR…
- Ratele de la începutul creditului (primii 10 ani) sunt formate de obicei din multă dobândă și puțin principal. De exemplu, o rată de 300 EUR poate fi formată din 230 EUR dobândă și 70 EUR principal.
- Secretul plății creditelor mari este să le ataci din 2 direcții. De exemplu, de fiecare dată când achiți rata de 300 EUR, mai găsește încă 70 EUR ca să ștergi încă o lună de principal. Vor dispărea astfel 2 luni din credit în loc de una. Creditul tău pe 30 de ani va deveni unul pe 15 și fiecare 100 de EUR achitați anticipat, o să-ți taie aproximativ 100 EUR din totalul dobânzii. E un randament de aproape 100% pe care nu-l poți obține prin alte investiții.
- Asigură-te că banca încasează suma suplimentară ca plată în avans a PRINCIPALULUI și nu un depozit oarecare. Din motive de formalitați birocratice, e posibil ca banca să-ți solicite multiplu de principal – adună-l și achită-l odată la 3 luni. Menționează clar: plată în avans a PRINCIPALULUI CU REDUCEREA PERIOADEI CREDITULUI!
- Cere scadențarul după fiecare plată pentru a te asigura că au dispărut lunile achitate în avans.
If you don’t have the cash for it, you don’t afford it
Americanii au o vorba: “If you don’t have the cash for it, you don’t afford it or you don’t need it”. Datoriile sunt un simtom al unui comportament financiar dezordonat și impulsiv. Ce poți face?
- Completează bugetul.
- Folosește cash mai des.
- Taie cardurile de credit.
- Nu investi niciodată bani împrumutați.
- Preia controlul banilor tăi ca să poți avea controlul vieții tale. Nu poți atinge cu adevarat prosperitatea și libertatea prin datorii.
Educatia financiară e despre viață, nu despre bani.
DACĂ AI ÎNTREBĂRI PENTRU ADRIAN, TE INVITĂM SĂ LE SCRII AICI, LA COMENTARII.
Adrian Asoltanie are o experiență de business de peste 22 de ani din care ultimii 15 ca antreprenor. După ce a învățat în cel mai dur mod lecțiile crizei din 2009 la nivel personal și de business, și-a descoperit pasiunea și misiunea de a-i ajuta și pe alții să evite greșelile pe care le-a făcut.
În conversația următoare vom afla unde să investim banii.
Poți citi celelate conversații financiare cu Adrian aici:
Conversația nr 1 – Cum cheltuim banii în familie
Conversația nr 2 – Preconcepțiile legate de bani
Conversația nr 3 – Cum diversificăm sursele de venit
Conversația nr 4 – Cum și unde economisim banii
Conversația nr 5 – Ce tip de personalitate financiară ai?
Conversația nr 6 – Cum eliminăm datoriile?
Conversația nr 7 – În ce ne investim banii?
Conversația nr 8 – Cum, pentru ce și cu ce sume îi remunerăm pe copii?
Conversația nr 9 – Mirajul reducerilor și al cardurilor de credit
Conversația nr 10 – Ce facem când celălalt nu se ține de plan? Money Map poate fi eficient și în cazul în care doar un membru al familiei urmează pașii?
Text: Ana Nicolescu
Consultant: Adrian Asoltanie
Foto: Pexels.com
4 comentarii
Buna, Eu as dori, tare mult, sa stiu daca acum este un moment bun pentru cumpararea unui imobil (in rate, logic 🙂 ). daca nu este ok acum, atunci cand? intr-un an? Multumesc.
Draga Ruxandra, estimarea mea este ca suntem in zona de varf a pietei imobiliare inainte de o posibila scadere consistenta. E vorba de un ciclu economic care se repeta la 8-10 ani, stimulat de indatorarea excesiva. Practic, sute de mii de romani care s-au imprumutat pt case si masini in ultimii ani trebuie sa ramburseze banii si asta le reduce serios resursele pt alte cheltuieli. Combinata cu cresterea ratelor si scumpirea produselor, scaderea devine inevitabila. Recomandarea mea este acumularea de capital in aceasta perioada, pregatirea fondurilor de Urgenta si Siguranta si a unui avans consistent pt o viitoare achizitie in 2-3 ani.
Multumesc mult pentru raspuns! Seara frumoasa!
Buna ziua, sunt curioasa de ce pentru plata anticipata a creditului ipotecar e mai bine sa fie cu reducerea perioadei? Ma gandeam ca daca optez pentru reducerea ratei lunare(dobanda+principal) dobanda platita pana la urmatoarea plata anticipata va fi mai mica, si tot asa,
multumesc