Iubirea Urbană, Știri
Leave a comment

“Din cauza ta”, “Tu esti de vina”. Puterea relatiilor

Eram prin clasa a XII-a. Il rugasem pe Bogdan sa mergem impreuna la o terasa, undeva pe la Universitate. A acceptat bucuros fara sa mergem cu toata gasca dupa noi, spre bucuria si uimirea mea. Ne-am simit bine. Ne-a priit. Am ras mult, am stat mai mult decat ne propusesem. Intre timp s-a facut seara. Am plecat pe semiintuneric si in rond la Universitate, Bogdan a fortat galbenul. I s-a parut ca din dreapta, masinile plecasera deja. A pus brusc frana si a tras de volan. Ne-am infipt in gardul de 50 cm care marginea rondul de flori. Nu s-a intamplat nimic grav. Fizic, a cazut doar bara de la masina. Psihic, am primit comentariul:

–          Daca nu aveai tu minunata idee sa iesim doar noi doi in buricul targului, acum aveam masina intreaga.

Am ramas pe ganduri pentru multitudinea de reprosuri si m-am facut mica in scaunul din dreapta. Apoi el a ramas injurand in masina, eu m-am dus, spasita, sa iau bara din intersectie. Sangele imi circula mult prea repede prin venele mici ale fetei, de rusine si ciuda ca nu puteam fi si eu o prietena perfecta. M-am gandit ca nu a vrut sa iesim impreuna, dar ca pana la urma si-a calcat pe inima si mi-a facut acest favor. Apoi am luat asupra mea vina de a-l obliga sa mergem in locuri diferite. Apoi i-am dat dreptate. Daca mergeam la terasa din cartier, intr-adevar masina ar fi fost intreaga. Mult timp nu i-am mai zis unde si cand sa iesim. Asteptam de la el sa aiba initiativa ca eu sa nu ma fac vinovata de nimic. Nu stiam de ce ma coplesea atat de tare sentimentul de vina, incat sa mi-l asum, sa ma port in consecinta si sa ma las orbita de el si sa nu pot sa-i spun ca el a fost soferul, el a luat decizia de a trece pe galben, lui i s-a parut ca au pornit celelalte masini, el a pus frana, el a tras de volan. Mult timp nu am vazut aceasta perspectiva, nu o gandeam.

Eram in facultate. El mi-a luat masina sa mi-o duca la service. Noaptea a parcat-o neregulamentar. Langa a mea, a lui, la fel de neregulamentar si langa cele doua si cea a tatalui lui. A primit amenda pentru toate trei si mi-a zis sa-mi platesc singura amenda, ca daca nu era nevoit sa se duca cu masina mea la service, nu mai avea ce sa parcheze neregulamentar. Am simtit ca nu mai am aer. Initial mi-a fost mila de el si as fi vrut oricum sa-l ajut sa plateasca toate trei amenzile, dar dupa multi ani de reprosuri, critica si neasumarea responsabilitatii, i-am spus ca ii multumesc ca s-a oferit sa-mi duca masina la reparat, insa nu eu l-am pus sa parcheze neregulamentar, ca trebuie sa fie mai responsabil si sa-si asume consecintele a ceea ce face. Ne-am certat mult timp pe acest subiect, apoi nu ne-am mai vorbit deloc, apoi am inceput sa vorbim din nou, fara sa atingem subiectul cu parcarea. El in continuare crede ca am fost fara obraz, eu in continuare cred ca are o problema cu asumarea.

Eram in luna de miere in Tunisia. El a mancat o farfurie plina de anchois si s-a declansat calvarul intestinal. Si a durat vreo 2-3 zile. Sigur ca eu eram de vina pentru ca eu am insistat sa mergem la descultii aia. Au urmat apoi in alte contexte, oprirea apei calde, insolatii, amenzi pentru viteza, telefoane stricate si multe mute altele pentru ca doar eu eram de vina.

Ieri, a venit la munte de la Bucuresti. Mariuca il rugase sa ii cumpere o jucarie. Cum a venit l-a intrebat: Mi-ai luat? Raspunsul lui a fost: Am vorbit de 1 000 de ori azi cu mami la telefon si nu mi-a amintit.

Uneori cred ca si el a fost culpabilizat in exces in copilarie. Alteori ma gandesc ca e un soi de perfectionism, sa fie fara pata. Uneori ma gandesc ca e din cauza zodiei. Leul nu are cum sa faca ceva gresit. Apoi cred ca in copilarie era o competitie foarte mare intre el si sora lui si el a ramas cu dorinta de a fi puternic si fara vina. Nu stiu clar ce e de fapt in sufletul lui. Insa in al meu, a fost mult timp, vina, rusine, cap plecat, sentimentul ca nu sunt buna de nimic, ca nu voi putea fi niciodata nimanui pe plac, ca ce bine ca macar el se uita la mine, apoi m-am inchis in colivia de aur a perfectionismului, am devenit rigida, obsedata de control, agresiva, dar fricoasa, fara voce, fara vreun punct de vedere clar despre nimic in general si despre orice in particular, fara sa stiu cine sunt, cum sunt si ce potential am. Uneori am senzatia ca am fost redusa la tacere pentru ca eram atat de mica psihic, incat eram foarte usor de manipulat .

De 3 ani incerc sa evadez de acolo, cu ajutorul terapiei cu Gaspar, care m-a ajutat tare mult. Si sunt extrem de bucuroasa ca pe 10 octombrie 2015, Gaspar Gyorgy, psiholog clinician si Otilia Mantelers, expert in parenting, sustin in tandem prima conferinta din Romania despre „Puterea relatiilor. Calatoria de la vina catre vulnerabilitate si vindecare”! Mai multe detalii, gasiti aici. Sa ne vedem cu bine, cu vina sau fara, la conferinta.

unnamed

Pana atunci, va dedic o melodie, care mi-ar placea sa-mi fie dedicata oricand si mie.

 

Text: Ana Nicolescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *