Nadia Tătaru, fondator Itsy Bitsy, a văzut statisticile privind bullying-ul oferite de Organizația Salvați Copiii și Asociația Telefonul Copiilor, a auzit povești triste de la oamenii din jurul ei, a vorbit cu profesori, psihologi și consilieri școlari și i-a încolțit dorința să reglementeze bullying-ul în România. Pe cine a avut aliați și care a fost traseul de la idee la lege, ne spune Nadia.
Cine este Nadia Tătaru?
Nadia Tătaru: Sunt “un om pe niște scări” și mă străduiesc să mă ridic de câte ori cad și să mă bucur de ce îmi oferă viață. Sau altfel spus, sunt o ființă spirituală într-o călătorie vremelnică pe acest pământ.
Câte legi ai schimbat/introdus în România împreună cu echipa Itsy Bitsy?
Nadia Tătaru: Cum sună asta! (râde)
Inițiativa #1iunieZiLiberă a izvorât din mijlocul Itsy Bitsy, ca o modalitate practică de a atrage atenția părinților asupra importanței timpului petrecut cu copiii lor și vorbim de un timp de calitate, adică un timp în care atenția părintelui este 100% la copil și îl vede, îl ascultă. Și zic că am făcut o treabă bună în acest sens, pentru că a crescut gradul de conștientizare națională. Ne-a ajutat în acest sens și CNA-ul care a aprobat solicitarea noastră de a impune radiodifuzorilor și televiziunilor să difuzeze mesajul: “Pentru sănătatea emoțională a copilului dvs e important să petreceți cât mai mult timp împreună cu el.”. Cred că am făcut un pas important, de a acorda importantă și sănătății emoționale, nu doar celei fizice. Deci putem vorbi de o lege nouă: Legea “1 iunie zi liberă”.
O a două nevoie reală a societății, depistată de echipă Itsy Bitsy și pusă pe masă oficialităților, este aceea de prevenire a bullying-ului în rândul copiilor. Și că urmare a meselor rotunde pe care le-am inițiat și organizat la nivel național, am reușit să demarăm o strategie națională de prevenire a bullying-ului, în care sunt implicați toți stakeholderii importanți. Deocamdată sunt două inițiative legislative care își urmează cursul în Parlament: modificarea Legii Educației Naționale și modificarea Codului Muncii, care propun introducera bullying-ului ca formă de violentă psihologică și pedepsirea acestuia exact ca și violența fizică. Prima inițiativă, modificarea Legii Educației Naționale a trecut deja, cu susținerea unanimă, atât prin Cameră Deputaților, cât și prin Senat. A ajuns pe masa Președintelui, care a salutat inițiativa, dar acesta a întors-o în Parlament pentru a fi introduse câteva precizări de metodologie. Așteptăm vestea cea mare a promulgării cât de curând. Importat este că dincolo de legea care definește bullying-ul să existe și campanii de prevenire a acestuia, legea e doar un prim pas.
De ce instrumente ai nevoie ca să schimbi o lege în România? Care sunt pașii?
Nadia Tătaru: Nu sunt specialist și nu știu să răspund. Avem însă în grupul nostru specialiștii potriviți, partenerii noștri de încredere de la Point Public Affairs.
Din punctul meu de vedere, este important să existe o nevoie reală în societate și propuneri de soluționare, bine documentate și argumentate, persoane motivate și determinate, care să convingă câțiva parlamentari, care să preia inițiativă, un grup de susținere format din specialiști credibili și influnceri și … multă răbdare. Acestea ar fi câteva lucruri esențiale necesare.
În cazul Legii 1 iunie zi liberă am lucrat cu deputata Claudia Boghicevici și senatoarea Rozalia Biro, iar în cazul legilor privind prevenirea bullyingului, am găsit adevărați parteneri în deputații Andrei Pop și Petre Florin Manole. Aceștia sunt inițiatorii legilor în Parlament și împreună cu echipele lor s-au ocupat de cursul legilor în Parlament.
Pe cine e bine să ai ca aliați?
Nadia Tătaru: Adevărul și bună credință.
Bloggeri, influenceri, presă, parlamentari din toate partidele politice.
Ce te-a motivat pe tine, personal, să te implici în schimbarea legislativă?
Nadia Tătaru: Copiii mă motivează, mi-am asumat misiunea de a face tot ceea ce pot pentru protejarea lor și îmbunătățirea vieții copiilor din România. Și atunci când sesizez probleme majore în societate, în care eu aș putea să schimb ceva dacă intervin, acționez. Așa am făcut și când am lansat Itsy Bitsy, care a venit dintr-o nevoie reală a pieței, nu din dorință de a face un simplu radio comercial.
Crezi că este suficientă introducerea unor legi noi în România pentru protecția copilului sau trebuie lucrat și la mentalități?
Nadia Tătaru: Legea de multe ori e necesară, dar nu suficientă. E nevoie de legi pentru a crea ordine. Iubirea de aproape, mentalitatea de a-l accepta pe celălalt chiar dacă e diferit, respectul, responsabilitatea fiecăruia pentru acțiunile sau inacțiunile proprii, sunt, după mine, necesare în primul rând pentru a aduce schimbarea benefică pe care ne-o dorim. Lupta asta pentru a demonstra că dreptatea e de partea mea, că eu sunt mai cu moț decât alții (chiar dacă ei sunt copiii mei!), neacceptarea a cine sunt eu de fapt, face să avem nevoie de legi care fac cunoscute consecințele atunci când se încalcă libertatea, demnitatea celorlalți. Mai mult, avem nevoie că aceste legi să fie cunoscute, aplicate. Avem nevoie de oameni care înțeleg spiritul legii și de ce e nevoie de acea lege.
De la ce a pornit dorința de a depune demersuri pentru reglementarea bullying-ului în România?
Nadia Tătaru: Am văzut statisticile îngrijorătoare privind bullying-ul oferite de Organizația Salvați Copiii și Asociația Telefonul Copiilor, am auzit povești triste de la oamenii din jurul meu, am văzut cazuri dramatice în social media, am vorbit cu profesori, psihologi și consilieri școlari, am văzut victime, agresori și martori neputincioși în școală copiilor mei. Toate acestea, dublate de reușita campaniei #1iuniezilibera, m-au făcut să sper că vom putea aduce conștientizare și schimbare și în privința bullyingului, meselor rotunde cu toți stakeholderii, a rezultat că a avea legi care să reglementeze bullying-ul în mediu educațional, la muncă, pe net este necesar.
Copiii tăi au fost ținte ale bullying-ului? Dacă da, cum ai acționat?
Nadia Tătaru: Maria, nu. Teodor, da. În clasele primare a fost victimă câteva luni și apoi a devenit el însuși agresor, pentru că a învățat să se apere atacând el primul. Am trecut că părinte și prin greutatea de a-și ști copilul abuzat emoțional și fizic zilnic, și prin greutatea părintelui care răspunde pentru ceea ce face nepotrivit copilul sau, că să se răzbune. Am trecut prin experiența ședințelor cu părinții, am primit avertismente școlare, am făcut consiliere psihiologică la școală și apoi individual, atât el, cât și noi că părinți. A fost dificil, dar pot să vă spun că în circa 6-7 luni de lucru, copilul nostru s-a transformat, s-a integrat, a învățat să își gestioneze furia, a devenit mai empatic. Și noi, ca părinți implicați, am crescut pe lângă el, chiar dacă procesul a fost foarte solicitant.
Legea reglementează și bullyingul pe care îl fac profesorii la adresa elevilor?
Nadia Tătaru: Da. În lege e definit bullying-ul că violență psihologică.
Există bullying și de la elevi către profesor, din păcate, și chiar între profesori. Asta vă pot confirma din numeroasele întâlniri pe care le-am avut cu cadrele didactice în campania #ScoliFaraBullying pe care am desfășurat-o în octombrie și noiembrie 2018.
Bullying-ul pornește de acasă. Cum îi ajută legea pe părinții care nu știu cât rău le fac copiilor în încercarea lor de a-i motiva să învețe cu bătaie și amenințare?
Nadia Tătaru: Nu îi ajută nicio lege în acest sens… Singurul lucru care îi ajută este că ei să conștientizeze consecințele comportamentului lor. Cadrele didactice, mass media, social media, ONG-urile, psihologii și consilierii școlari pot să contribuie din plin la acest lucru. E muncă de echipă și muncă individuală deopotrivă. Necesită răbdare, minte deschisă și inimă deschisă.
Care sunt cele mai realiste rezultate la care te aștepți de la intrarea în vigoare a legii?
Nadia Tătaru: Mă aștept la mai multă conștientizare și să auzim de mai multe cazuri scoase la lumină. Nu pentru că s-ar fi înmulțit, ci pentru că oamenii încep să conștientizeze și să ia poziție, să își apere dreptul. Mă aștept că victimele să nu mai tacă. Apoi, sincer, mă aștept la un haos… pentru că nu vor face față consilierii din școli, profesorii și părinții nu vor ști cum să intervină, părinții vor amenință etc. În loc de prevenție, primul lucru căutat va fi „soluții în intervenție” în cazuri de bullying de mult inflamate și întreținute.
Apoi mă aștept ca oamenii să înceapă să se deschidă, să învețe prevenția și intervenția și apoi să se ajute unul pe altul. Mizez mult pe martorii situațiilor de bullying, care pot face diferența dacă intervin oportun.
Dar pentru asta e nevoie să existe și niște norme metodologice clare și profesori care să se instruiască, de mai mulți consilieri școlari, de ore de educație emoțională în școli (în fiecare clasă, nu doar în primii 3 ani de școală primară). A-ți cunoaște emoțiile și a le conține, a empatiza cu celălalt, a ști să te integrezi în societate, și să comunici cu celălalt sunt chestiuni esențiale pe care viitorii adulți TREBUIE să le însușească. Dar mai e de lucru…
Mulți părinți cred că sunt prea mici ca să genereze o schimbare în Educație. Spune-ne, te rog, un pas mic pe care îl poate face orice părinte pentru a aduce o îmbunătățire în Sistemul de Educație din România.
Nadia Tătaru: Pe scurt: Să facem fiecare în dreptul nostru, zic, ceea ce putem. Schimbarea începe atunci când facem schimbarea în curtea noastră, nu când îi cerem vecinului să-și schimbe curtea. Să vedem copilul ca o persoană la fel de importantă că noi înșine. Să vedem măreția și să respetam unicitatea fiecărui copil!
Mai în detaliu, iată câteva idei din experiența mea:
Să nu mai dăm cadouri profesorilor.
Să lăsăm copiii să își facă singuri temele, ca să învețe responsabilitatea.
Să nu îi mai împingem la consursuri extracompetitive de mici.
Să nu îi mai comparam în bine sau în rău cu alți elevi, pentru că fiecare e unic în felul sau. Să ne raportăm la copil că la o persoană demnă, ca la un viitor adult în formare.
Să nu uităm că atunci când el intră la școală și își începe rolul de elev, rămâne în primul rând copilul nostru. Să îl întrebăm mai întâi cum s-a simțit azi și dacă a avut vreo bucurie, și mai apoi ce note a luat.
Să îi acordăm copilului 15 minute pe zi de atenție exclusivă, fără ecrane și fără alte perturbări. Să îl întrebăm cum se simte la școală, două lucruri bune și unul mai puțin bun care i s-a întâmplat azi la grădiniță sau la școală. Și dacă nu ne spune, să îi spunem noi primii ce zi am avut sau să ne jucăm de-a grădiniță cu plusurile din casă. Așa îl învățam cum să povestească ceea ce trăiește zi de zi, cum să trăiască conștient.
Dacă ar fi să ne gândim ce adult am dori să devină copilul nostru, cam ce calități ar avea el, așa pe la 20 de ani? Comportamentul meu că părinte, susține creșterea și dezvoltarea, înflorirea copilului că persoană?
Să nu uităm că noi nu putem să dăm decât din ceea ce avem deja. Copiii fac ce văd la noi, nu ce le zicem să facă. Întâi trebuie să creștem noi că părinți, să avem acele calități să îi arătăm noi acele comportamente dezirabile și apoi să i le cerem copilului. De exemplu, dacă ne vede copilul cititind cărți, atunci sunt șanse mari și că el să citească. Dacă ne vede mulțumiți de viață pe care o ducem, empatici și respectuoși unii cu alții, atunci și el va împrumută aceste calități. Și chiar dacă vor fi la un moment dat adolescenți rebeli și vor face totul pe dos, vor experimenta chestiuni văzute în afară casei, am credința că va fi doar o perioadă de creștere.
Despre bullying în România
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, România se află de locul III în Europa în ceea ce privește bullying-ul. Un studiu la nivel național efectuat de Organizația Salvați Copiii în 2016 arată cifre îngrijorătoare:
1 din 4 copii e umilit în mod repetat la școală, în fața colegilor;
1 din 5 copii umilește în mod repetat un alt copil la școală;
3 din 10 copii sunt excluși în mod repetat din grupul de colegi;
7 din 10 copii au fost martori la o situație de bullying în școală.
6 din 10 copii au fost martori la o situație de bullying în clasa lor.
5 din 10 elevi spun că școala nu ia in serios bullying-ul.
Text: Ana Nicolescu
Foto: Cristina Nichituș Roncea
