Un blog care te susține să-ți remodelezi viața

Mă doare foarte tare lipsa de empatie. Îmi pare așa de rău pentru persoanele arogante pentru că așa cum sunt cu alții așa sunt și cu ele însele. Sunt acele persoane care au suferit în viață, care au fugit mult și cărora le este atât de frică să se uite în propria viață, încât se iau de viețile altora, se agață de ele cu disperare. Țin morțiș să critice pe oricine și să dea mereu sfaturi nesolicitate și neavizate. Sunt oamenii care nu sunt într-o relație, dar sunt experți în sfaturi de cuplu și familie. Sunt și cei care nu au copii, dar blamează orice părinte și își iau ca misiune să salveze copiii altora de părinții lor. Sunt cei care îți demontează orice încerci să explici tu cu argumente logice și cu experiență și nici nu te lasă să vorbești că știu ei mai bine că nu ești un părinte bun pentru copilul tău.

Probabil că este vorba, de fapt, de propria lor copilărie și de relația cu părinții lor în copilărie, încă neacceptată așa cum a fost dată și trăită. Probabil este o neasumare a ceea ce nu au știu să rezolve la un anumit moment și consideră că prin intervenția lor în relația altor copii cu părinții lor, își rezolvă problemele propriei copilării. Pare o dramă retrăită mereu și mereu, ciclic, cu fiecare cuplu copil-părinte. Dar care trăită prin viețile altora, nu se vindecă. Nu are cum.

Sunt cei care cred că sunt îndreptățiți să îți repare viața, să ți-o corecteze și au certitudinea că ei chiar pot face asta și, mai ales, că au dreptul să o facă.

Ei nu vor să audă toată povestea înainte de a trage concluzii, a tuturor părților implicate și nici nu trăiesc ei viețile noastre. Se grăbesc să arate cu degetul așa zisa greșeală și să ofere, cu forța, lecția… presupusa lecție. Ei văd doar 10% din iceberg. Situația, de fapt, este mult mai profundă și mai complexă decât ceea ce percep ei. Dacă le-ai da în viața lor un partener care vine la pachet cu neasumările lui, peste ale tale, și copii care să îi apese bine de tot pe butoane, să nu doarmă o noapte întreagă măcar o lună, doar atât, probabil că și-ar mai domoli puțin aroganța.

Fiecare copil are părinții de care are nevoie. Fiecare părinte are copiii de care are nevoie

Dragilor, fiecare om vine pe această lume cu o misiune. Ca să ajungă mai aproape de ea și să și-o împlinească, are de trecut prin anumite lecții. Atât părinții, cât și copiii. Niciun copil nu își alege părinții alături de care nu are nimic de învățat și de rezolvat în drumul lui de evoluție spirituală. Fiecare copil are părinții de care are nevoie. Fiecare părinte are copiii de care are nevoie. Nu are nimeni, dar absolut nimeni, dreptul de a interveni în această orânduire a universului dacă nu îi este cerut ajutorul și mai ales dacă nu are expertiză. (Și aici nu mă refer la cazurile grave de abuz). Există o armonie spirituală care nu poate fi încălcată. Nu salvează nimeni pe nimeni. Fiecare se salvează singur.

Haideți să ne vedem fiecare de viața lui, să fim curioși să aflăm cine suntem noi înșine, ce ne împiedică să fim cea mai bună variantă a noastră, să ne întoarcem privirea către noi. Ne vom da seama că avem atât de mult de lucru la casa sufletului nostru, încât nu vom mai considera că rolul nostru este să corectăm alte vieți. Nici nu am mai avea timp pentru asta.

Curajul de a vorbi cu sinceritate despre tine în public

Marți, la cursul Copilul Interior am făcut un exercițiu ce a adus cu el multe revelații și a creat un context de maximă sinceritate, curaj și maturizare. Fiecare cursant a avut de vorbit în fața clasei, timp de 2 minute jumate despre o anumită temă (dată atunci de antrenorii de grupă) pe care fie nu o abordase până atunci, fie fugea să vorbească despre ea, fie nu o conștientiza. Fiecare cursant și-a dat voie să se expună vulnerabil. Nu a fugit nimeni de emoții, de trăiri, de a recunoaște dureri, traume, neîmpliniri, eșecuri. Nu a fugit nimeni de viața lui. Din acest loc de expunere, fiecare cursant a putut să identifice propriile resurse pentru a se ridica și a-și construi drumul mai departe. A fost mind-blowing. De fapt nu a mai fost deloc mind, a fost doar heart și multă conținere.

Scrisoare către Moș Crăciun

Mi-am dat seama că în viața de zi cu zi ajungem să ne punem atât de multe măști, încât este nevoie de un curs de un an și de crearea unui anumit context de pregătire, de lucru cu tine însuți, de evoluție pentru ca tu să poți să fii sincer mai întâi cu tine și apoi și cu cei din jur. A ajuns să fie un act de curaj să vorbești despre tine însuți. Mi-a plăcut mult. Am plâns, am râs, am tremurat, m-au trecut fiori reci pe spate, m-am entuziasmat, am visat, am pus intenții și mi-am dorit ca toate rudele mele și toți prietenii mei să vorbească doar despre ei înșiși. Și pentru că am primit ca temă să îi scriu o scrisoare lui Moș Crăciun, ea sună cam așa:

Dragă Moș Crăciun, te rog să îi aduci lângă mine pe acei oameni care au curaj să vorbească despre ei înșiși, care se uită cu curaj în sufletul lor, pe acei oameni inițiați, spirituali, empatici, care ascultă din spațiul sacru al inimii, care nu judecă, nu critică, ci doar te conțin în adevărul și în bucuria vieții tale și te onorează exact așa cum ești. Pentru că ei știu că ești exact acolo unde trebuie să fii și orice lecție pe care o treci este importantă în evoluția ta. Ești exact acolo unde poți duce și ești tot ce poți fi mai bun în momentul acesta.  Pe aceia, dragă Moșule, te rog, să-i aduci lângă mine. Mulțumesc!

Text: Ana Nicolescu