Știri
Leave a comment

Festivalul Diversității, 9-10 aprilie 2016, Liceul Teoretic Național

Festivalul Diversității este un eveniment care sărbătorește toți copiii cu vârsta între 3 și 7 ani, frumusețea diversității acestora, poveștile lor de viață, istoriile familiilor lor, calitățile și nevoile lor diferite, identitățile diverse pe care le poartă cu ei! Festivalul Diversității este organizat în cadrul proiectului ”Avem fiecare o poveste”, derulat de CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate, în parteneriat cu Asociația de Ajutor Amurtel și cu Asociația Romano ButiQ. Proiectul este finanțat prin granturile SEE, 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Când și unde?

Festivalul va avea loc în perioada 9-10 aprilie 2016, între orele 10.00 și 18.00, la Liceul Teoretic Național, din Strada Buzești nr. 14-18, sector 1, București.

Ce activități vor avea loc la Festivalul Diversității?

La Festival vom avea mai multe activități permanente de care se pot bucura copiii! Oricând sosiți, pot beneficia de ele pe loc sau așteptând puțin, în funcție de numărul de copii deja prezenți.

 Ce anume?

  • Vom proiecta filme tematice, despre copii cu identități diverse – copii de etnii și naționalități diferite, copii și tineri cu dizabilități etc.
  • Vom organiza ateliere de desen, pictură și modelaj
  • Vom prezenta o expoziție de desene și picturi ale copiilor care au fost implicați anterior în proiect
  • Vom avea un spațiu de joacă
  • Vom organiza expoziție și vânzare de produserealizate de organizații neguvernamentale și afaceri de economie socială care oferă servicii copiilor
  • Vom experimenta Teatrul Senzorial, alături de colegii de la Citit În (wordpress.com) și tineri nevăzători, care ne invită în căutarea Melcului Costel, de negăsit în ultimele zile; drumul către el va fi plin de surprize și de ocazii în care copiii să se folosească mai puțin de văz și mult mai mult de celelalte simțuri!

La Festival vom avea și mai multe activități tematice, care se vor desfășura conform unui orar prestabilit și pentru care părinții trebuie să se înscrie! Iată calendarul!

Activități tematice sâmbată și duminică:

Orele

11.00 – 12.00      Cine sunt prietenele noastre, păpușile Persona Dolls? – Atelier pentru copii, în care invitatele speciale sunt păpușile Persona Dolls.

12.00 – 13.00      Poftește la povești! – Atelier pentru copii, cu povești nou-nouțe, cu eroine și eroi pe care nu i- ați mai întâlnit.

13.00 – 14.00      Joaca-te în familie! – Atelier pentru copii și pentru familiile lor, în care aceștia vor explora jocuri noi împreună, care să îi facă să zâmbească.

14.00 – 15.00      A fi părintele unui copil cu dizabilități – Atelier pentru părinți, despre experiența de a crește și iubi un copil cu dizabilități, de a depăși greutățile și de a savura momentele frumoase.

15.00 – 16.00      Cum îmi susțin copilul să aibă încredere în sine și să aibă mulți prieteni? – Atelier pentru părinți, despre cum putem susține copiii astfel încât să se simtă încrezători și în siguranță.

16.00 – 17.00      Cum pot transforma poveștile mele în experiențe de învățare pentru copilul meu? – Atelier pentru părinți în care îi vom susține pe aceștia să descopere, în propria copilărie, povești frumoase și importante.

17.00 – 18.00      Cum creștem copiii fără să îi limităm – Atelier pentru părinți, în care vom vorbi despre modul în care ne putem limita copiii aplicându-le etichete de care nu au nevoie.

La activitățile tematice, există un număr limitat de locuri (maxim 30 de locuri/atelier), participarea se poate face numai pe baza înscrierii. Îi rugăm pe doritori să de înscrie la adresa: festivaluldiversitatii@yahoo.com, precizând numele, ziua, ora și atelierul la care doresc să participați!

Comunicat de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *