Uncategorized
comments 2

Curs de Joc si Emotii by Otilia Manteles, testat de Mamica Urbana

Sambata am fost la primul modul al cursului Joc si Emotii, sustinut de Otilia Mantelers. Asteptam de mult timp sa ajung, insa nu ne-am sincronizat pana acum, desi ne doream amandoua. M-am dus cu gandul ca o sa fie super funny si ca o sa rad mult. A fost jucaus, informativ, aplicat practic, pe cazuri concrete ale participantilor la curs, cu multa rabdare, disponibilitate si empatie din partea Otiliei, cu deschidere din partea multor parinti. Eu am ras, desi treaba era serioasa. Otilia ne responsabiliza sa ne jucam eficient cu copiii. Sa ii ajutam sa depaseasca traume prin joc, printr-o atitudine care sa le dea copiilor putere si incredere in sine.

Jocul este singura lume a copiilor. Acolo arata ei tot ce ii pasioneaza, tot ce ii sperie. De aceea, Palyful Parenting-ul, promovat de Otilia, ne incurajeaza sa ii determinam pe copii sa ne povesteasca intamplarile grele prin care trec, cu ajutorul papusilor, a maimutarelilor, a giugiulelilor si sa aplicam jocul cu un scop. Jocul are rol de dezvaluire, de apropiere, de explorare, de procesare de traume. In noaca, emotiile copilului nu mai sunt atat de intense. Cel mic se detaseaza de ele, le vede de la distanta.

DSC_0368

Mi-a placut tare mult ca Otilia a explicat ca, pana intr-o anumita varsta, copiii nu pot anticipa consecintele faptelor lor pentru ca nu au cortexul prefrontal dezvoltat. Daca un copil tranteste, stie ca va fi dat afara doar dupa ce a facut prostia. Desi suna foarte jucaus conceptul imbratisat de Otilia, este bine de stiut ca si in acest caz, copiilor li se impun limite: “Nu pot sa te las sa dai cu pumnul in laptop.” Si la fel de important este ca cei mici sunt “rai” atunci cand sunt deconectati. Ei au nevoie sa se simta conectati cu mama/tata si sa li se impuna, bland, limite.

DSC_0359

Am aflat despre mecanismul rasului, despre cum creeaza el descarcare emotionala, despre rolul lui in conectarea cu copilul. Ma mananca degetele sa scriu mai detaliat, dar cred ca cel mai bine este sa mergeti la curs si sa aflat direct de la Otilia, sa vedeti cat de haios explica cum il opreste pe Yuri sa nu rastoarne totul de pe masa, despre cum se joaca de-a clatita cu toti cei 3 copii, despre cum le acorda fiecaruia timp special. Eu ma intreb unde isi gaseste toata energia si toata buna-vointa, rabdarea, compasiunea, dedicarea. O admir mult (si) pentru lucrul asta.

DSC_0391

Ceea ce imi da elan cand nu mai am putere sa ma prostesc cu Mariuca este faptul ca am aflat despre Cupa atasamentului. Se zice ca fiecare om are o cupa. Cand copilul este mic, este foarte usor sa o umpli cu afectiune, oferindu-i atentie cand plange: il iei in brate, ii schimbi scutecul, ii dai mancare, ii canti etc. Cand creste, invata sa nu mai planga si incepe sa aiba comportamente agresive. Acestea apar cand cupa este goala. Exact atunci, cand se tranteste pe jos, cand tipa, cand sparge o farfurie, cand nu vrea sa te mai vada, exact atunci e important sa le umplem cupa.

DSC_0376

Un alt lucru care mi-a placut a fost recomandarea ca atunci cand copilul se izoleaza, sa ne ducem peste el. Motivul? Copilul ramas singur nu stie ce sa faca cu durerea lui. In acest timp, isi gaseste mecanisme prin care sa-si infrunte durerea. Isi roade unghiile, de exemplu. De cele mai multe ori, el vrea, de fapt, sa stea cu parintele. Este important de stiut ca lasat singur, copilul nu se calmeaza, el doar impinge traumele, temerile pe mai tarziu. Cum il putem ajuta sa-si exprime trairile negative, furia, frustrarea… aflati de la cursul Joc si Emotii :).

DSC_0383

Un capitol la care am ciulit urechile si mai mult a fost cel despre puterea copiilor. De unde isi iau ei stima de sine? Am aflat ca primul val de putere vine  cand sunt bebelusi, atunci cand plang si mama vine si ii alina. Al doilea val este in jurul varstei de 2 ani, cand isi dau seama ca sunt persoane diferite fata de parintii lor si incep sa spuna „nu”. Otilia spune, si sunt de acord cu ea, ca daca le acceptam “nu”-urile la 2 ani, ei invata ca sunt acceptati si atunci cand nu se conformeaza cu cerintele noastre. Astfel, in adolescenta, vor sti sa refuze drogurile, sexul ocazional, iar la maturitate, vor sti sa refuze cerintele sefului daca nu li se par corecte. La capitoul cu „nu”, Otilia ne-a aratat cum putem sa ne exprimam, cat mai teatral emotiile cand ne lovim de refuzul copilului si cum sa fim sinceri si sa le spunem „imi este frica ca daca nu te imbrac in 5 minute, nu mai ajungem pe lumina in parc”. Copiilor le place sa te vada ca esti flexibil, ca te gandesti la ei, le place sa le expui dilemele si sa gasiti impreuna solutii, sa le ceri solutia.

DSC_0386

Iar al treilea val de putere este sa ai incredere in el. Sa il lasi sa isi aleaga singur prietenii, chiar daca nu esti de acord cu alegerea. Iar atunci cand vezi o problema la prietenul copilului tau, este recomandat sa vorbesti cu parintii acestuia. Relatiile de prietenie pentru copii sunt extrem de importante, ca si pentru noi, adultii, de altfel. Cu ajutorul lor, ei isi definesc personalitatea. Daca un prieten ii iubeste, se iubesc, si ei, mai mult.

DSC_0377

Otilia ne-a vorbit apoi despre emotii, despre care sunt emotiile primare (frica, bucuria, dezgustul, surpriza, furia, tristetea), cele cu care ne nastem si de care nu ar trebui sa ne fie rusine, dar si despre cele secundare, care au la baza emotiile primare. Am aflat despre rolul jocurilor de putere, despre competitie, despre cum si de ce triseaza copiii la jocuri si de ce este important sa-i lasam sa triseze cand sunt cu noi, despre fricile copilariei si despre cum nu ii invatam, noi parintii, cum sa lucreze cu frica. Nu ii invatam pentru ca asa vad la noi, ca ne ascundem frica. Daca le aratam ca emotiile sunt firesti, daca le exprimam, daca le aratam ca sunt trecatoare, ii invatam pe ei cum sa si le gestioneze. Si vorbind despre frica, Otilia ne-a sugerat cum sa raspundem la intrebarea copiilor de 3 ani, speriati de moartea parintilor: Tu cand o sa mori mami? Raspuns: Cand o sa-mi termin treaba pe pamant. Mi-a placut raspunsul asta.

DSC_0384

Cam asa a decurs primul modul al cursului de Joc si Emotii. Eu abia astept sa merg sambata sa aflu informatii noi. Sintetizand, cel mai mult mi-a placut ca am aflat ca in joaca, copiii NU vor sa vada ce trebuie sa faca, ci sa-si vada emotia, suferinta. Si inca un lucru util, chiar daca in jocurile cu copiii nostri e recomandat sa facem pe prostii pentru a le da incredere in ei si pentru a le mari stima de sine (sa ne impiedicam cand mergem, sa nu ii gasim imediat cand se ascund chiar sub nasul nostru, sa cadem de pe scaun etc.), copiii nu ne vor crede prosti, ei stiu ca facem asta pentru ei, ne iubesc si ne respecta pentru acest lucru. Rasuflu usurata la asemenea vesti. Felicitari, Otilia, pentru curs, faci un lucru extraordinar.

DSC_0379

Otilia va sustine in continuare cursuri in Bucuresti si in tara. Programul cursurilor il vedeti aici. Si daca tot vine Ziua Mamei, iata o idee ingenioasa de cadou pentru o mama speciala din viata voastra.

Pentru intrebari suplimentare, pe Otilia o puteti contacta aici.

Text: Ana Nicolescu

 

 

 

2 Comments

  1. Pingback: Curs de Joc si Emotii cu Otilia Mantelers, partea a II-a: teama de separare, plans, emotie, furie, prieteni imaginari | Mamica Urbana

  2. Pingback: De ce nu reuseam sa ma conectez cu Iulia? | Mamica Urbana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *