Eu ca mamă
Leave a comment

De ce nu reuseam sa ma conectez cu Iulia?

Iulia… Iulia mica… Eu o alint sufletel sau dulceata, Mariuca ii spune buflei, bebita, bucute mici, butoias, scafarlie, daca o intrebi cum o cheama pe sora ei, iti spune: aia mica. Bogdan nu e inca hotarat daca sa ii spuna Ana sau Iulia. Au trecut aproape 2 luni jumate de cand a venit pe lume.

Uneori o vad independenta si luptatoare. E batalia ei cu crampele, si-o duce singura, mica si hotarata. La fel si cu laptele pe care vrea sa-l termine dintr-o sorbitura. Se ineaca, tuseste, vomita, plange nervoasa si apoi incepe iar, si mai determinata, sa-l bea pe tot. Ma amuza cand o vad asa si ma uit la ea cu admiratie.

Alteori o vad mica, neajutorata, pierduta. E prea mare lumea in care a venit si mama ei nu e mereu langa ea. Cand ma intorc acasa, intai ma cearta cu un plans usor rastit, ce imita un motoas care nu porneste, apoi ma cauta de lapte cu gurita deschisa. Isi incepe cautarea de pe obrazul meu, ca si cum m-ar pupa, apoi trece spre gat si cand, in sfarsit gaseste sanul, halpaneste tot laptele.

De multe ori, o vad foarte curioasa. Poate sa se uite la o umbra, la un led albastru, la un abtibild sau la carusel chiar si cate o jumatate de ora. Imi place cum descopera ea lumea. Imi plac curiozitatea ei, rabdarea si seninatatea cu care se uita la mine si ma analizeaza.

E atat de mica, de fina, de moale, de buna incat imi pare rau ca pana acum m-am gandit mult prea mult cu mintea la ea si nu cu sufletul. Acum stiu de ce nu reuseam sa ma conectez 100%. Prea multa ratiune… Prea multe analize, prea multe comparatii, prea multe framantari cand ea incepea sa zambeasca, sa gangureasca, sa-si tina capul. Acum ma duc la ea cu inima si s-au linistit toate gandurile din mintea mea.

IMG_5491cl-

Acum nu mai adoarme seara imediat ce a mancat. Nu mai sta in patutul ei. Adoarme in wrap. Pe la 20.30 vin Bogdan si Mariuca. Bogdan o ia pe Iulia, eu ma joc cu Mariuca de-a mersul la Ikea, de-a Scufita Rosie, de-a prinselea, de-a v-ati ascunselea.  Jocul de-a mersul la Ikea se rezuma la urcatul si coboratul cu/in si din lift (reprezentat de presul de la usa, avem unul si in interior). O las pe Mariuca sa detina controlul si ma supun regulilor ei. La inceputul jocului, imi zice ca s-au inchis usile si eu am ramas pe afara. Atunci eu ma fac ca s-au inchis usile in nasul meu si ca, din viteza, am dat cu capul in ele. Ma fac ca ma doare, ma tavalesc pe jos. Ea rade cu hohote. Pe urma imi zice Mama, hai, usile deschis. Eu sar imediat in picioare, ma bucur si dau sa intru in lift. Ea imi spune ca am ratat si de data asta. Eu ma agit, ma fac ca imi pare rau, imi ciufulesc parul sa par mai disperata, ea rade iar in hohote, eu ma fac ca o iau pe scari si ce greu e sa ajung liftul. Si tot asa, pana imi castig dreptul de a sta alaturi de ea in lift. Dupa care il cheama si pe Bogdan cu Iulia in brate sa intre in lift. Bineinteles, accesul nu le este permis din prima.

Cand a eliberat ce avea de eliberat in lift, vrea sa trecem la Scufita Rosie, mai exact la ce punem in cos/geanta sa-i ducem bunicii. Si punem tot felul de chestii din casa. La inceput, tot ce sugerez eu sa punem in cos, nu e bine. Dupa ce ma prefac ca habar n-am, ca nu stiu nimic, de niciunele, adica dupa ce fac asa pe proasta si ma uit la ea cu ochii incrucisati, ea rade in hohote si ma lasa si pe mine sa pun o singura margica in cos, apoi lucruri din ce in ce mai mari. Odata m-a lasat sa pun un covor. S-a amuzat teribil cand ma faceam ca duc cu greu cosul in spinare si ca nu pot sa-l car. Am cazut de acord ca trebuie sa scapam de covor. Ea a zis sa-l vindem. Eu am zis sa dam anunt pe Facebook. Ea a stabilit pretul 2007 lei. Eu am pornit licitatia. Ea a incasat banii cu care si-a luat o inghetata din care mi-a dat si mie. Alteori vrea sa o taiem pe bebita, sa o punem in cos si sa i-o dam lupului sa o manance. Aici mi-e cam greu deocamdata sa ma joc.

Mergem apoi impreuna sa ii fac baie. Acolo de la ratustele si submarinele cu care se juca pana in vara, a trecut la pistoale cu apa. Ma impusca, ma stropeste, eu ma ascund dupa chiuveta, dupa cada, ma fac ca alunec pe covor, ea isi umple din nou pistoalele, eu am deja tricoul fleasca de la prima incaratura. Printre picaturi, ma lasa sa o sapunesc si imi ofera si mie un pistol sa stropesc doar pe perete, nu in alta parte.

Iesim din baie si ni se alatura Bogdan cu Iulia, in timp ce o dau pe Mariuca cu crema si ii pun pijamaua. Iulia se uita curioasa, cu ochii mari si sticlosi. Mariuca vrea sa ne jucam de-a coaforul. Ea e hair-stylistul, eu clienta.

Eu: Buna ziua, doamna Puiu, ma tundeti si pe mine bob?

Ea: Bob nu am.

Eu: Atunci in scari, puteti sa ma tundeti?

Ea: Scari nu am.

Eu: Aha, dar pixie?

Ea: Pixie, da, am.

Eu: Perfect. Si as vrea sa ma spalati cu sampon din ala bun cum numai dvs aveti, cu balsam si cu tratament.

Ea: Sampon n-am, balsam n-am, tratament n-am.

Eu: Aoleu, dar ce aveti?

Ea: Apa rece. Apa calda nu.

Eu: Bine accept si asa dar o sa-mi fie frig daca ma spalati doar cu apa rece.

Ea: Foehn, usuci.

Eu: Aaaaa, m-am linistit, daca ma uscati cu foehnul o sa-mi fie bine.

Ea trece la treaba, ma ciufuleste, ma tunde, se face ca da drumul la apa. Apoi ma anunta ca are sampon, balsam si apa calda.

Cel mai nou joc, de cand cu vaccinul de luna trecuta, e sa-mi faca injectii. Ma apasa tare, ma instiinteaza ca ma doare, ca e o injectie luuunga. Eu ma vaicaresc, ma tavalesc , iar ea rade. Pe urma imi pune o fasa elastica si ma pupa. Si-mi amintesc de Otilia Mantelers de la care am invatat sa ma joc terapeutic sau macar incerc sa o fac. Da, jocul are puteri magice, vindecatoare.

Pe urma trecem la cartea recomandata de Laura Frunza si il cautam pe papagalul Piri (pe numele lui adevarat, Riri). Apoi citim Povestea gentutei rosii. Dupa ce i-o citim, ea ia cartea si “o citeste” si ea cu voce tare.

Ceasul este deja 10 noaptea. Tarziu pentru fetele mele mici. Le iau pe amandoua in camera lor, pe canapea o asez pe Iulia la petrete, pe Mariuca la margine, iar eu intre ele. Bogdan mai sta putin la picioarele noastre. Si la propriu si la figurat. Dau drumul la CD-ul cu povesti si le spun ca povestile se asculta seara cu ochii inchisi. O mai alaptez putin pe Iulia. Ma gandesc ca i-a ramas pijamaua mica si ca am trecut la urmatoarea masura. A crescut. Mi se impaienjenesc ochii, imi dau lacrimile si am un sentiment de reusita si de implinire. Mariuca ma pupa, imi spune ca ma iubeste, ca ii place sa stea cu mine, ca tati e mare si gras, iar eu sunt mica si subtire, apoi ma ia de cot, e somniferul ei. Fetele adorm. E liniste, armonie, iubire, fericire.

Acum nu mai suntem noi 3 si Iulia, acum suntem noi 4.

IMG_5501c2l

Text: Ana Nicolescu

Foto: Photolicious

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *