Cursa cu obstacole și noroi, o comoară pentru familii

Ieri am fost la Asaltul lupilor Family, cursa cu obstacole și noroi și am știut din prima clipă de când am văzut evenimentul că o să ni se potrivească mănușă pentru că o să ne arate lucruri pe care încă nu le știm despre noi și despre care avem nevoie să aflăm. Am ajuns cu o oră înainte, așa cum ne-au rugat organizatorii, și am avut timp să facem un tur al rulotelor cu clătite, limonadă și jocuri, să ne lăsăm rucsacii cu haine uscate și curate la garderobă, să vorbim cu oamenii veseli cu care am venit sau ne-am întâlnit din întâmplare, să facem poze, să le urăm succes primelor serii care au intrat în cursă, să ne certăm, să își pună fetele cotierele și genunchierele, să se certe între ele, să facă roata, să facem încălzirea la scenă și desigur, să facem ca lupii.

Nerăbdarea noastră ne forja motoarele pe interior și s-a mărit când am văzut fumul portocaliu, semnul că startul se apropie în câteva secunde. Startul începea cu un obstacol, să fim înțeleși, așa că până m-am hotărât eu dacă să trec pe deasupra porții sau pe dedesubt, fetele mele o luaseră de-a binelea înainte. Pe Julie am prins-o din urmă la coadă la trecut printr-un mic iaz. Măriuca trecuse deja și nu o mai vedeam oricât îmi lungeam ochii în zare după ea.

Acum știe că puterea și curajul sunt în ea

N-avea ce să i se întâmple, dar în egoismul meu de mamă, îmi doream să facem cursa împreună, să avem timp noi, fetele, de o rebeliune prin care să scoatem furii, frici și să ne consumăm adrenalina. Pentru copila de 8 ani, însă mult mai important a fost să își demonstreze că poate și singură, să își confirme că în ea se află și curajul și puterea și că e nevoie doar să și le acceseze. Îi spusesem asta șoptit într-o seară înainte să ne culcăm, când a avut o zi mai proastă și stima ei de sine era cam în noroi. Nu a înțeles exact atunci și eu n-am știut cum să-i explic concret, dar i-am zis că sigur o să vină o zi în care o să facă ceva prin care să-și găsească din nou curajul și puterea. La finalul cursei mi-a zis că și-a dat seama, acolo la linia de start, că asta e ziua aia și a fost așa de fericită încât a terminat cursa cu 20 de minute înaintea mea și a Juliei.

Am simțit că toți copiii sunt ai noștri, ai tuturor, și că fiecare copil are sute de părinți

A trecut peste obstacole de 3 metri, a sărit în iaz până la brâu, s-a târât prin noroi pe coate și pe genunchi pe sub o plasă de sârmă, a alergat prin pădure, a cerut ajutorul unor oameni necunoscuți când chiar nu putea să facă, s-a ambiționat și a urcat singură pe unele panouri ținându-se de o sfoară îmbibată în noroi, a avut puterea să renunțe când îi era clar că la înălțimea ei de 1.30 m nu are cum să iasă dintr-o groapă de 1 metru, plină cu apă, escaladând atât groapa, cât și movila de pământ de lângă, înaltă de încă un metru. Le mulțumesc tuturor părinților care au ajutat-o chiar dacă nu o cunoșteau și poate nu o să ne mai vedem niciodată sau chiar dacă o să ne vedem anul viitor tot la Asaltul lupilor Family, nu o să știm cine suntem. M-a impresionat coalizarea părinților și m-a dus cu gândul că tot mai bine ne-ar fi în comunități decât așa, dezbinați de gadget-uri și obiective profesionale mărețe. Acolo, am simțit că toți copiii sunt ai noștri, ai tuturor, și că fiecare copil are sute de părinți, gata să le întindă o mână, să le țină o scară, să îi împingă de fund sau să îi prindă când săreau de la 2 metri.

Ești mândră de mine, mami, că acum știu că am curaj?

Măriuca ne-a așteptat după linia de start și, cu medalia de gât, a mai trecut încă o dată peste ultimul obstacol, chiar dacă își dorea mult să repete cursa cap-coadă. Avea o bucurie pe care nu putea să și-o conțină și nici nu era necesar să o facă, îi dădea p-afară, i se vedea în ochi, în mișcările corpului, în ești mândră de mine, mami, că acum știu că am curaj? M-am uitat la ea ca la un învățător spiritual, recunoscătoare că mă face martoră la autocunoașterea ei, la cum se descoperă, înflorește și își construiește identitatea.

Am respirat profund și conștient toate binecuvântările zilei după cursă

Ne-am spălat toate noroiul de pe picioare, din adidași și de pe haine, acolo, între rulote și corturi, cu apă rece și curată, apoi ne-am întins pe iarbă la soare și am respirat profund și conștient toate binecuvântările zilei, mâna caldă și mică a Juliei în mâna mea, încrederea ei în mine, cum încă se sprijină de mine și nu e încă timpul să-și ia zborul la 6 ani, frica să intre în iaz, cum a cântărit ea apoi situația și la întoarcere a sărit cu cea mai mare bucurie, ca Peppa Pig in muddy puddles, și mă uitam la toți copiii cum trăiesc intensitatea fiecărei experiențe, bucurându-se de nămolul cleios de pe fundul iazului, de noroiul de pe față, de pantalonii rupți într-un obstacol mai neșlefuit, de soarele de sfârșit de septembrie și de apa rece de la furtune.

Avem multe de făcut cu copiii noștri din care ei să se descopere și noi să fim martori la înflorirea lor

Am mai rămas apoi încă vreo oră în parc că voiam să păstrăm energia bună, încă nu eram gata să ne suim în mașină și să venim la bloc. Fetele au intrat pentru prima oară în mingile astea gonflabile și au râs de am crezut că leșină acolo și eu n-am cum să le salvez de pe marginea piscinei.

Am dat ocolul parcului Mogoșoaia, ne-am uitat la nuferi și le-am povestit că am mai fost acum câțiva ani aici, la Acvamania. Au zburdat ca niște miei și au mai sărit încă o dată în cauciucurile încă nestrânse de la cursă. A fost o duminică pe sufletul nostru și ne gândeam că avem multe de făcut cu copiii noștri din care ei să se descopere și noi să fim martori la înflorirea lor, altele decât să îi lăsăm toată ziua pe tabletă sau la televizor.

Le mulțumim organizatorilor și partenerilor, Algernon și Primăria Mogoșoaia. Întregul traseu îl vedeți aici.

Au mai scris despre cum a fost la Asaltul Lupilor Family, ediția a IV-a:

Text: Ana Nicolescu

Foto: prietenii noștri

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.