Inspir și expir
comments 14

#elmiplantCareLab MAMA, o gamă pentru schimbările care apar în corpul femeilor când devin mame

mame

Am preluat de la mama, oarecum mecanic, prin imitație, grija pentru îngrijirea corpului, a tenului și a părului. Anii de redacție la o revistă de sănătate și frumusețe mi-au adus mai mult focus asupra produselor cosmetice. Aveam de unde alege. Oho, din plin. Doar că nu acordam așa multă atenție pentru că am avut noroc, genetic, de un ten și o piele mi-nu-nate.

Când am rămas însărcinată, pentru că mă temeam de schimbările cauzate de numărul de kilograme în plus și de presiunea asupra pielii, în cele 9 luni, am aplicat uleiuri naturale. Acum 7 ani, nu am găsit game dedicate exclusiv îngrijirii din această perioadă din viața unei femei. Sau erau, dar unele extrem de scumpe. Așa că pentru a preveni formarea vergeturilor, aplicam uleiul de două ori pe zi pe abdomen și seara, după duș, pe tot corpul. Nu am suportat niciun fel de miros, dar îmi plăceau texturile groase și calde ale uleiurilor. Femeile care rămân acum însărcinate, dar și cele care au născut deja au noroc că tocmai ce s-a lansat gama Care Lab MAMA de la Elmiplant. Eu am testat produsele timp de 3 săptămâni și abia aștept să împărtășesc cu voi această experiență.

Drumul către un ritual de frumusețe

După ce am devenit mamă, am început să mă uit mai îndelug în oglindă. Un rid colo, la colțul ochilor, unul la colțul gurii, altele două paralele între sprâncene. Celulită din cauza hormonilor, piele flască pe abdomen, deshidrată pe picioare. Degetele mele zăboveau din ce în ce mai mult pe corp, într-o analiză detaliată, critică, zilnic, mai ales dimineața. Era printre primele dăți când conștientizam că eu nu îmi atingeam pielea de pe corp în mod conștient și prezent. O cosmeticiană mi-a arătat cum să îmi fac masaj anticelulitic. Mi-a spus că ține mult de perseverență, repetitivitate și să îmi găsesc produsul potrivit pentru problemele mele. Așa a început drumul către un ritual de frumusețe. Acum aplic cremele prin mișcări atente și îi mulțumesc fiecărei părți din corpul meu pentru ce face pentru mine. Îi mulțumesc în special pântecului meu care a purtat doi copii timp de 9 luni și încă unul doar două luni.

Crema antivergeturi de la Care Lab MAMA întră în piele fără să lase urme grase pe haine

Din fericire la ambele sarcini duse la termen m-am îngrășat la prima 6 kg și la a doua, 9. Am aplicat pe parcursul lor creme speciale ca să previn întinderea și ruperea firelor de colagen. Așa că nu am vergeturi. Însă aplic creme pentru vergeturi pentru că mi se par hidratante și redau fermitatea. Așa cum este cazul cremei antivergeturi din gama Care Lab MAMA de la Elmiplant. Ador brandurile care dezvoltă linii speciale de cosmetică pentru schimbările care apar în corpul femeilor când devin mame. Când mi-am stors în palme o cantitate generoasă de cremă, am simțit imediat aroma de ovăz. O știam de la un șampon de bebeluși și bineînțeles că am devenit nostalgică. Am întins crema cu mișcări circulare pe coapse, fese și abdomen. M-am bucurat că produsul este suficient de nutritiv cât să am timp să masez cu o perie specială pentru masaj și suficient de hidratantă ca să intre în piele și să nu rămână surplus gras pe haine.

Extractul de NutriOat este un derivat din ovăz care ajută la tonifiere, elasitictate și fermitate. Iuhuuu, exact de ce am nevoie pentru abdomen. Untul de shea ajută la menținerea hidratării și revigorează pielea. Uleiul de argan 100% natural este bogat în antioxidanți și acizi grași esențiali și previne deshidratarea pielii. Acidul hialuronic contribuie la elasticitatea pielii, iar D-panteolul și SensiProAct calmează pielea.

Crema pentru remodelare și ferminate nu ar trebui să lipsească din nicio casă de mamă

După dușul de seară aplic crema pentru remodelare și fermitate din gama Care Lab MAMA. Mă gândesc că va acționa toată noaptea și îi va veni de hac celulitei de cauză hormonală care nu se dă dusă nici în ruptul capului. Crema conține trei agenți de restructurare a pielii: Ceramide Bio, Bisabolol și Fitosteroli, care repară pielea, o hrănesc și o netezesc. 3D Slim Fit este un ingredient cu triplă acțiune, după cum îi spune și numele. El intensifică arderea grăsimilor, inhibă absorbția lipidelor și diminuează aspectul celulitei. Ca și în cazul cremei antivergeturi, crema de remodelare și fermitate mai conține unt de shea 100% natural, ulei de argan, D-Panteol și SensiProAct. Se recomandă să se evite aplicarea pe cicatricea de la cezariană imediat după naștere. Eu o folosesc deja de 3 săptămâni și văd o îmbunătățire a aspectului pielii pe coapse. Vă țin la curent cu evoluția.

Picioarele mamelor merită un gel relaxant pe măsură

Am lăsat la final produsul meu preferat din gamă pentru că vreau să scriu despre el mai detaliat. De cele mai multe ori ne concentrăm să refacem zona abdominală și uităm că picioarele au preluat cu brio greutatea sarcinii. Multe femei după sarcină încep să poarte cu un număr sau două mai mult la picior. Altele încep să aibă călcâiele crăpate. Me included. Unele încep să aibă varice. Mie, în prima săptămănă după ambele nașteri, mi s-au umflat gleznele ca niște butuci. Nu mi le mai recunoșteam și m-am speriat că îmi vor rămâne așa. Vă zic cu mâna pe inimă că gelul relaxant de picioare de la Elmiplant, din gama Care Lab Mama, disponibilă exclusiv ȋn farmacii, este mană cerească pentru mame. Nu doar pentru cele care abia au născut. Ci și pentru cele care strâng jucăriile din casă de 15 000 de ori pe zi, pentru cele care aleargă cu sufletul la gură să nu întârzie să își ia copilul de la grădiniță, pentru cele care se țin în pas alert după trotineta juniorului să nu care cumva să țâșnească în fața unei mașini. Gelul relaxant pentru picioare este atât de răcoros, încât îl ierți pe copil că s-a ascuns de tine în supermarket și l-ai căutat disperată 10 minute care ți s-au părut 100 de ani, timp în care s-au prăbușit toate lumile interioare. Are ingrediente divine care te duc instantaneu în rai: mentol, ulei de arbore de ceai, ulei de chiparos. Ele favorizează microcirculația și au proprietăți antiseptice. Picioare ohihnite. Atât pot să spun după ce aplic gelul semitransparent și relaxant pentru picioare.

CONCURS Elmiplant Care Lab MAMA

Pentru că nu vreau să mă bucur doar eu de gama Elmipant pentru mame, scot la concurs un set format din cele trei produse: cremă antivergeturi, cremă remodelare și fermitate și gelul relaxant pentru picioare. Tot ce este nevoie să faci este să răspunzi, până la data de 5 octombrie, aici la comentarii, la întrebarea: Prin ce schimbări a trecut corpul tău când ai devenit mamă și cum crezi că te-ar ajuta această gamă? Câștigătorul va fi desemnat subiectiv, în funcție de răspunsul care rezonează cu mine și va fi anunțat pe 6 octombrie. Succes tuturor!

Vă mulțumesc că ați fost alături de mine în această toamnă la testarea celor două game Elmiplant: Care Lab Sensitive și Care Lab Mama. Eu am preluat leapșa pentru testare de la Adina  și o predau mai departe la Debora. Fiți cu ochii pe ea pentru că vă oferă perspectiva ei de farmacist asupra gamei.

LATER EDIT: Vă mulțumim tuturor celor care ați participat. Câștigătoarea este Oana Jindiceanu. Felicitări! Oana, te rugăm să ne trimiți adresa la care putem să îți trimitem premiul și numărul de telefon la ana.nicolescu@mamicaurbana.ro.

Text: Ana Nicolescu

14 Comments

  1. Alexe Maria says

    Buna!Ce minunat ar fi sa pot testa acesta gama pt. ca pielea abdomenului nu mai e la fel de ferma in urma sarcinii.Am ramas si cu cateva vergeturi si ma astept macar ca acesta gama noua #elmiplantCareLab
    macar sa le amelioreze aspectul.Pupici!

  2. 2 sarcini. 3 ani diferenta. 2 baieti. Aceeasi mama, eu. 9 luni, 10 kg ramase in plus. De fiecare data la fel.

    Ma uit la cei doi copii ai mei si ma minunez de puterea cu care suntem inzestrate noi, femeile. Cum stiu corpurile noastre sa creeze viata din nimic. Cum au capacitatea sa deseneze manute, si ochi, cum stiu sa construiasca papusi, carora le sufla viata.

    Nu ma mai incap blugii de dinainte de sarcina, am observat si cateva vergeturi pe solduri. Burta inca nu s-a retras de tot, si inca se mai vede linia neagra de pe mijlocul ei. Dar ati vazut ce fericita sunt?

    Ma trezesc noaptea sa alaptez si nu dorm tot timpul suficient. Am cearcane sub ochi, dar ati vazut ce plina e acum inima mea?

    Corpul acesta minunat, a facut posibila aparitia celor doi copii in viata mea. E obosit, si asta se vede. Dar eu voi avea rabdare cu el, si vreau sa il ajut sa isi recapete tonusul si frumusetea de alta data. De aceea o sa-l rasfat cat pot, si o sa ii arat cat sunt de recunoscatoare pentru minunatiile din viata mea. Iar daca voi avea si putin ajutor, cu cremele minunate de la Elmiplant, misiunea mea va fi mult mai usoara.

  3. M-am îngrășat aproape 20 de kg la fiecare sarcină, am rămas cu vergeturi (care chiar nu mă deranjează) și burtă. Și cum toată lumea mă întreba disperată dacă sunt IAR însărcinată (de parcă mi-ar căra cineva burta sau mi-ar îngriji copiii) m-am gândit că e păcat de o burtă așa mare să stea goală și acum (mai exact la primăvară) așteptăm încă o fetiță. 🙂
    Mi-aș dori să testez gama Elmiplant, ar fi chiar momentul perfect :), în special pentru crema de remodelare și gelul pentru picioare (ale mele sunt obosite cronic :p)
    Mulțumim pentru concurs și informațiile utile!

  4. bianca says

    Cele doua sarcini pe care le-am dus cu bine pana la capat si-au lasat amprenta, dupa cum era de asteptat, asupra mai multor zone ale corpului meu. In special asupra zonei abdominale. Din fericire nu am ramas cu vergeturi, dar pielea de pe abdomen si-a pierut fermitatea. Atat in timpul ambelor sarcini, cat si dupa nasteri am folosit diverse uleiuri naturale si creme foarte hidratante. Dar fara a face exces. Si, spre bucuria mea, Mama Natura mi-a sarit si ea in ajutor. Cand ma uit in oglinda, vad si eu ridurile fine ce vor cu orice chip sa castige lupta impotriva tenului meu, vad un corp svelt, dar care nu mai are fermitatea pe care o avea la 20 de ani, vad un om placut, dar care nu acorda o atentie sporita siesi. Si stiu ca lucrurile ar sta mult mai bine odata cu folosirea gamei de produse dedicate exclusiv noua, actuale/viitoare mamici.

  5. Andreea says

    Ana, sunt la a 3-a sarcina si ma bucur de ea din plin. Primele doua sarcini au fost blânde cu mine, cu corpul meu care si-a revenit rapid si nu au lăsat urme. Deocamdată a 3-a urmează același tipar, însă m-as bucura de produsele Elmiplant pentru răsfățul meu personal, pentru momentele eu cu mine, in liniște. Folosesc produse Elmiplant pentru îngrijire personală, dar din categoria sarcina si viitoare mama nu am luat nimic.

  6. Andreea-Carmen Radu says

    Și eu am preferat unturile naturale în sarcină, știu că am făcut varză vreo două pijamale din cauza untului de shea pur :). Uneori însă mai simțeam nevoia să folosesc și altceva…Gelul relaxant pentru picioare cred că e bun și dacă stai mult în picioare sau pe tocuri, nu? Cred că poate fi folosit și dacă nu ești însărcinață…

  7. Ce sa zic … m.ar fi ajutat să imi spuna cineva ca nu doar abdomenul este expus vergeturilor… eu m.am dat cu ulei continuu pe burta si acum pe burta nu am deloc semne după cele 2 sarcini însă am pe picioare sus unde nu vedeam de burta …

  8. Am luat 30 kg in timpul sarcinii, la un an dupa nastere nu mai an nici macar un kg in plus. Asta nu a fost tocmai un lucru bun pentru corpul meu. M-ar ajuta mult crema pentru vergeturi. Le am. Sunt ale mele, dar parca nu m-as supara sa arat din nou ca atunci cand nici nu stiam cum arata.

  9. Eu nu particip la concurs, dar trebuie să spun că mă tentează gelul ăla de picioare. Mai în “tinereţe” nu-mi lipsea din casă un gel pentru picioare, nu ştiu de ce am renunţat la obiceiul ăsta.

  10. Cum s-a schimbat corpul meu? Am capatat o burta ca de gravida si un piept mare pe care mi-e greu uneori sa il port. Cu burta ma ajuta, din ce vad, #SeptembrieFaraZahar. Cu sanii, well, va trebui sa ma obisnuiesc :). Sau poate isi revin dupa ce intarc al doilea copil. Cand ai povestit de setul asta, m-am gandit la picioarele mele – parca mi le simteam ceva mai usoare. Sunt curioasa daca o sa ma impresioneze si in realitate.

  11. Sunt insarcinata in 31 de saptamani si celulita de pe picioare devine ingrijoratoare. De kilogramele in plus nu-mi fac probleme, la sarcina trecuta am luat 17 kg insa am scapat de ele fara efort. Sper sa fiu la fel de norocoasa si de data aceasta. Cum s-a schimbat corpul meu? Am trecut de la masura S la M si L. Ma simt enorma, dar cand simt copilul cum danseaza in burtica sunt profund recunoscatoare ca voi deveni din nou mama, chiar daca voi avea de lucru sa-mi recapat silueta. Gama speciala de la Elmiplant cu siguranta ma va ajuta sa obtin rezultatele dorite.

  12. Nu m-am ingrasat mult in sarcina, insa am avut nevoie de crema relaxanta pentru picioare si crema antivergeturi. Si acum, dupa multi ani, folosesc vara creme relaxante pentru picioare caci am ramas cu o circulatie proasta. Nu as refuza nici cremele pentru fermitate sau vergeturi 🙂

  13. Ciofu Monika says

    Am luat cam 10 kg in plus,burtica era super frumoasă! Am câteva vergeturi ,un san mai micuț, ca preferă să mănânce numai la acesta,dar sunt MAMĂ!

  14. Dani Dragomir says

    Imi doresc aceste produse pt prietena mea Claudia care este insarcinata si are bugetul limitat.M-as bucura tare mult sa le castig pt ea si sa i le daruiesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *