Inspir și expir
comments 2

Dacă ai bani ești automat bogat? Cu banii la psiholog. Interviu cu psih. Gáspár György

Foto: Pixabay.com

Uneori, în discuțiile mele cu Măriuca și Julie, mă trezesc filosofând pe tema banilor. Le spun că cel mai înalt scop al vieții nu este acumularea de cele mai mari bogății, ci de a face cel mai mare bine. Le încurajez să nu fie motivate de lăcomie și să pună pe primul plan demnitatea umană. Mă uit apoi în ochii lor de copii de 7 și de 4 ani și îmi dau seama că este nevoie să le explic conceptul mai pe înțelesul lor. Ca să știu ce și când să le spun fetelor despre bani, voi merge pe 19 mai la conferința Liber la educație sau educație la liber. Speakeri vor fi Oana Moraru, Adrian Asoltanie  și Gáspár György.

Astăzi stăm de vorbă cu Gáspár, psiholog, autor și custode de povești de viață şi omul care a pornit #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia. Cu alte cuvinte, mergem cu banii la psiholog.

Ce sunt banii, în concepția ta? Ce îți spui ție despre ei? Ce le spui copiilor despre bani?

Psih. Gáspár György: Banii reprezintă o resursă prin care ne putem face viața mai confortabilă și prin care putem să ne asigurăm bunurile necesare pentru a ne hrăni, a ne îmbrăca, dar și pentru a ne asigura o bunăstare materială și psihologică. Majoritatea adulților au o relație complicată cu banii și cred că mulți dintre ei ar putea veni cu această „relație“ la psiholog – pentru a o înțelege, a o accepta și a o face cât mai funcțională. Noi, românii, cred că suntem în mod deosebit afectați (ca să nu spun traumatizați) în relația oameni–bani, deoarece regimul comunist și lipsurile majore ne-au făcut să credem că nu-i merităm și că ne este mai bine fără ei. Nu întâmplător, există acea vorbă din popor care ne spune că „banii sunt ochiul Dracului“. Asta ilustrează o credință limitativă, prin care inconștient ne sabotăm accesul la această resursă – care, chiar dacă nu ne aduce fericirea, în mod cert contribuie la achiziția surselor noastre de fericire.

Copiii… este bine să știe că banii ne sunt ca niște „ajutoare prietenoase“, că noi suntem responsabili de relația pe care o cultivăm cu aceștia și că este genul de relație care durează întreaga viață. Ca orice altă conexiune, și aceasta poate fi una de iubire sau de ură. Prin urmare, este înțelept să-i ajutăm pe cei mici să-și cultive o relație cât mai sănătoasă cu finanțele.

Ce rol are educația financiară într-o familie? De unde și de când să o începem?

Psih. Gáspár György: Este la fel de esențială ca educația emoțională sau cea relațională. Poate, chiar am putea spune că e parte din pachetul abilităților cu care este bine să plecăm de acasă – mai ales dacă vorbim despre inteligența financiară. Raportarea pe care o au părinții față de bani va deveni, sub o formă sau alta, și raportarea pe care o adoptă copiii; grija față de aceștia se moștenește și ajunge să facă parte din „bunurile psihologice și materiale“ cu care pornim la drum în viață.

Educația financiară o începem din momentul în care le explicăm copiilor că nu putem să luăm pur și simplu pâinea sau jucăria de pe raft și să mergem acasă, că prima oprire este la casa de marcat și că acești bani vin și ei de undeva – sunt rezultatul muncii noastre sau al unei moșteniri, dacă este cazul. E genul de educație care se face zi de zi, verbal și nonverbal, și se bazează pe cultivarea de abilități și pe exersarea acestora prin joacă sau în viața reală.

Din experiența ta, cum percep azi copiii banii? Dar adulții?

Psih. Gáspár György: Depinde de familie. Există copii care nu cunosc grija banilor și care cresc fără limite în acest sens, care chiar învață că banii sunt o resursă mai importantă decât îmbrățișările sau exprimarea sentimentelor în cuvinte. Dar există și familii în care părinții se luptă din greu pentru a-și gestiona resursele financiare și sunt nevoiți să fie foarte chibzuiți atunci când vine vorba despre cheltuirea banilor.

Am cunoscut și familii înstărite din punct de vedere financiar, care i-au învățat pe copii să facă diferența între „îndreptățire“ și „privilegiu“. Acești părinți le reaminteau constant celor mici că existența unor sume mari de bani este un privilegiu, care nu are nicio legătură cu valoarea de sine a unei persoane și față de care este important să fie recunoscători. Îi îndemnau să-și cheltuie banii într-un mod inteligent.

Foarte pe scurt, copiii percep banii în funcție de ce văd la părinții sau îngrijitorii lor. Iar părinții acestora, în funcție de ce-au văzut și ei în copilărie. De aceea consider că este important să depunem efortul conștientizării și în această relație, să analizăm lecțiile cu care am venit de acasă, să facem o selecție a acestora și să îndrăznim să învățăm altele noi. Asta îi propunem noi publicului și în cadrul unor evenimente cum este conferința de la București, de pe 19 mai – despre care veți găsi date pe site-ul Paginii de Psihologie.

Dacă ai bani ești automat bogat? Și dacă nu ai bani ești automat sărac? Poți să fii sărac chiar dacă ai bani mulți?

Psih. Gáspár György: Îmi place foarte tare această întrebare. Eu consider că existența sau absența banilor nu te face bogat sau sărac – ci doar îți confirmă o realitate: ai sau nu ai bani în acest moment. În cariera de psihoterapeut, am întâlnit adulți crescuți în familii fără bani pe care, când îi întrebam dacă se consideră bogați sau săraci, îmi răspundeau că iubirea celor care i-au crescut și atenția acestora este cea mai valoroasă bogăție. Și, desigur, adulți crescuți în familii cu mulți, mulți bani, care totuși se considerau extrem de săraci din punct de vedere psihologic și emoțional. Iar cum una se leagă de alta, cei care se simt iubiți și prețuiți simt și că își merită banii. Sau, ca să parafrazez o expresie românească, „un asemenea om face toți banii“.

Prin urmare, sunt de părere că cea mai necesară bogăție este cea emoțională și relațională. Calitatea vieții noastre depinde de calitatea relațiilor noastre, așadar sunt ferm convins că un copil cu o frumoasă moștenire relațională poate ajunge un adult încrezător că poate să facă și să aibă bani.

Povestește-ne, te rog, o întâmplare care ți-a schimbat percepția despre bani.

Psih. Gáspár György: Oho… Relația mea cu banii este o poveste la fel de complicată ca cea cu oamenii sau cu cărțile. Am crescut într-o familie în care părinții mereu se plângeau că nu-i avem și, atunci când erau, mereu deveneau cauza certurilor dintre ai mei. Prin urmare, relația mea cu banii a fost mult timp definită de anxietate, îngrijorare și evitare. O vreme, am fost ferm convins că un profesionist în sănătate psihologică și relațională ar trebui să muncească fără să se gândească la bani (situație care, din fericire, s-a schimbat mult între timp). Ulterior, m-am sabotat inconștient, neîndrăznind să îmi exprim clar și onest drepturile în acest sens. Și am ajuns ca, în final, să conștientizez că timpul meu este extrem de prețios, că el costă și că, implicit, mă costă. Dacă muncesc pe bani puțini, nu-mi mai rămâne timp pentru cei dragi – pentru odihnă, relaxare și distracție (activități care sunt la fel de importante pentru un om cu bani cum e munca sau alegerea priorităților profesionale).

Probabil că marea transformare în relația mea cu banii s-a petrecut acum 7 sau 8 ani, când mi-am cumpărat prima pereche de pantofi mai scumpi și care nu-mi erau de maximă necesitate – pentru că mai aveam cel puțin o pereche de pantofi – și pe care… i-am ținut în șifonier cel puțin o lună de zile, cu gândul că în ziua următoare îi voi returna la magazinul din care îi cumpărasem. Apoi i-am încălțat și i-am purtat doar prin casă, așa încât să nu se murdărească. Și, în timp, mi-am dat seama că, pentru cât de mult muncesc, „merit“ să am cel puțin două perechi de pantofi de calitate. Desigur că pentru mulți adulți această poveste poate părea lipsită de sens, dar pentru copilul din mine a fost extrem de relevantă, deoarece simbolizează separarea mea de modelele din familia de origine și dobândirea unor mentalități meritorii, care vor face parte din moștenirea psihologică pe care le-o voi lăsa generațiilor viitoare.

La final vă las cu o statistică îngrijorătoare: România este pe ultimul loc la alfabetizare financiară din Europa, doar 22% dintre noi avem un minim bagaj de cunoștințe financiare, iar asta se reflectă în propriile noastre vieți împovărate de rate și datorii și pline de alegeri neinspirate financiar.

Ne vedem la evenimentul despre educația financiară, pe 19 mai. Înscrieri aici.

 

Text: Ana Nicolescu

Specialist: Psih. Gáspár György

2 Comments

  1. Cred că noi, prin comportamentul nostru, reușim de multe ori să „stricăm” cu succes copiii! Am realizat asta, observând cât de bucuroasă e și rămâne încă prunca mea atunci când primește o bomboană. N-a pus preț niciodată pe cantitate, ci mai mult pe gest și pe ideea că s-a gândit cineva la ea. (De multe ori, bomboana a rămas nemâncată.)
    În același timp, am observat obsesia mea de a pune multe sub brad, când ea cerea doar niște lucrușoare. N-o să uit niciodată cum, pe la 3 ani jumătate, după ce și-a primit jucăriile dorite, nu mai voia să ia ce-i dădea Moșul: „Dar eu atât am cerut!”. (Și tot n-am învățat lecția…)
    Apoi, când ajungeam acasă, mai ales când era și nepotul la noi, obișnuiam să nu vin niciodată cu mâna goală. Ei au prins tactica și veneau de acum la ușă doar ca să mă cotrobăie prin buzunare. Până când, la întrebarea: „Ce ne-ai adus?”, am început să le răspund: „M-am adus pe mine!”/ „Am adus o îmbrățișare!”/ „Uite, am aici niște pupici”… 🙂
    Deci, ca să închei optimist… noi îi stricăm, dar tot noi îi putem ajuta și „repara” – doar dacă reușim să conștientizăm și să ne reparăm pe noi înșine, mai întâi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *