EDUBOX, un proiect care aduce acasă la orice preșcolar tot ce are nevoie în educație

edubox_mădălina ion

Poate că una din nișele cele mai afectate de pandemie atât la nivel de activitate profesională, cât și psihic, este cea a dascălilor. Aici este fost vorba doar de profesor care este nevoit să se reseteze mental și să se adapteze la o nouă formă de predare, dar este și despre impactul asupra elevilor și presiunea din partea părinților. La stat sau la privat, nu mai contează, vorbim aici de dascăli și de puterea lor de adaptare la o criză și de nevoia urgentă de a se adapta rapid, de a-și continua actul didactic, de a-și conține elevii și de a fi de ajutor pentru părinți. Mădălina Ion, fondatoarea Centrului Educațional Butterfly, povestește în acest interviu toate stările prin care a trecut, toată presiunea resimțită și felul în care a înțeles să-i ajute pe părinți și pe copii.

 

Cine este Mădălina Ion?

Mădălina Ion: Madalina Ion este mama celor doi adolescenți, doi căței și o pisică, colegă a oamenilor pasionați de educație cu care lucrez în fiecare zi la grădinițe și inițiatoare de nou proiect educațional, pe numele lui EDUBOX. Peste toate sunt o femeie care încearcă să jongleze prin viață cu toate responsabilitățile și să rămână cu măcar puțin timp pentru privit cerul și visat la ce se va întampla minunat în continuare.

Ce planuri aveai cu copiii și cu grădinița când a venit pandemia?

Mădălina Ion: Când a venit pandemia aveam în plan să termin un program complex de leadership și să aplic împreună cu colegii mei ce am învățat, astfel încât să facem cel mai bun loc de învățare din spațiile noastre. Marea noastră problemă era să ne dimensionăm corect spațiile și activitatea pentru numărul mare de copii care voiau la Butterfly. Programul l-am terminat, dar toate celelalte au ramas în aer, căci a trebuit să gestionez criza care a apărut în martie.

Cât timp ți-a luat să te adaptezi și care a fost triggerul să e nevoie să creezi un produs?

Mădălina Ion: În prima fază cred că am rămas blocată. Am crezut până în ultimul moment că nu se poate așa ceva, că nu o să rămanem acasă. Este greu de asimilat că ai construit ceva despre care știi că este solid, puternic și ai mii de scenarii în care nu are cum să se opreasca simultan 3 sedii și totuși… într-o zi trebuie să închizi tot fără să fi făcut vreo greșeală gravă sau ceva de genul ăsta. Pur si simplu.

Dupa ce m-am liniștit puțin mi-am dorit împreună cu echipa mea să ajutăm puțin părinții. Erau efectiv disperați căci s-au pomenit acasă dintr-o dată, trebuind să se adapteze la lucrul online și la prezența continuă a copilului împrejur.

Inițial am luat în calcul o platformă care să reunească resurse educaționale însă oamenii ne-au dat continuu aceleași mesaje: nu am laptop pentru copil, nu am timp să mă ocup și oricum nu știu ce este potrivit să aleg de pe internet, nu stă copilul în grija mea și bona/bunica nu știu să se conecteze, nu avem imprimantă, nu am timp să cumpăr ochișori și cariocă în fiecare zi și tot așa.

Atunci am realizat că de fapt oamenii au nevoie de un ajutor mai concret, consistent. O cutie în care să fie tot ce au nevoie, sub formă de print. Și așa, încet, încet, a apărut în mod firesc EDUBOX.

edubox

Care au fost obstacolele pentru tine ca antreprenor în pandemie? 

Mădălina Ion: Cel mai mare obstacol a fost legat de cum ar trebui să fac să am niște încasări care să îmi permită să plătesc angajații, fără să supăr părinții că solicitam o parte din taxă. Un fel de mers pe sârmă, mai ales că nu am avut un orizont de timp. E ușor să gestionezi o criză când știi cam cât durează, ceea ce acum nu a fost cazul deloc. Habar nu am avut și încă habar nu avem despre ce și cât urmează să se întâmple.

Apoi ne-am luptat destul de mult să accesăm fondurile puse la dispoziție de stat pentru domeniile afectate și să facem tot ce era necesar să facem din punct de vedere procedural pentru că a fost un haos general în care nimeni  nu știa ce trebuie făcut.

Nu în cele din urmă a fost sentimentul groaznic că am rămas cu nimic. Și că nu pot plănui nimic. Contextul ăsta pe care îl trăim cu toții, extrem de volatil, în care toata lumea se uită cu speranță către tine și întreabă “suntem bine, da?”, este greu de dus pentru lider.

 

Cum i-ai perceput pe părinți, dar pe copii? Cum ai reușit să menții comunicarea cu ei? Ce a fost fluid? Ce te-a ajutat?

Mădălina Ion: Cu copiii ne-am dorit neapărat să rămânem în contact pentru că ne-am dat seama că ar fi fost groaznic pentru ei să dispară instantaneu din viața lor oamenii cu care petreceau cea mai mare parte din timp, așa încât, deși nu poate sta mult în fața ecranului un copil mic, am decis să îi vedem în fiecare zi, ca să putem păstra conexiunea emoțională.

Pe părinți i-am perceput speriați și dezorientați. Ca toți adulții de altfel. Mi s-a părut că pandemia asta a scos din oameni toate sentimentele și fricile pe care le gestionau mai ușor înainte. O parte să spunem că nu s-au purtat cel mai diplomat, dar în același timp am avut o pare parte dintre părinți care m-au emoționat până la lacrimi în timpul fiecărei întâlniri de grup, cu grija și solidaritatea cu de care au dat dovadă permanent.

Cum au reușit părinții să-și pună acasă pălăria de profesor? E firesc ca părinții să facă asta? Cum și-a asumat grădinița actul didactic și cum au contribuit părinții la susținerea activităților acasă.

Mădălina Ion: Părinții au pus greu acasă pălăria de profesor, care nu este deloc ușor de purtat. În primul rând situația asta i-a prins pe ei vulnerabili. Îngrijorarea, lipsa de pespectivă, efortul de a reseta programul de pe o zi pe alta nu sunt ușor de gestionat. Și nu este firesc până la urmă.

Părintele este părinte, iar profesorul, profesor. Este cel mai puțin vorba despre transferul de învățare academică. Procesul de învățare este în primul rând un schimb de energie, o dispoziție. Este greu de crezut că în tot haosul, părinții au mai găsit și energia potrivită să fie profesori. Dar, nu avem încotro, ne adaptăm cu toții și sperăm că este pentru o durată determinată de timp.

Grădiniță a rămas aproape. Am făcut efort să punem la dispoziție activități online și să asigurăm conexiune permanent cu copiii noștri. De pildă am avut ore după-amiezele uneori pentru copiii care nu au putut accesa clasele dimineață, chiar în week-end în unele cazuri. Și mai mult decât atât am înțeles situația dificilă a părinților și am fost suport emoțional pentru ei tot timpul.

 

Cum ai creat EDUBOX?

Mădălina Ion: EDUBOX este o surpriză pentru mine. Simt că și cum este un cadou al cărui expeditor nu îl cunosc.

Proiectul a fost creat în pandemie. Am crezut că părinții și educatorii au nevoie de o platformă educațională coerentă de unde să poată accesa resurse de lucru cu copiii. Însă, stând de vorbă în mod repetat cu părinții noștri am auzit că: “nu am timp să caut”, “nu avem imprimantă acasă”, “nu am laptop disponibil pentru copil”, “bonă/bunica nu știu să se conecteze” și așa mai departe.

Chiar dacă mi se pare utilă în continuare o platforma educațională structurată pe vârste și adaptată programei școlare, în momentul asta mi-am dat seama că nevoia urgentă a oamenilor este să primească acasă, fizic, tot ce are nevoie copilul și într-o formă care să fie accesibilă oricărui adult care se ocupă de copil.

Din momentul respectiv lucrurile au mers ușor, pentru că să structurăm un program săptămânal pe vârste, așa cum este sănătos, eficient și coerent, este ce știm noi cel mai bine. A fost pentru noi un instrument și pentru a oferi oamenilor un scop care să îi țină motivați în perioada respectivă. Sunt foarte mândră că am o echipa de creație care a făcut minuni, începând cu activitățile și temele și sfârșind cu poveștile scrise special pentru temele noastre.

Ulterior, lucrând la el am realizat importanța altor două elemente, de informare și feedback, așa încât să devină o structură interactivă. Acum este testat, eficient și depus spre omologare la Ministerul Educației și Cercetării.

Mi se pare superb că acoperă un gol și că va umple exact nevoia părinților și educatorilor în acest moment.

 

Ce conține EDUBOX și cui îi este adresat?

Mădălina Ion: EDUBOX  conține toate activitățile pe care este firesc să le facă un copil de grădiniță într-o săptămână.

Ce este însă foarte valoros este că:

  • Respectă temele din programa școlară;
  • Este creat de specialiști în educație care lucrează la grupa zilnic cu copii și au cea mai bună imagine despre ce funcționează cu copiii mici și ce nu;
  • Este creat pe interval de vârste de 3-4, 4-5, 5-6 ani și urmează curând 2-3 ani;
  • Conține activități și jocuri superbe însoțite de toate rechizitele necesare, dar și o poveste tematică scrisă de un scriitor special pentru EDUBOX;
  • Are toate instrucțiunile necesare așa încât să poată fi folosit atât de părinte cât și de bonă, bunica sau alt adult care supraveghează copilul;
  • Este un proiect interactiv, părinții primesc feedback individualizat și pot primi permanent îndrumare dacă au nevoie.

edubox

De unde se poate achiziționa și care este prețul?

Mădălina Ion: Deocamdată produsul se cumpără de pe www.edu-box.ro, urmând că în cel mai scurt timp să apară și alte canale de vânzare. Prețul este diferit și pornește de la 79 lei săptămânal, dar sub formă de abonament este mai avantajos.

Ce speri să acoperi cu EDUBOX?

Mădălina Ion: Sper și am siguranță că va fi un sprijin real pentru părinți. Sunt convinsă că va fi un instrument util pentru copiii care nu vor fi chinuiți inutil cu multe activități adunate incoerent de pe internet sau din librării.

Visul nostru măreț este însă că el să ajungă în țară la copiii care nu au acces la educație și în acest scop vor pleca curând primele sute de cutii ca parte a unui proiect World Vision.

Sper, ce am sperat mereu de când mă ocup de copiii mici, să punem o amprentă frumoasă în viață lor.

Text: Ana Nicolescu

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.