Eu ca mamă
Leave a comment

De la ce vârstă trimitem copilul în tabără?

De vreo jumătate de an, ne gândim și ne socotim dacă ar fi indicat sau de dorit să o trimitem pe Măriuca în prima ei tabără. Îmi amintesc că și eu eram de vârsta ei când am dormit primele nopți departe de părinți, împreună cu colegii de la grădiniță și de educatoare. Pentru a lua o decizie conștientă și responsabilă, am stat de vorbă cu Cristina Petrescu-Ghenea, Medic Specialist Psihiatria Copilului și Adolescentului, Psihoterapeut de Familie în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.

Când și cum ne dăm seama că un copil este pregătit să meargă în tabără?

Psih. Cristina Petrescu-Ghenea: Dezvolatrea psihoemoțională a copiilor, ca și cea fizică, este un proces pe care, deși specialiștii îl împart pe etape, în funcție de achiziții, fiecare copil îl parcurge în propriul său ritm. Sunt implicați o serie de factori ereditari, genetici dar și factori legați de mediul în care copilul crește. De aceea, în funcție de temperamentul său, dar și de modul în care a fost expus socializării cu egalii de vârstă sau contextelor în care a petrecut mai mult timp departe de părinți sau de persoanele de atașament primar, fiecare copil va fi pregătit la timpul său pentru a merge în tabără.

Ca părinți, ne putem da seama de acest fapt, ținând cont de mai multe indicii: cât de ușor crează copilul prietenii, cât de stabile sunt acestea și cum reacționează la separarea de păriniți pe perioade scurte și medii. Un copil care abia s-a obișnuit, cu greu, să petreacă câteva ore la grădiniță, poate fi copleșit dacă încercăm, la scurt timp să îl trimitem într-o tabără. Este important să discutăm cu copiii despre ideea de tabără, cum va fii acolo, să le cerem părerea despre subiect, dar să facem și mici ”probe” prin care să ne dăm seama cât de pregătiți sunt cei mici. O astfel de încercare poate fi a aranja o ”petrecere în pijama” care să îi ofere copilului ocazia să rămână peste noapte, pentru o seară sau un weekend, acasă la un prieten bun sau la verișori. În funcție de reacția față de o astfel de expunere, ne putem ghida demersurile următoare.

Este bine să începem să facem astfel de încercări cu copiii de peste 4 ani, care trec, în jurul acestei vârste, de la jocul în paralel la cel cooperativ. O parte din aceștia, dar nu toți, încep a dezvolta prietenii la această vârstă. Pe de altă parte, este foarte important pentru un copil care este trimis în tabără, să aibă abilități legate de autonomie: să poată mânca singur, să se spele și să se îmbrace/încalțe singur, să știe să ceară ajutorul când nu se descurcă.

Care este durata optimă a unei tabere?

Psih. Cristina Petrescu-Ghenea: De obicei, taberele pentru copii durează între 2-3 zile – excursiile și una-trei săptămâni pentru taberele de adolescenți. Aș zice, și aici apelez la propriile mele amintiri timpurii legate de tabere, că pentru preșcolari și școlarii mici, două săptămâni sunt o perioadă destul de lungă. Îmi amintesc cum, în prima săptămână numaram zilele până la sfarșitul acesteia, deoarece știam că din a doua, deja voi fi mult mai aproape de revederea cu părinții și de întoarcerea acasă. Trebuie să menționez că un copil extrovert, deși are șanse să tolereze mai bine dorul, nu este 100% sigur că nu va simți tristețe stând mai multe săptămani departe de părinți.

Când vorbim de preadolescenți și adolescenți, care deja se axează pe grupul de prieteni și mai puțin pe relația lor cu părinții, pentru ei o săptămână poate să nu fie de ajuns și durata optimă a unei tabere ar trebui să fie mai lungă de-atât. Dar cum copiii nu sunt clonați să se potrivească toți unui șablon, indiferent de vârstă, există variații individuale și fiecare părinte trebuie să ia decizii ținând cont de propriul copil și de părerea acestuia.

Cum putem pregăti copilul (psihic, desigur) pentru tabără? Cu cât timp înainte?

Psih. Cristina Petrescu-Ghenea: Este important să vorbim cu copiii despre tabără, eventual, chiar să mergem să vizităm împreună tabăra sau măcar zona unde se va ține tabăra. Primele tabere ale copiilor pot fi alături de părinți (sunt tabere unde toți copiii pot veni însoțiți de unul sau chiar amândoi părinții) sau ar fi de dorit ca aceastea să se afle la o distanță nu foarte mare de casă, în așa fel încât copiii să poată fi vizitați sau luați acasă de către părinți, dacă nu tolerează această nouă experiență așa cum ne-am dori.

Discuțiile despre tabără ar trebui să înceapă înainte de a decide plecarea în tabără și ar trebui să conțină explicații ale părinților despre ce este aceea o tabără, fără exagerari și fără a crea copilului false așteptări, povești despre cum a fost pentru părinți în tabere când erau mici și întrebări adresate copilului despre cum i se pare ideea, ce emoții și senzații are față de această potențială experiență.

Când simțim tristețea sau frica copiilor, nu trebuie să renunțăm la subiect, ci, dimpotrivă, să vorbim despre ce simte copilul, să îi validam emoțiile și să îl facem să se simtă în siguranță găsind împreună cu el soluții pentru eventualele lui frici. Oricât de nefondate pentru noi, adulții, fricile copiilor au foarte mult sens pentru ei, iar noi suntem singurii care îi putem ajuta să le învingă. Cu empatie și răbdare, nu negându-le și bagatelizându-le.

Există mai multe tipuri de tabere: cele organizate cu gradinița (pe cale de dispariție) și cele organizate de companii ce se ocupă de activități pentru copii. Care sunt pașii pentru a-l trimite în siguranță afectivă pe copil în taberele organizate de alte companii, cu copii pe care nu îi cunoaște?

Psih. Cristina Petrescu-Ghenea: Copiii nu au control pe aproape nimic din mediul care îi înconjoară, de aceea predictibilitatea și familiaritatea sunt cruciale în viața lor, oferindu-le siguranță. Orice persoană este mult mai deschisă explorării atunci când se simte în siguranță. De aceea, a trimite un copil mic înainte de vârsta adolescenței într-o tabără unde nu cunoaște pe nimeni, indiferent ce activități promit organizatorii, poate fi riscant! Creierul nostru caută familiarul – așa suntem creați. Pașii pentru a putea merge în siguranță afectivă în orice loc nou sunt aceia pe care i-am mai menționat: familiarizarea cu contextele unde copilul nu cunoaste ceilalti copii, se află departe de casă, dar există o figură de atașament (părinte, bunic, mătușă, bona, o educatoare/antrenoare cunoscută demult și îndrăgita) în preajmă și gata de a oferi confort emoțional.

Apoi treptat, pe măsură ce observăm că cel mic devine mai abil social și emoțional, putem discuta cu el despre oportunitatea unor tabere unde să meargă și singur, asigurându-l de disponibilitatea noastră de a fi contactați telefonic și de a ne oferi ajutorul cât și de prezența unor persoane de îngrijire abile și disponibile. Alternativa ar fi să ne trimitem copilul în tabără cu copii cunoscuți acestuia și cu care are deja relații bune: prieteni de la grădiniță sau din alte cercuri, verișori sau frați mai mari.

Ca o opinie personală, eu aș încuraja părinții să-și trimită copiii în tabere alături de prieteni până târziu în adolescență, când aceștia vor putea alege singuri tabăra și grupul cu care merg. Și încă o mențiune: este vorba de prietenii pe care copilul și-i alege, nu cei pe care și i-ar dori părintele pentru cel mic!

La ce este bine să fim atenți, noi ca părinți, când selectăm tabăra? 

Psih. Cristina Petrescu-Ghenea: În primul rând, ar trebui să ne asigurăm că în tabăra pe care o alegem sunt promovate valori similare cu cele ale familiei și să ne gândim care este scopul cu care trimitem copilul în tabără: este o tabara de joc, recreere și socializare sau este o tabara cu conținut, în principal educativ, sau o tabără sportivă? Obiectivele trebuiesc stabilite de comun acord cu cei mici, dar ținând cont de nivelul lor de dezvoltare psihomotorie și de aptitudinile însușite până la acel moment.

Sfatul meu este ca, după o selecție a câtorva posibile tabere în funcție de criteriile menționate mai sus, să vă interesați, dacă se poate, printre părinții care cunosc taberele respective și care pot da un feedback informat – referințe pot fi cerute chiar organizatorilor.

Informațiile despre personalul taberei sunt importante: ce nivel de educație au, dacă este vorba de tabere cu conținut specific, este important să aflăm dacă personalul deține certificări în domeniile respective, dar și numărul de copii aflați în grja fiecărui supraveghetor este foarte important. Felul în care interacționează organizatorii și personalul cu părinții interesați, când aceștia cer informații ne poate aduce o perspectivă de preț.

Nu în ultimul rând, întrebați ce metode de disciplinare se folosesc în momentele în care copiii nu respectă regulile stabilite! Pentru primele tabere din viața unei familii, ar putea fi important pentru părinți și copii deopotrivă, să viziteze tabăra respectivă, așa cum am menționat și anterior.

Unele tabere susțin că sunt trasformaționale. Eu cred că toate taberele sunt transformaționale. Cu ce achiziții se întorc copiii din tabere?

Psih. Cristina Petrescu-Ghenea: Achizițiile dobândite pe parcursul unei tabere depind de specificul fiecărei tabere dar și de abilitățile copilului și de felul în care temperamentul acestuia îi permite să fie receptiv față de activitățile cu potențial ”transformațional”. În copilărie orice activitate are potențial transformator, într-adevar. Indiferent însă de specificul unei tabere, achizițiile cele mai remarcabile sunt în sfera dezvoltării abilităților sociale. De aceea, este important ca personalul unei tabere să acorde o atenție specială interacțiunilor din grup, poate chiar să dețină cunoștințe psihopedagogice care să îi ajute în acest sens.

Psihologul Stephen Gray Wallace a găsit, în urma cercetărilor sale, patru arii importante pe care taberele le ajută să se dezvolte: formarea identității, care implică autonomie față de părinți, relații bune cu grupul de copii și duce la o stimă de sine crescută, în al doilea rând, copiii învață să-și depășească limitele, să iasă din zona lor de confort, ceea ce le crește încrederea în ei înșiși, în al treilea rând este vorba de rolul inițiatic al taberelor care le conferă copiilor recunoșterea celor din jur pentru maturitatea atinsă și pentru reușitele lor și nu în ultimul rând, în cursul taberelor, copiii pot fi mentorați, dar pot fi, la rândul lor, mentori, ceea ce este o experiență semnificativă.

Îmi amintesc ca la întoarcerea mea dintr-o tabără (eram adolescentă și era prima mea ieșire din țară), transformările au fost atât de mari (și fizice și psihice), încât mama nu mai știa ce să zică și cum să se comporte. Era uimită. Cum primim schimbările copiilor după o tabără? Cum potențăm noile achiziții?

Psih. Cristina Petrescu-Ghenea: Este bine să îmbrățișăm schimbările copiilor noștri cu seninătate și fără judecată, ca în fiecare moment al vieții noastre împreună, iar cu cât am fost mai atenți inițial în a alege o tabără care să corespundă valorilor familiei și nevoilor copilului nostru, cu atât ne va fi mai simplu să-i cultivăm și să îi îmbogățim mai departe noile deprinderi.

Ce este util să conțină o tabără, ca activități, pentru dezvoltarea pe toate planurile a copiilor?

Psih. Cristina Petrescu-Ghenea: Cum am menționat și înainte, activitățile unei tabere depind foarte mult de ceea ce ne-am dorit inițial să obținem în urma acestei experiențe. Partea de socializare este, însă, nelipsită, indiferent de tabără. Ar fi util în acest sens, ca organizatorii taberelor să aloce timp special în care să discute cu copiii despre cum să-și controleze furia, să îi respecte pe cei din jur, să arate empatie și bunăvoință, să ajute și să ceară la rândul lor ajutorul atunci când au nevoie. Aceste obiective trebuiesc urmărite și implementate pe tot parcursul taberei de către personalul acesteia – o simplă discuție nu ajută dacă nu punem și în practică. Creierul uman învață din propriile experiențe iar dezvoltarea personală începe de la vârste mici.

Ce facem când copilul plânge în tabără? Cum îi creăm confort și cum îi dăm încredere că are în el puterea de a se descurca departe de părinți?

Psih. Cristina Petrescu-Ghenea: Trebuie să validam tristetea și dorul de casă pe care cei mici le simt. Sunt emoții firești pe care și noi, ca adulți le simțim când suntem departe de casă și de cei dragi. Trebuie să încercăm să aflăm de ce plânge copilul în tabără, dacă există motive anume. Dacă plângerile sunt legate de dorul de casă atunci este bine să calmăm copilul și să stabilim cu acesta că vom discuta telefonic a doua sau a treia zi și atunci vom lua împreună o decizie. De multe ori, se poate ca episodul să fie unul pasager, în primele câteva zile de tabară, până cel mic se obișnuiește. Pe de altă parte, dacă felul în care reacționează copilul este unul neobișnuit – ca durată sau intensitate – pentru acesta și aveți senzația că o experiență constructivă se poate transforma într-una traumatizantă, mergeți și luați copilul din tabără. Încercați însă, să nu faceți din țânțar armăsar și să nu acționați impulsiv. Este un moment greu, într-adevăr, dar încercați să vă informați și să îi dați și celui mic timp să se liniștească înainte de a pleca spre tabără.

Cum stăm noi, părinții, liniștiți că sunt în siguranță copii, și cum scăpăm de gândurile negre?

Psih. Cristina Petrescu-Ghenea: O documentare cuprinzătoare asupra taberei și o vizită prealabilă ne pot calma mare parte din anxietăți. Acordați atenție, încă de la alegerea taberei, împrejurimilor unde are loc, măsurilor de siguranță și de prim ajutor pe care sunt capabili să le ofere și modului în care comunică organizatorii urgențele către famile, care este proporția dintre numărul de supraveghetori și cel al copiilor, mai ales la activitățile cu risc, ca plimbările cu barca, înotul, schiatul sau drumețiile montane.

De asemenea, întrebați despre modul în care puteți ține legătura cu copiii și să aflați despre activitățile pe care ei le au: sunt tabere care postează poze cu copiii pe pagina lor privată, tabere care încurajează copiii să le scrie mailuri sau mesaje părinților dar și tabere care permit telefoanele mobile (pe care, însă, nu le-aș recomanda deoarece pot deconecta copilul de la activitățile taberei). În cazul în care copilul are voie cu telefonul mobil, stabiliți un numar maxim de 2-3 apeluri pe zi – altfel, acesta poate deveni un mijloc prin care și copiii și părinții își întrețin anxietatea prin dependență reciprocă.

Gândurile rele se alungă în mod activ – adică în momentul în care simțim că acestea ne cuprind, trebuie să ne readucem mintea în prezent și să ne concentrăm atenția pe ceea ce se facem cu noi în acel moment, ci nu pe ceea ce se petrece cu copilul în tabără. Până la urmă, puterea gândului, fie el și al unei mame, nu a oprit nicio catastrofă până acum. Ceea ce fac sigur îngrijorările, este să ne afecteze starea de bine, iar când sunt în exces, chiar sănătatea mintală, ducând la anxietate.

Exercițiile de mindfulness – adică readucerea minții în momentul prezent – ajută foarte mult în astfel de momente. Cele mai simple sunt cele de respirație. Există aplicații care pot fi descărcate pe telefon pentru a ne ghida în acest proces. 5-10 minute de mindfulness pe zi au rol profilactic în prevenția anxietății și depresiei cât și un efect semnificativ pe starea de bine.

De asemenea, diferența între posibil și probabil este un instrument de ajutor: posibil este aproape orice, dar care este probabilitatea să se întâmple ceva rău copilului meu în tabăra pe care am ales-o cu atâta atenție și grijă împreună? Răspunsul este că probabilitatea este infimă spre zero.

Aș vrea să repet că preșcolarii și școlarii mici ar beneficia mai mult din tabere în care sunt însoțiți. Aceasta este o idee la care am ajuns în urma experiențelor personale dar și în urma consultărilor pe care le-am avut cu diverși colegi care sunt părinți sau care au organizat tabere pentru copii. Ca să concluzionez: faceți-vă temele, consultați-vă, faceți probe, rămâneți deschiși și nu forțați nimic!

Text: Ana Nicolescu

5b89f185-a1a5-4ee8-99e4-05d0a851f245Consultant: Cristina Petrescu-Ghenea

Medic Specialist Psihiatria Copilului și Adolescentului,

Psihoterapeut de Familie

Membru al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *