De ce nu mai cooperează copilul? E nevoie de reguli și limite noi?

Atunci când copiii sunt într-o formă de adaptare, comportamentul lor se schimbă. Tensiunile din casă, neliniștile, începerea unui nou an școlar, venirea pe lume a unui frate, schimabrea bonei sau a învățătoarei, toate pot tulbura echilibrul copilului.

Uneori, ca părinți, înțelegem că este o formă de adaptare probabil că este și o trecere la o nouă etapă de dezvoltare însă nu știm cum e cel mai bine să procedăm. Pe lângă suportul emoțional, este necesar să schimbăm metoda de comunicare? Este nevoie să punem mult mai multe reguli și limite pe măsură ce copiii cresc sau sunt suficiente cele care sunt deja și este nevoie să ne ținem de ele, să nu le încălcăm după cum ne convine. 

E nevoie de stabilirea unui nou program? Ce e de modificat, ce e de păstrat? Este un comportament tipic care anunță necesitatea unor schimbări? Ce putem face noi ca părinți? 

 

Copiii noștri sunt într-o continuă adaptare. Lumea lor interioară se schimbă zilnic. La fel și mediul de viață

Am stat de vorbă cu Dr. Cristina Petrescu-Ghenea, Medic Specialist Psihiatria Copilului și Adolescentului, Psihoterapeut de Familie, Membru al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Dr. Cristina Petrescu-Ghenea: Copilașii noștri sunt într-o continuă adaptare. Nu vorbesc doar de tranziția vacanță-grădiniță/școală ci și de faptul că ei cresc, se dezvoltă, lumea lor interioară se schimbă pe zi ce trece la fel ca și mediul lor de viață.

În loc să caut noi tehnici de parenting, m-aș uita mai degrabă la aceste două lumi în care copilul viețuiesc să văd ce s-a schimbat acolo și apoi aș sta de vorbă cu copilul să văd cum resimte ea aceste schimbări.

Îmi place deosebit de mult instrumentul ABC-ului comportamental: A (antecedent) – B (Comportament – de la englezescul Behavior) – C (consecința). Îmi este foarte ușor să le explic părinților cum un comportament este influențat de Antecedent – ce se întâmplă înainte de comportamentul problematic. Nu neapărat cu câteva minute înainte, ci poate fi vorba aici de ultima perioadă (zile/săpătmâni/luni) din viața copilului. Ceea ce duce cel mai frecvent însă la perpetuarea și chiar întărirea unui comportament problematic este Consecința, adică ce se întâmplă după ce copilul manifestă comportamentul respectiv. De exemplu: dacă întârzii cu efectuarea temelor voi pierde din timpul de joacă. Are sens, nu? Deoarece și în viața de adult dacă întârzii la serviciu va trebui să stau peste program sau mi se va tăia din salariu.

Un comportament se poate schimba eficient numai în urma evaluării acestui ABC, urmat de modificarea antecedentelor și consecințelor. Vestea proastă pentru părinții și educatorii care se așteaptă ca un psihopedagog sau psihoterapeut să le rezolve aceste probleme, este că singurii care pot acționa eficient asupra antecedentelor și consecințelor sunt ei, adulții semnificativi din viața copilului, cei care dețin controlul mediului în care cel mic își desfășoară viața și activitatea.

 

Antecedent – Comportament – Consecințe

Așadar, la capitolul antecedente avem nevoie de reguli noi, nu neapărat mai multe, dar clar formulate, care vizează acele comportamente care ne pun probleme și pentru a căror nerespectare să existe consecințe la fel de clar explicate celui mic. Mă refer la consecințe naturale și nu la pedepse! Pedeapsa eu o văd ca o răzbunare sadică a adultului incapabil de a pune limite și reguli cu blândețe. Ea va muta totdeauna atenția copilului de pe posibilitatea însușirii unui nou comportament al interiorizării limitelor și regulilor formulate de adult, pe ”Ce mamă rea am! Nu am voie să ies afară la joacă timp de o lună, așa că îmi voi privi pe geam prietenii jucându-se.” Copilul va consuma mult mai multă energie pentru a se lupta cu emoțiile ambivalente față de părinte decât pentru a îndrepta în viitor un comportament problematic.

 

Reguli și consecințe clare și respectarea lor

Dacă regula este că nu avem voie să venim la grădi sau la școală cu jucării de acasă atunci aceasta trebuie să fie clar și în mod repetat formulată de către părinți, alături de consecința pentru nerespectarea regulii. Consecința poate fi că doamna educatoare/învățătoare va confisca jucăriile pe durata zilei, până la venirea părinților sau mama va păstra jucăria în geantă/mașină până după-amiază când vine să ia pe copilul acasă. Trebuie să îi creăm copilului anticiparea momentului în care se va putea juca din nou cu jucăria ei preferată. Apoi trebuie să văd de ce simte el nevoia să aibă jucăriile de acasă. Este cumva vorba de a avea cu el un obiect de siguranță care să îi amintească de acasă? Putem afla asta numai discutând cu cei mici.

 

Unele reguli ar trebui gestionate de către personalul grădiniței după formula recomandată mai sus (ABC). Pentru mai multe strategii de gestionare a momentelor dificile vă recomand Inteligența parentală, cartea scrisă de apreciatul Dr. Daniel Siegel și Tina Payne Bryson, care are la bază dovezi științifice reale transpuse în sfaturi practice pentru părinți și educatori.

 

Comportamentul copilului are legătură cu perioadele cu impact emoțional

Merită însă să facem un pas în spate și să avem o vedere de ansamblu: lipsa de atenție, apariția unor dificultăți în privința unor comportamente deja însușite cu succes de copil, opoziționismul, toate îmi pot semnala faptul că cel mic trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere emoțional. Ar trebui să mă întreb: ”Ce s-a schimbat în ultimele luni în viața copilului meu?”, ”A primit cel mic explicații pentru aceste schimbări din viața lui?”, ”Cum gestionăm noi, ca adulți schimbarea: ne prefacem că nu s-a întâmplat sau facem prea mare caz?”. După această evaluare atentă a mediului copilului este neapărat nevoie să ne apropiem de copil, să ne conectăm prin joc și prin oferirea de afecțiune și să începem un șir de conversații. Dacă avem puțină răbdare vom descoperi că cei mici dețin totdeauna răspunsurile și ne vor spune care le sunt nevoile. Poate nu imediat, dar practicând atenția conștientă, de care vorbește atât de frumos colegul meu Gaspar Gyorgy în cartea lui Copilul Invizibil, în câteva zile vom putea descoperi care este, de fapt problema.

 

Lauda este pentru implicare, niciodată pentru rezultat

Tot în Copilul Invizibil părinții găsesc foarte frumos descrise nevoile copiilor etapizat în funcție de vârstă. La 7 ani, de exemplu, în plină etapă de dezvoltare a competențelor personale, nevoia primordială este de încurajare din partea adultului, prin oferirea laudei pentru fiecare implicare a celui mic în comportamnente noi. Copilul vrea să se simtă văzut și apreciat. Începe să își facă loc în societate, dar se uită să vadă dacă are sprijinul părinților.

Vreau să fie clar: lauda este pentru implicare niciodată pentru rezultat! Lauda trebuie să fie specifică în așa fel încât cel mic să înțeleagă pentru ce îl apreciem.

NU: ”Am auzit ca azi ai fost o fetiță bună!”

DA: ”Mă bucur foarte mult că astăzi te-ai străduit să lucrezi pe caietul de exerciții. Sunt foarte mândră că te-ai implicat! Bravo!”.

 

 

Oferind feedback pozitiv am șanse mari ca cel mic să vrea să se implice din nou și din nou în comportamentul lăudat.

Pe de altă parte, fiind critic față de neputința copilului reușesc să îi fac acestuia sarcina și mai grea. Neuroștiința ultimilor ani ne arată că noi, oamenii, până la vârsta de 12 ani nu avem posibilitatea de a învăța din feedback negativ.

Până la acestă vârstă, critica ne afectează personal, ne spune ceva rău despre noi, nu despre acțiunile noastre și astfel duce la o stimă de sine scăzută. Deși se tot vehiculează în societatea noastră ideea de critică constructivă, așa ceva nu există! Cum eu nu cred că există nici parenting necondiționat deoarece nu există viață necondiționată.

Cu toate acestea, cred ca niciodată nu le putem oferi prea multă dragoste celor mici (dar și celor mai mari) iar de multe ori dragostea trebuie să includă, pentru binele lor, al nostru și al lumii în care trăim, structură. Structura este reprezentată de limite și reguli formulate și aplicate cu răbdare și blândețe deoarece cu toții, zi de zi, ne aflăm într-un îndelungat și minunat proces de învățare și adaptare al cărui numele este viață.


eb7b8f56-a017-4fa9-a890-3b5d1545a0c2Text: Ana Nicolescu

Specialist: Dr. Cristina Petrescu-Ghenea,

Medic Specialist Psihiatria Copilului și Adolescentului, Psihoterapeut de Familie,

Membru al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie

Foto: Pexels.com

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.