Eu ca mamă
comments 8

Relația de dragoste și ură dintre frați și surori

Măriuca: Mami, căcățuca asta de Julie mi-a dat-o de tot pe Fluttershy și acum mi-o cere înapoi.

Julie: Ți-am dat-o cu împrumut, Măru! E a mea!!!

Măriuca: Taci, tâmpito! N-ai spus de la început că e cu împrumut.

Julie: Ți-am dat-o în joacă. Dă-mi-o înapoi. ACUM, spune Julie înfingându-se în părul surorii mai mari.

Măriuca îi dă palme peste burtă. Julie o lovește cu picioarele pe unde apucă. Eu mă străduiesc să intervin cât se poate de echitabil, de parcă așa ceva ar fi posibil.

Acceptarea surorii mai mici

De fiecare dată când Măriuca o jignește și o nedreptățește pe Julie, simt că mă zgârie cu o gheară ascuțită pe inimă pentru că simt că încă nu o acceptă pe Julie ca soră, nici acum după 3 ani jumate. Din fericire, Julie pare că o ia pe Măriuca așa cum este, cu bune și cu rele și nu se frustrează. Nu crede jignirile surorii ei.

Însă faptul că Măriuca îmi spune că o urăște și că nu își dorea o soră, că nu o iubește, mă face să cred că am eșuat în a o integra eficent și la timp pe Julie în viața Măriucăi. Așa că, de multe ori mă simt vinovată și față de Măriuca și față de Julie.

Iubirea mea pentru tine este doar a ta

Pentru că mărul discordiei dintre ele este iubirea mea într-o zi le-am desenat o inimă. A mea. Am atribuit câte o parte fiecărui om pe care îl iubesc și le-am arătat că fiecare dintre ele are locul ei bine stabilit în inima mea, cu culoarea preferată a fiecăreia și că iubirea pentru Măriuca e doar a ei și iubirea pentru Julie e doar pentru Julie. Nu migrează, nu se împuținează. Poate doar să crească.

Sentimente de soră mai mare

Toate conflictele lor pornesc însă de la situații în care se joacă atât de armonios împreună la castelul cu ponei, în casa cort, cu păpușile, de-a grădinița, de-a parada modei, cu orice… De vreo două luni, Măriuca se oferă să o adoarmă seara pe Julie. Îi citește dintr-o carte. De fapt îi reproduce povestea uitându-se împreună pe carte. Și Julie adoarme imediat. Mă uit cu mirare și cu admirație la disponibilitatea Măriucăi de a-și adormi sora, la cât de eficientă și de răbdătoare este și la ce sentiment de încredere în ea are după ce face acest lucru.

În alte zile, când merg doar eu cu Măriuca la film sau la plimbare, ea vrea să îi luăm câte o surpriză lui Julie. De fiecare dată când vrea un ou de ciocolată de la supermarket, îi alege unul și surorii ei. Dacă Julie este răcită sau a căzut și s-a julit, Măriuca e prima care are grijă de ea: îmi amintește să îi dau siropurile sau îmi cere un pansament. O cutie, de fapt, și îi umple tibia cu plasturi colorați.

Relația cu sora mea

Relația asta de love&hate dintre fetele mele îmi amintește foarte mult de relația mea cu sora mea, Ema. Când eram mici, ne certam pe păpuși, de băteam, ea mă mușca, eu o împingeam. Este interesant pentru mine cum frații mai mici mușcă, trag (înspre ei) de păr, de haine, iar frații mai mari împing, lovesc. Frații mai mici apropie, cei mari resping (noul din viața lor).

În adolescență, mama o trimitea mereu cu mine când ieșeam cu prietenii mei. Era condiția ca eu să pot ieși. O simțeam ca pe un spion, ca pe un intrus. Când eram prin clasa a VII și ea a V-a, am fost într-un schimb de experiență la Chișinău. Am mers cu trenul la cușetă, noaptea. Eu eram cu colegii mei. Ea era singura cea mai mică de acolo. Clasa ei nu a mers. Când a venit vremea de culcare, i-am zis că ea nu mai are loc în cușeta în care eram eu, i-am pus pașaportul în mână și i-am închis ușa în nas. A doua zi, prietena mea mi-a zis că Ema a venit la ea în cușetă plângând. Abia atunci mi-am dat seama că nu a făcut un lucru bun. Însă abia după mulți ani, mi-am dat seama că am rănit-o.

Am vorbit cu ea de multe ori pe tema relației noastre din adolescență și multe dintre nedreptățile pe care i le făceam zice că nu și le amintește. Cert este că abia la maturitate mi-am dat seama că o soră este o comoară. Acum iubirea noastră a căpătat un nou sens, ne apreciem, ne sprijinim și chiar lucrăm împreună pe anumite proiecte.

Ce am de învățat din asta?

Știu că toate relațiile pe care le avem reflectă mult din interiorul nostru și le primesc pe toate cu bucurie. Știu că totul este spre vindecare chiar dacă inițial nu pare așa. Mi-am dat seama că singura întrebare pe care trebuie să mi-o pun este ce am eu de învățat din asta? Așa că pe lângă introspecțiile mele, am stat de vorbă cu Oana Calnegru, psiholog-psihoterapeut, membru al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Iată ce spune Oana:

Relația tip dragoste și ură între frați

“Face parte din tabloul natural al unei familii cu mai mulţi copii să vedem fraţi care se ceartă, se luptă, se tachinează, dar și frați care se înţeleg, se iubesc, se susţin. Adesea, vedem cele două manifestări extreme, de conflict și de sprijin, în sânul aceleași familii, deoarece media obișnuită a interacțiunilor dintre frați o reprezintă această combinație ambivalentă. Nu există un răspuns simplu prin care să pot explica de ce unii fraţi se înţeleg mai bine şi alţii mai puţin bine, tocmai pentru că sunt atât de multe variabile ce pot influența dezvoltarea legăturii emoţionale dintre fraţi.

Luând în calcul numeroase cercetări din psihologie asupra relației fraterne, practica mea terapeutică, dar şi experienţa personală de mamă a doi copii şi de soră, am ajuns la concluzia că relaţia dintre fraţi este prea puţin impactată de diferenţa de vârstă dintre fraţi, de sexul copiilor în genograma familiei, de statul socio-economic sau de statusul marital al părinţilor.

Mediul în care trăiesc frații pune amprenta asupra relației

Am observat că ceea ce influențează cel mai mult relaţia fraţilor ține, pe de o parte, de caracteristicile individuale ale personalităţii fiecăruia dintre copii şi, mai precis, de diferitele dimensiuni temperamentale, precum activarea comportamentală, intensitatea emoţiilor sau sociabilitatea; şi de cealaltă parte, de mediul în care trăiesc fraţii, oglindit prin relaţiile emoţionale manifestate între membrii familiei şi care au o influență covârşitoare asupra felului în care fraţii îşi manifesta între ei emoţiile, comportamentele de grijă şi de sprijin, îşi gestionează tensiunile.

Predictibilitate, reguli cu sens, armonie în familie

Un alt rol important la nivel de mediu familial, care am observat că modelează relaţia fraţilor este dat şi de sentimentul de apartenenţă şi de încredere între membrii casei, dar şi de modul de organizare internă al gospodăriei, tradus prin predictibilitate, rutine, reguli cu sens, grad de armonie – toate acestea funcţionând ca o plasă de siguranță pentru copii din familie. Mixul rezultat din  toate aceste aspecte poate reprezenta un predictor al calității relaţiei dintre fraţi, transformând-o într-o relaţie de prietenie sau în una de vrăjmăşie.

Frăția este cea mai durabilă relație din viața cuiva

O altă caracteristică importantă și unică a frăţiei este că această relaţie este cea mai durabilă din viaţa cuiva. Fraţii, între care diferenţa de vârstă este mică, de până în 4 – 5 ani, petrec mult timp împreună, mai mult decât petrec chiar şi cu părinţii lor. Ad literam, ei cresc şi se dezvoltă împreună şi de aceea, ajung să se cunoască foarte bine. Frăţia este experimentată înaintea relaţiilor de prietenie, a relaţiilor romantice, şi adesea supravieţuieşte relaţiei cu părinţii. Astfel, legătură emoţională dezvoltată între fraţi poate fi fundamentală şi pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea individuală a fiecăruia dintre ei. Cunoaşterea profundă pe care fraţii o au unul despre celălalt, precum şi încărcătura emoţională a relaţiei lor, are un impact semnificativ asupra definirii identităţii fiecăruia dintre ei, deoarece fiecare serveşte celuilalt drept un sistem de referinţă şi de autoevaluare.

Relația se modelează prin interacțiunea emoțională a membrilor familiei

Relaţia dintre fraţi nu se dezvoltă într-un mediu vid, ci este un răspuns la influenţa mediul în care se manifestă. Cum spuneam şi mai devreme, este o relaţie care se formează şi se modelează prin interacţiunea emoţională a tuturor membrilor familiei. Începând de foarte devreme, fraţii încep să „pândească” felul în care mama interacţionează cu celălalt frate. Cu cât este mai mare diferenţa dintre atenţia şi afecţiunea maternă arătată fraţilor, cu atât mai mare este potenţialul de ostilitate şi de conflict între fraţi.

Ce face diferența între o relație de tip cooperant și una bazată pe rivalitate?

De la un an şi jumătate, copii încep să înţeleagă cum funcţionează regulile în familie, pot anticipa răspunsul adultului la propriile lui indicii. La trei ani deja pricep cum să folosească regulile sociale pentru a-şi atinge propriile lor obiective. La această vârstă, ei pot evalua relaţia pe care o are cu celălalt frate şi are abilităţile de dezvoltare necesare să se poată adapta unor situaţii sau relaţii frustrante. Copilul care este mânat de impulsul de a se adapta, de a se înţelege cu fratele/sora lui care poate avea unele obiective şi interese diferite de ale lui, poate face diferenţa dintre o relaţie de tip cooperant şi una bazată pe rivalitate. Totuşi, să reţinem că deşi copiii încep a dezvolta deja abilităţi sociale complexe, ei nu au încă puterea cognitivă să proceseze informaţia cu motivele reale pentru care „cineva” sau „ceva” a ajuns să îi „întoarcă” unul împotriva celuilalt.

Comportamentul părinților influențează relația dintre frați

Frământările părinților cu mai mulți copii, cu care lucrez cel mai adesea, sunt dezacordurile care apar între fraţi, acel „zgomot de fond” iritant al relaţiei dintre ei. Idealul la care aspirăm cei mai mulţi dintre noi, părinţii, este să trăim într-o casă în care cotidianul are ilustrat o legătură caldă şi apropiată, bazată pe prietenie, sprijin și respect între copiii noştri.

Ceea ce trebuie să înţelegem şi să ne asumăm, noi părinţii, este că stă în puterea noastră trasarea unui caracter pozitiv al relaţiei dintre copii noştri, prin conştientizarea şi prin exersarea unor comportamente de grijă, de afecţiune şi de atenţie oferite dedicat şi exclusiv, în doze particularizate fiecăruia dintre copii. Felul în care noi reuşim să ne gestionăm propriile emoţii şi mai ales gradul în care putem să le acceptăm şi să le prelucrăm emoţiile de gelozie, de frustrare ale fraţilor, le modelează acestora relaţia. Stăruinţa cu care le cultivăm sentimentele de iubire şi încredere reciprocă, răbdarea cu care le ghidam comportamentele în situaţii de conflict, precum şi o grijă constantă să le sădim în suflet valori precum unitatea, familia sunt cele care dau măsură echilibrului relaţiei fraterne. Tipul de ataşament dezvoltat între fraţi este cu atât mai securizant cu cât, părinţii înţeleg valoarea și puterea acestei legături.

                                                           Text: Ana Nicolescu

                                                           Specialist: Oana Calnegru

                                                           Psiholog-psihoterapeut

                                                           Asociația Multiculturală de Psihologie și Psihoterapie

8 Comments

  1. relatia de dragoste si ura intre frati e exarcerbata si de comparatia facuta de parinti. Din pacate in Romania asta e atat de inradacinata incat afecteaza multe familii: un copil doamr mai bine, celelalat a luat mai mult in greutate, asta e mai bolnavicios etc.

    • Ana Nicolescu says

      Așa e, din păcate. Credem că motivăm înspre bine prin comparație. Însă nu e deloc așa. Creăm frustrări.

  2. Mor de râs! De unde a scos-o pe asta cu “căcățuca”?!? 🙂
    Și la noi este același tablou. Câteodată se joacă foarte frumos. Dar au și momente de conflict. Cea mică uneori nici nu mai reacționează, primește o lovitură în spate fără să mai zică nimic. În momentele alea eu simt că mor încet. Mai ales că ea este copilul care nu te solicită prea mult, iar el fix opusul. Apasă butoanele “potrivite”, scoate la suprafață răni și lucruri greu de digerat. Îmi este foarte greu să gestionez situația și în special trăirile mele. 🙁 Incerc să rămân calmă, să accept situația și să văd cum fac să îi ajut. Numai ca e ușor de zis, mai greu de făcut…

    • Ana Nicolescu says

      Eeee, Măriuca e expertă la cuvinte. Unori îi zice gogoașă spartă. Nici eu nu știu de unde le scoate. Cert e că Julie îi spune: eu nu sunt gogoașă spartă, pe mine mă cheamă Julie.

  3. Daaaaa. Și eu sunt soră mai mare și am o soră mai mică. Recunosc situațiile. E culmea, frații cei mici mușcă, nu m-am gândit la apropiere și la respingere până acum. Eu însă am suferit enorm, că mama a făcut diferențe între noi și mereu mi-o dădea exemplu pe soră mea. Abia zilele trecute mi s-a ridicat acest of de pe sufler și am scris pe blog despre momentul meu Eureka aici: http://www.revelatiideparinte.ro/2017/04/vrei-sa-stii-viitorul-nu-merge-la-ghicitoare-te-ajuta-o-educatoare-sau-by-irina-schmitz.html

    Cu toate acestea, eu nu-mi doresc un al doilea copil. Nu-mi doresc ca Isabella să fie sora mai mare. Vreau că atenția noastră să fie doar pentru ea. Deci, oricât de tare o iubesc pe sora mea, și o iubesc, că-n final ne-am împrietenit, eu vreau ca fiica mea să n-aibă frați. Aș face o excepție dacă ar avea un frate, că aș avea o scuză să fac discriminări….pe care orice mamă le va face față de primul copil. Că de la tot, el va primi, tot minus ceva, chiar dacă va câștiga dragostea surorii sau a fratelui.

    • Ana Nicolescu says

      Relax, dacă Universul consideră că pentru familia voastră e bun încă un copil, ți-l va da indiferent de zbaterile tale. Am prietene cu trompe legate care au făcut al treilea copil. Deci așează-te liniștită la un Prosecco. The best is yet to come :))

  4. Este o mare provocare pentru mine sa inteleg, sa accept si sa ghidez aceasta relatie a lor. Uneori imi pare ca am gresit, ca n-am stiut sa o sprijin, dar alteori o vad cum se transforma si realizez ca It is not over until the fat lady sings :)) Sor’mea e parte din mine si un cadou minunat de la viata 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *