“Adrian, eu o să mă organizez cu banii când o să câștig mai mult, acum n-am ce organiza…” e o frază pe care o aud deseori la cursurile mele din companii. În realitate, însă, cine nu gestionează bine 1.000 RON nu o s-o facă nici când o să câștige 10.000 RON.
În sistemul meu de șapte pasi, controlul cheltuielilor este pasul doi pentru că poate fi realizat foarte repede și fiecare leu controlat bine este un leu dresat și ascultător. În acest proces e bine să avem în vedere câteva capcane care ne pot opri din drum.
Plastic is not so fantastic
Un studiu făcut în SUA la MIT pe 100 de studenți trimiși la cumpărături a arătat că cei 50 care au achitat cash au simțit senzații similare durerii atunci când s-au despărțit de banii lor. În același timp, cei 50 de studenți care au plătit cu cardul n-au avut nici o reacție. Plasticul e plastic…
Statistic, cei care plătesc cu cardul de DEBIT tind să cumpere cu 22-25% mai mult decât cei care achită cu cash. Iar cei care folosesc cardul de CREDIT cheltuie cu aprox. 30-35% mai mult decât ar face-o dacă ar achita cash.
Explicația psihologică este simplă: suntem mai conștienți de legatura directă între cash și efortul depus pentru obținerea lui, putem să-i simțim, să-i vedem câți mai sunt și cum se duc.
Folosirea plasticului, deși mai comodă, rupe aceasta relație. Iar în cazul cardului de credit, sentimentul că de fapt cheltui banii altcuiva te face să fii mult mai larg la pungă. Observ frecvent diferența mare între cheltuirea banului propriu vs. bani împrumutați, de la copiii de clasa 1-a din școli până la adulții din companii și la politicienii din guvern și parlament.
Capcana în care pică multa lume este că își face un card de credit cu ocazia unei cheltuieli majore (renovarea casei, mobilă, reparații…) ca să reducă efortul temporar. Odată depășit momentul însă, cardul rămâne permanent în portofel și ajunge să fie folosit pentru cele mai banale achiziții, de la mese în oraș la cumpărăturile de zi cu zi.
“Dar Adrian, cardul meu are 0% dobândă!”, aud la fiecare curs
Atunci scot pliantul cardului respectiv în care este menționată dobânda anuală de 39.8%. Pentru 0% dobândă e nevoie de multă disciplină și planificare și nu e de mirare că multa lume calcă pe lângă și ajunge să plătească dobânzi și penalizări usturătoare.
Personal nu mai am card de credit de 12 ani după ce m-am luptat 3 ani să închid un card de 5 000 RON. Azi depuneam și după o săptămână retrăgeam sau plăteam diverse lucruri. Până când nu l-am tăiat fizic, nu am putut să scap. De aceea recomand fie să-l tăiați sau măcar să nu-l mai purtați la voi zi de zi. E un șarpe pe care îl purtați mereu în buzunar sau în geantă. Să nu vă mire că o să fiți mușcați. Și doareee!
Shopping-ul impulsiv
Aici e plin internetul de sfaturi. De la a nu merge la cumpărături când ți-e foame până la a avea o listă de cumpărături sau de la a lua coș mic în loc de căruț la supermarket până la a evita plimbările casual prin mall… Toate aceste metode reprezintă de fapt mici frâne de care au nevoie mai ales Spenderii și Avoiderii pentru a rezista mai ușor miilor de stimuli care îi asaltează în magazine.
La noi în familie funcționează cel mai bine sistemul de plicuri Money Map și plățile cash, evităm hypermarket-urile în favoarea unor magazine mai mici de unde luăm chiar ce ne trebuie și preferăm parcul în locul galeriilor comerciale. De asemenea, ne uităm foarte puțin la televizor – câteva ore / lună.
Cu ceva planificare veți aborda altfel evenimente gen Black Friday sau reducerile de sezon. Mesaje gen: “doar azi…”, “ultimele bucăți…”, “lichidare de stoc” sunt declanșatoare de achiziții și trebuie evaluate cu ceva mai multă maturitate.
Hainele sunt o categorie complicată pentru toata lumea. Aici am practicat cu succes “garderoba One IN – One OUT”, adică mi-am făcut o listă cu garderoba necesară, am comparat cu ce aveam prin dulap și am donat jumătate din haine. Apoi mi-am propus ca de fiecare dată când îmi doresc o nouă cămașă / cravată / pereche de pantofi să mă opresc 5 secunde să mă gândesc la care din cele pe care le am deja voi renunța pentru noua achiziție. E o evaluare foarte utilă și de multe ori vei constata că ai deja tot ce îți trebuie.
Gândește pe termen lung
Lucrez în vânzări de 22 de ani și una din tehnicile elementare de convingere este să împarți costul pe termene mici pentru a da clientului impresia de ieftin (ex. “cu doar 10 RON / zi puteți să…”, “cu doar 100 RON / săptămână…”, “doar 3% pe lună…”). Dacă asta e strategia de vânzare, atunci strategia de cumpărare trebuie să fie calcularea costului TOTAL al achiziției. Când vânzătorul vorbește de cost pe zile, tu calculează pe ani.
Atât veniturile cât și cheltuielile trebuie calculate la nivel de 12 luni. Atunci vei înțelege câți bani îți intră în casă într-un an – s-ar putea să fii surprins/ă. Tot așa cum vei fi surprins/ă să înțelegi că muncești, poate, 1 lună pentru coafor, 2 luni pentru masa de prânz și 4 luni pentru mașină sau haine.
Atenție la copii!
Mămiceala e fantastică, e colorată, e emoționantă, e plină de intenții bune și frumoase. În universul ăsta roz (sau bleu) se pierd multe mămici care, evident, își doresc tot ce-i mai bun (și mai scump) pentru puii lor. Ceea ce constatăm niște ani mai târziu este că, de fapt, am exagerat cu multe decizii, că cel mic nu avea nevoie de XYZ… că multe hăinuțe rămân neîmbrăcate și multe jucării nejucate.
Unul din principiile foarte utile pe care le-am auzit de la o educatoare înțeleaptă este: “cu cât jucăria face mai multe lucruri, cu atât copilul face mai puține” referindu-se la păpușile care cântă, plâng, se mișcă… (valabil și pentru roboți și mașini). Am observat asta în realitate la copiii mei care, pe la 3-4 ani se jucau ore întregi pe stradă lângă o baltă cu niște bețe și pietre care erau pe rând submarine, corăbii de pirați și undițe de pescar. N-o să găsiți bețe și pietre la Noriel însă principiul e util și ajută mult bugetul familiei.
Recomand călduros părinților să facă diferența între nevoile și dorințele copiilor. Mai ales la cei peste 5-6 ani, care deja au banii lor în pușculiță, propun ca atunci când copilul are “nevoi”, să-i întoarcă aceste dorințe cu propunerea: “Mă bucur că-ți dorești neapărat acești adidași de 300 RON…. Tu cu cât ești dispus să contribui?” Veți vedea că cel mic își va reevalua dorința. Dacă e importantă și matură, va contribui. Dacă a fost doar un moft temporar, va renunța. Acestea sunt ocazii excelente de cugetare pentru copil, de evaluare și decizie. Nu le evitați și nu vă temeți că stricați copilul, ba dimpotrivă!
Sunteți primul exemplu pentru cei mici. Ei vor face mai degrabă ce văd la voi decât ce aud. La cursurile de educatație financiară pe care le țin în Școala Altfel întâlnesc deseori la copii convingeri și obiceiuri nesănătoase. Le-au preluat de la părinți și prieteni și vor fi extrem de greu de îndrepărtat mai târziu.
Fiți conștienți
Mai ales în familie, bugetul este esențial. Îl puteți descărca gratuit de pe www.adrian.asoltanie.com/gratuit și veți avea o imagine mult mai reală asupra sănătății voastre financiare. Veți lua decizii financiare mai echilibrate și corecte pe termen lung. Pentru că educația financiară e despre viață, nu despre bani.
DACĂ AI ÎNTREBĂRI, TE INVITĂM SĂ LE SCRII AICI, LA COMENTARII.
În conversația următoare vom vorbi despre ce facem când celălalt nu se ține de planul financiar.
Despre ce am vorbit până acum:
Conversația nr 1 – Cum cheltuim banii în familie
Conversația nr 2 – Preconcepțiile legate de bani
Conversația nr 3 – Cum diversificăm sursele de venit
Conversația nr 4 – Cum și unde economisim banii
Conversația nr 5 – Ce tip de personalitate financiară ai?
Conversația nr 6 – Cum eliminăm datoriile?
Conversația nr 7 – Cum, pentru ce și cu ce sume îi remunerăm pe copii?
Conversația nr 8 – În ce ne investim banii? Cum punem banii să se înmulțească?
Conversația nr 9 – Mirajul reducerilor și al cardurilor de credit
Conversația nr 10 – Ce facem când celălalt nu se ține de plan? Money Map poate fi eficient și în cazul în care doar un membru al familiei urmează pașii?
Text: Adrian Asoltanie
Foto: Pexels.com
