Școala banilor bine-crescuți. Despre bani pe înțelesul copiilor

Pornisem de la o discuție pe teme patrimoniale și am ajuns la una despre educație financiară. Veșnica dilemă: să strângi bani pentru copii sau să îi investești în educația lor, să-i dai la școli bune și să-i înveți cum să facă singuri bani și cum să-i gestioneze corect. Sigur că varianta a doua este câștigătoare, dar, din punctul meu de vedere, se poate aplica doar dacă părinții au habar de educație financiară, economisesc, investesc, donează și cheltuiesc strictul necesar. În plus, cum le vorbim copiilor despre bani, pe înțelesul lor?

Am început să lucrez la 19 ani într-o redacție. Banii veneau în funcție de câte articole scriam, de cât de complexe erau și de cât de aproape de prima pagină se poziționau. Deci aveam un venit fluctuant. Mai dădeam niște meditații la spaniolă, scriam lucrări de licență sau de atestat pentru alții și puțin câte puțin se aduna de o sumă ok pe lună. Îi cheltuiam pe haine, ieșiri cu prietenii și mers la mare. Nici când am început să am un salariu fix nu mi-am pus problema să economisesc. Să investesc, nici atât. De donat, am donat mereu: bani, timp, experiență, suflet.

Banii te ajută să ajungi la visul tău

Abia după vreo 15 ani de la primul job, am aflat de abundență și că pot să am o relație cu banii. Am aflat că ei pot să mă crească și să contribuie la bunăstarea mea, că succesul îmi aduce bani și banii aduc lucruri bune în viața mea, că valoarea lor crește acolo unde îi investesc. De anul trecut, după seria de articole cu Adrian Asoltanie, investesc în fonduri mutuale, economisesc, donez constant, am un fond de urgență și unul de siguranță, conturi pentru copii, asigurare de viață și știu clar câți bani intră în protofel, câți ies și pe ce.

Banii sunt o poveste care așteaptă să fie scrisă. De tine

Măriuca (8 ani) și Julie (6 ani) văd cum ne gestionăm banii, au și ele sisteme similare pentru banii lor și vorbim des despre a munci versus a întinde mâna, risipă versus planificare, nevoi versus dorințe. Când am primit cartea Școala banilor bine-crescuți, de Cristina Andone, toate trei ne-am apucat să citim câte o poveste în fiecare seară. Sunt uimită până la cer cât de simplu și de complex, în același timp, sunt puse în povești cu vulpi, arici, iepuri și păuni, noțiuni despre împrumut, datorie, ajutor, aroganță, risc, alegeri, grijă pentru prieteni, cost, preț, adaos comercial, cumpărături pe internet, venituri, cheltuieli, economii, chibzuință, buget personal, echilibru, circulația resurselor, circulația banilor, încredere.

Fetelor le-a plăcut cel mai mult Economiada pe trei culori, adică formula unui buget echilibrat. Și nu le-a plăcut pentru că e colorată, ci pentru că au înțeles-o.

Banii sunt o măsură a libertății

Mie mi-au plăcut pasajele despre flow-ul banilor într-o comunitate că deh, știți că eu sunt cu comunitățile: trebuie să fie în mișcare ca să se împrospăteze, să nu băltească. Într-o comunitate adevărată, banii circulă de la unii la alții, de la cei care au spre cei care au nevoie să călătorească spre visul lor.

Sigur, cartea este numai bună și pentru adulți și merită citită și puse în practică toate recomandările. Noi abia așteptăm și volumul 2

La final, vă las cu îndemnul să economisiți pentru că simt că asta, printre altele, ne lipsește nouă, românilor: Tu ești o lume. Ca să rămâi mereu o lume minunată, sigură, plătește-te pe tine mai întâi. E taxa ta de merit. Meriți să trăiești în siguranță, meriți să-ți fie bine. Dă-ți undă verde pentru viitor. Economisește!

Cartea se găsește online și în librări și este un proiect sprijinit de Școala de Bani. Eu sper să o găsesc pe Cristina într-o zi și să îi spun face-to-face cât de mult îmi place cum scrie.

Text: Ana Nicolescu

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.