Nu mai tin minte cand si cum ne-am vazut prima oara. Probabil la redactie. Insa cea mai indepartata amintire cu ea este intr-o zi ploioasa. Venise imbracata simplu, nimic strident, nimic opulent, si totusi, numic sters, nimic opac. Parul, ah, parul Dianei. Mereu am suspectat-o ca avea o relatie speciala cu el, o iubire intensa, apreciere, grija. Era bruneta pe atunci. Statea rezemata de perete. Eu stateam pe scaun, la birou si faceam impreuna sumarul cu articolele ei pentru urmatoare editie a revistei TONICA. Era ganditoare, serioasa, spontana, ametitor de creativa, zicea o gluma, radea cu pofta, apoi devenea din nou serioasa… toate in acea zi ploioasa… si in tot restul zilelor cu soare…
Eram editor coordonator la TONICA, ea, redactor colaborator. Insa pe tot parcursul colaborarii, am simtit ca locurile puteau fi schimbate cu succes, in orice moment. A dat un suflu nou, curat, jucaus, jovial, glamouros, actual revistei. Testa produse si scria despre ele cu multa viata. Cuvintele ei erau rotunde, zemoase, sexy. Am invatat multe de la ea, am imprumutat, am furat cuvinte, am tanjit, am admirat tot ce facea.
La Diana m-a fascinat mereu cum reusea ea sa aduca un plus de valoare oricarui lucru, concept, serviciu in care credea. Facea o sedinta foto la care nu te-ai fi gandit, venea cu ceva proaspat de fiecare data, totul era aerat, nimic greoi, nimic negativ, totul luminos, usor, ca un fulg, ca roua pe menta din gradina.
Daca ar fi sa o asociez pe Diana cu o stare, as zice, fara sa stau pe ganduri, iubire, dragoste, pasiune. Era intensa, asa ca scrierile ei. Te facea sa simti, sa vezi, sa auzi, sa mirosi, sa simti un pulover fin de casmir, verde ca menta, si un parfum greu, opulent, satios, cu aroma de iarna.
Am descoperit apoi ca avem cunostinte comune la Sinaia si ne-am intalnit odata acolo, intr-un salon sa-i dau cateva reviste. Apoi am ramas insarcinata, am nascut si era fascinata de ochii Mariucai. Vreau sa-mi faci si mie cunostinta cu Mariuca. Doamne, cat e de superba!, imi scria Diana. Dupa ce am nascut-o pe Iulia, imi zicea aproape zilnic ca vrea sa iesim la parc cu fetele. Insa nu ne-am sincronizat niciodata. Credeam ca timpul are multa rabdare. Nu mi-a vazut niciodata fetele, decat in poze. Albumul Have a Hello Kitty Day pentru ea l-am facut, iar ea si-a pus una dintre poze pe desktop, spunand ca asa arata fericirea. Sunt convinsa ca fericirea ei a aratat in multe alte feluri, la fel cum sunt convinsa ca a fost fericita. Si cred asta pentru ca ea oferea caldura, iubire, fericire. Si totul i se intorcea inzecit.
De cand am blogul, ne-am mai vazut la cateva evenimente. Mi-a povestit despre o prietena de-a ei care s-a mutat in padure cu sotul ei si a nascut acolo. A scris despre ea. Mi-a spus despre planurile de a lansa o carte. Am vorbit despre un proiect vestimentar cu materialul clientului. Il numesc asa, vag, pentru ca mi-ar placea ca intr-o zi, planul ei sa fie pus in aplicare si sa-i poarte semnatura vanilata.
O urmaream pe blog. Imi crea asteptari, anxietate, ma tulbura cu scrierile despre Maria, ma facea sa visez, sa vreau sa traiesc pasional, sa-mi redescopar feminitatea.
Ne-am vazut ultima oara la evenimentul CANAH. Purta cizme inalte, deasupra genunchiului si un pulover larg, care lasa sa i se vada un umar dezgolit. I-am admirat tacit, in gand, sprancenele si noua culoare a parului. Eu eram cu cineva. Le-am facut cunostinta, iar ea mi-a luat-o inante cu prezentarea si a zis: Diana Sorescu de la Unica.ro. Iar eu am zis: Diana Sorescu de la Diana cu Vanilie. S-a uitat la mine sincer mirata, ca si cum inima i-ar fi tresarit, ca si cum ar fi zis, da, asta e in sufletul meu, cum m-ai citit? Dupa speech-uri, nu am stat impreuna, dar o vedeam asa cum o stiusem dintotdeauna: ganditoare, serioasa, spontana, ametitor de creativa, zicea o gluma, radea cu pofta, apoi devenea din nou serioasa. Din cand in cand, privirile ni se intalneau si ea se uita la mine cu aceeasi mirare sincera, intrebatoare, de cum de i-am ghicit gandul nerostit… Diana Sorescu de la Diana cu Vanilie. A fost ultima oara cand am vazut-o.
In borcanul din sticla indigo, primit la acel eveniment, mai sunt cateva capsule gelatinoase din ulei de canepa de la CANAH. Nu le mai iau. Mi-e frica sa nu o termin pe Diana…
Insa gandul nerostit acum a prins viata sub forma de carte. Vineri, pe 30 mai, la Bookfest, se lanseaza Diana cu Vanilie – The Book. Cea care a reusit sa astearna, in forma tiparita, scrierile Dianei, este prietena ei, sora ei de suflet, Ioana Predoiu. Ne vedem la lansare.
Pentru cei care nu pot ajunge la Bookfest, cartea poate fi comandata si online, aici.
As fi scris mai multe insa lacrimile ma impiedica sa vad, iar articolul asta e inceput de cateva zile. In afis scrie tot ce e necesar pentru a ne intalni la lansarea vanilata, cand voi spune Ea este si a fost mereu, Diana Sorescu de la Diana cu Vanilie.
Text: Ana Nicolescu
