Inspir și expir
comments 2

Exercițiu colectiv de apreciere cu Mămica Urbană. 1 iunie 2017, ora 10.00, parcul IOR

Într-o zi, dis de dimineață, m-am apucat să scriu pe o foaie care ar fi fricile și nevoile mele. Alea pe care le avem mulți dintre noi și pe care le ascundem sub măști bine lipite. Atât de bine încât credem că ele sunt adevărata noastră față și care ne conduc la anumite comportamente. Îmi luasem o coală A4 că am potențial, știu bine.

Prima nevoie și o să mă opresc doar la asta pentru că e foarte importantă și chiar cred că o avem mulți/multe/cam toți: nevoia de apreciere, nevoia de a fi valorizat. Mi-am notat-o pe o fișă de lucru căci face parte dintr-un curs pe care îl urmez timp de un an. M-am uitat la ea cum trona în capul listei. Apoi m-am gândit să intru în vorbă cu ea.

Cum te simt eu pe tine, lipsă de apreciere?

Cu sentimentul de gol, cu nervi, cu puls ridicat, cu încordare, cu sentimentul că orice fac nu e suficient de bine, cu dorința de a da mult, și mai mult, de a convinge că pot și eu să fac bine. Și pe măsură ce dau mult mai mult și mai ales gratis, dar în special fără să mi se ceară, observ că efortul meu nu este apreciat. Și ce am oferit gratis nu este luat în seamă, e luat de-a gata. Și oricum, avem mentalitatea că dacă e gratis e ieftin, deci nu e bun de nimic saaaau ascunde ceva.

De către cine mi-aș dori să fiu apreciată?

De către cei cu care interacționez și le aduc câte un dar în viața lor.

Cum le dau voie altora să mă aprecieze și cum primesc aprecierile?

Cu fâstâceală și cu minimalizare.

Cum mă apreciez eu pe mine?

….. ăăăăă ……… știu că am ceva bun în mine…. adică mă gândesc că trebuie să fie ceva, orice om are ceva bun, nu?

Care sunt instrumentele de care am eu nevoie ca să mă apreciez?

……. ăăăăăă ………..

Cum ar trebui să arate aprecierea ca ea să fie hrănitoare pentru mine?

…… ăăăăăă …….

Cât de bună sunt eu în ochii mei? Cât de bună sunt eu pentru mine, nu pentru alții?

……. ăăăăăă …………….

Fiecare are propriul adevăr

Și iată cum chiar noi nu știm să ne apreciem și nu știm pentru ce să ne apreciem. La nicio școală nu ne învață cum să ne ducem în sufletul nostru și să aflăm care sunt harurile și puterile noastre. Nicio materie nu ne învață, ca elevi, cum să ne respectăm pe noi și să avem grijă de emoțiile noastre, de gânduri, de corpurile noastre. Nu prea învățăm despre introspecție. Ne sunt turnate preconcepții în minte ca printr-o pâlnie largă, ca și cum ar fi adevăruri absolute și noi le integrăm, fără a mai căuta adevărul prorpiu. De fapt, nici nu știm că fiecare are propriul adevăr. Apoi defilăm cu preconcepțiile integrate toată viața. Dacă suntem norocoși, ne trezim la timp.

Tu cum primești aprecierile?

Revenind la apreciere, am cumpărat de la conferințele Oanei Moraru un Borcănaș special pentru mama. Înăuntru sunt 31 de mesaje cu sarcini pentru întreaga familie ce au ca scop răsfățul mamei. Dau câteva exemple.

Azi e ziua în care accepți complimentele, mulțumești și te bucuri de ele indiferent de la cine vin.

Greu de făcut pentru că mi s-a spus toată copilăria să fiu modestă. În plus, complimentele vin după multă muncă depusă, nu vin așa ușor, de la oricine, nu-i așa? Și dacă o colaboratoare mi-a făcut un compliment, oare nu o vrea ceva de la mine? Vedeți cum avem tendința să ne autosabotăm? La un compliment se răspunde simplu: Mulțumesc!

 Azi e ziua în care o ajutăm pe mami să scape de o frică.

Nu, nu, nu. Mami e control freak și nu se lasă pe mâna nimănui la treburile astea. Merge doar pe mâna ei și preferă să fugă de frică, decât să o confrunte. Vedeți cât ne lipsește curajul de a fi asumate?

Azi e ziua în care tati spune 5 lucruri pe care le admiră la mami.

Tati poate doar 3 lucruri să zică. Mami, îngăduitoare, dar mai mult stânjenită de ochii mari și curioși ai copiilor care îl fixează pe tati, în așteptarea răspunsului, spune că e ok, să trecem la următorul bilețel. Vedeți cum ne luăm noi asupra noastră lipsa de curiozitate și de a fi prezent a partenerului nostru? Vedeți cum l-am salvat? Am crezut că mă salvez din situația penibilă. Dar de fapt m-am adâncit și mai mult în ea pentru că mă întreb și acum dacă el chiar nu vede nici măcar 5 lucruri de admirat la mine. Ar fi trebuit să îl las să caute în minte, în suflet, în amintiri, să mă uit fix în ochii lui, la fel de curioasă ca și copiii și să nu îl las până nu le scoate.

Azi e ziua în care o facem pe mami să râdă.
Azi e ziua în care tata îi oferă mamei o floare.

Mi-a arătat că sunt multe ghivece pe balcon, ce rost are să dăm banii pe flori. L-am lăsat fără să îi cer să respecte regulile jocului.

Azi e ziua în care mami își cumpără ceva doar pentru ea.

Mami consideră că prioritare sunt facturile, cărțile pentru copii, pantofii pentru serbarea de final de an. Dacă mai rămâne ceva în portofel, poate își cumpără și mami o rochie roșie.

Vă dau întâlnire pe 1 iunie, la ora 10.00, pentru un exercițiu de apreciere

Exemplele sunt multe și vreau să mă întâlnesc cu voi, cititorii mei, să extragem împreună mesaje de apreciere din borcan și să ne dăm voie să primim complimente și gesturi de afecțiune și mulțumire.

Așa că vă dau întâlnire pe 1 iunie, la ora 10, în parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR), la Foișor la Cea mai Itsy Bitsy zi liberă națională. Invitația e pe bune. Am zis public la radio. Aici puteți să ascultați ce vom face.

Mulțumesc Ruxandra Rusan pentru oportunitatea de a le vorbi ascultătorilor tăi și cititorilor mei, în direct.

Ne vedem pe 1 iunie. Cine vine mâna sus!

Text: Ana Nicolescu

2 Comments

  1. Pingback: Sugestii pentru lectură | Despre sufletul meu

  2. Pingback: 1 iunie, cea mai Itsy Bitsy zi liberă naţională! - Stilul meu de viata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *