Un blog care te susține să-ți remodelezi viața

Nu stiu cum faceti voi, mamele, de ajungeti la timp la conferinte, la intalniri sau evenimente. Nu stiu cum Universul aranjeaza de asa natura lucrurile ca Mariuca sa aiba un tantrum fix cand sunt pe picior de plecare, ca fetele mele mici sa-mi scoata tot ce-mi pregatisem in geanta cu o seara inainte, ca circulatia sa fie oprita la 1 Mai si la Piata Victoriei exact cand ma grabesc mai tare, ca becul de la benzina sa se aprinda la mijlocul drumului ocolit si eu sa ma vad impingand la masina. Insa cum exista o lege a compensatiei, nu a fost nevoie sa ocolesc chiar tot Centrul Bucurestiului, am gasit imediat loc de parcare si am ajuns fix inainte sa inceapa conferinta lui Dr. Dan Siegel la hotel Caro, cand Otilia Mantelers si Gaspar Gyorgy, organizatorii conferintei, au inceput sa vorbeasca.

Ma uitam la Dr. Dan Siegel ca la un guru. Un om simplu, cu o minte sclipitoare. In prima parte a conferintei am tinut destul de greu pasul cu toate informatiile, de-abia am reusit sa postez o poza pe Facebook cu cercetatorul atasamentului. In rest am scris aproape tot ce a spus, am incerat sa inteleg si sa ma gandesc cum pot sa integrez toate informatiile si astazi abia astept sa va impartasesc din ce am aflat.

Siegel si-a inceput pledoaria prin a descrie cum este un copil influentat de parinte, cum se simte copilul si cum isi regleaza emotiile si comportamentul in functie de atasamentul pe care i-l ofera parintele. Sunt mai multe categorii de parinti. Unii au o relatie cu copilul, altii, nu. Parintii pot ignora copiii, iar copiii pot fi indepartati de parinti si dusi la orfelinat. Lipsa unei relatii parinte-copil se numeste neglijare si afecteaza structura cerebrala a copilului.

Exista, de asemenea, copii care au o relatie cu parintii, dar sunt abuzati emotional, fizic si/sau sexual. Si in acest caz, dezvoltarea creierului este influentata. Din pacate, exista si copii, care nu au relatii de atasament cu nimeni. Trist, nu?

Desigur, acestea sunt cazuri extreme, iar la mijlocul lor, Dr. Siegel identifica variatii subtile. Este posibil ca un copil sa nu fie abuzat, neglijat, sa nu fie dus la orfelinat. Modul in care parintele interactioneaza cu copilul influenteaza dezvoltatea creierului si copilul dezvolta anumite comportamente. Este de retinut ca relatia de atasament nu depinde de genetica. Nu putem schimba genele copilului, dar putem modifica experienta copilului. Parintii sunt sculptorii cerebrali ai copiilor. Ei le modeleaza dezvoltarea morfologica a creierului.

Exista mai multe tipare de atasament, bineinteles, cu influenta asupra viitorului adult. Tiparele de atasament sunt date de modul in care parintii si-au inteles si au integrat propria copilarie. Dr. Siegel spune ca nu ceea ce ni s-a intamplat in copilarie conteaza, ci cum percepem ceea ce ni s-a intamplat. In dezvoltarea atasamentului, este important pentru adulti si pentru copii, ca parintii sa intelegeaga ce li s-a intamplat in copilarie. Este mai probabil ca cei mici sa dezvolte un atasament sigur daca parintii isi inteleg propria copilarie.

Intelegerea propriei copilarii nu este despre a-ti povesti viata in fata copilului tau, ci sa intelegi, ca adult, propria viata, sa te intelegi pe tine insuti. Siegel sustine ca experienta de parinte poate fi  un trigger pentru a intelege ce se intampla in viata noastra.

Oamenii se intreaba ce rost are sa se intoarca in copilaria dureroasa? Desigur, nu e usor sa fii parinte. Insa daca iti intelegi propria viata, poti schimba felul in care iti cresti copilul si o poti face diferit fata de cum ai fost tu crescut. Ceea ce iarasi, nu e usor. Felul in care copilaria te-a marcat este impregnata in memorie. Poate este motivant faptul ca insusi actul de a reflecta schimba structura creierului. Somnul schimba structura creierului. Ca o paranteza, specialistii in somnul copilului spun ca pana la varsta de 15 luni, unul dintre cele 3 sau 2 somnuri din zi este pentru dezvoltarea creierului. Sportul sustine schimbarea creierului. Alimentatia corecta si sanatoasa, la fel. Sanatatea sustine schimbarea creierului. Ca sa fii un parinte bun, care dezvolta o relatie de atasament sigur, este nevoie, printre multe altele, sa te respecti pe tine insuti.

Exista doua straturi ale memoriei: memoria implicita si memoria explicita.

Memoria implicita. Pe scurt, include tot ce s-a intamplat din pantecele mamei pana la varsta de 18 luni. Este tot ce simt copiii cu papilele gustative, cu simtul olfactiv. Sunt sentimentele de bucurie, de incantare ale copilului cand mama ma il ia in brate, este emotia, este perceptia, este asteptarea atunci cand copilul aude tocurile mamei si cheia in usa. El stie ca se va deschide usa si mama il va lua, fericita, in brate. Cel mic intinde mainile, simte incantare. Daca copilul, de pana in 18 luni, acumuleaza toate momentele fericite cu mama cand vine acasa, va avea o schema, un model mental.

Partea frumoasa la memoria implicita este anticiparea. Copilul se pregateste de ceva cand aude masina in garaj, se asteapta sa vina mama si sa il ia in brate, sa ii simta parfumul, pielea, sa se simta iubit si acceptat. In acest caz, copilul va dezvolta un atasament sigur pentru ca mama vine, lasa in urma munca ei, se conecteaza cu copilul, si in loc sa fie doua persoane separate, devin una singura, devin acel “noi”.

Prezenta parentala duce la un atasament sigur. Acesta se bazeaza pe integrare, iar integrarea se bazeaza pe prezenta. Daca eu nu am avut parte de un atasament sigur in copilarie, pot intampina diferite piedici in dezvoltarea unui atasament sigur cu copilul meu.

Unii copii dezvolta altfel de memorie implicita, in functie de tipul de atasament al parintelui. In cazul in care copilul nu primeste conectare, adica daca mama vine acasa si incepe sa gateasca, sa spele, este preocupata de treburile gospodaresti si nu gaseste timp sa ii zambeasca copilului sau sa il ia in brate, acesta va trai intr-un deșert emotional si nu se va simti demn de iubit.

Memoria implicita ne defineste.

Siegel sustine ca tipul de atasament din primul an de viata va influenta comportamentul scolarului si a viitorului adult. Astfel ca daca daca cel mic a avut parte de un atasament sigur, acesta va deveni un scolar sigur pe sine si un adult deschis, flexibil, adaptabil. Daca atasamentul a fost evitant, scolarul va dezvolta ceea ce se numeste independenta precoce. Iar daca atasamentul a fost ambivalent, copilul si viitorul adult va dezvolta anxietate si nesiguranta.

Referitor la scoala, Siegel spune ca relatiile copiilor cu profesorii sunt similare relatiei cu parintii. Si aici exista mai multe metode de atasament:

1. Parintele/profesorul sa vada copilul. Sa ii vada emotiile copilului, gandurile, sperantele, visele, perceptiile dorintele. Este despre a fi prezent pentru copil sa vezi dincolo de comportament, sa-i vezi viata mentala a copilului.
2. Sa alini, sa il protejezi, sa il linistesti. Aici Siegel a subliniat faptul ca daca ii oferi caldura unui copil nu inseamna ca il alinti. Multi parinti cred contrariul si ajung sa-si ignore copilul. Cei care nu au fost alintati se simt singuri. Insa ei nu isi dau seama de acest lucru pentru ca asa s-au obisnuit.
3. Siguranta. Sa protejezi copilul de pericole. Daca tu ca parinte faci ceva ce il sperie pe copil, daca tipi, de exemplu, la el, acest lucru contravine relatiei de atasament. Cand copilul este inspaimantat, se ajunge la atasament dezorganizat pentru ca cel mic devine produsul unui paradox biologic. Ce se intampla in creierul copilului atunci cand este inspaimantat de parinti?  Creierul reptilian ii zice sa fuga daca ii e frica. Dar creierul mamifer ii spune ca atunci cand este speriat, are nevoie sa mearga la figura lui de atasament (mama/tata/persoana care il are in grija si tocmai a tipat la el si l-a speriat). In fata unui astfel de paradox biologic, copilul nu are nicio solutie si atunci creierul se fragmenteaza. Rezultatul: cand acest copil va merge la scoala, nu-si va putea regla emotiile. Se va simti ireal, deconectat, va simti ca viata trece pe langa el si poate dezvolta personalitati multiple. Asa ca mare atentie!

Dr. Dan Siegel vine cu solutia salvatoare pentru noi, parintii, si spune ca indiferent de tipul de atasament pe care l-am avut in copilarie, acum ne putem vindeca prin calatoria mentala in timp. Daca ne intelegem trecutul, intelegem ca si comportamentul nostru vine tot din trecut. Daca suntem constienti de trecutul nostru, ne putem elibera pentru viitor, cu scopul de a nu face lucrurile mecanic si de a nu repeta greselile parintilor.

Memoria explicita

La varsta de 18 luni, incepe sa se formeze memoria explicita. Aceasta este formata din date faptice, constiente. La aceasta varsta, multe lucruri sunt integrate.

Siegel a subiliniat faptul ca, desigur, este nesanatos sa nu ne exprimam emotiile. Cand un copil primeste lectii de la parintii sai cum ca nu e ok sa-si exprime emotiile, este ca si cand i-ar spune sa nu mai respire. Astfel ca intreaga sanatate este afectata de copilarie.

Neuronii oglinda absorb, ca un burete, emotiile altcuiva, dar mai ales intentia parintilor. Astfel ca preluam intentiile unei persoane de foarte timpuriu.

In partea a doua a conferintei, Siegel a explicat cum este format creierul si ce rol au trunchiul cerebral, zona limbica, cortexul cerebral superior, lobul frontal. Foarte interesante informatiile, putin cam greu de tinut pasul pentru cei neinitiati ca mine, insa, pe scurt, am retinut ca:

• Integrarea creierului creeaza reglare. Atasamentul creeaza reglare pentru ca stimuleaza dezvoltarea fibrelor integrative din creier.
• Cand relatiile sunt integrate, fibrele integrative din creier cresc.
• O relatie integrata inseamna o relatie care respecta diferenta si promoveaza conectarea. AMIN!
• Prezenta este poarta pentru dezvoltarea integrarii.
• Integrarea permite reglare.
• Comunicarea consta in schimbul de energie si de informatii intre oameni. Iata o definitie frumoasa a comunicarii din punct de vedere psihologic, altfel fata de cum am fost obisnuita in jurnalism si PR, pana acum. Mi-a placut treaba cu schimbul de energie J.

Functiile cortexului prefrontal

1. Permite ca toate functiile corpului sa fie reglate.
2. Permite conectare aliniata. Adica daca te aliniezi la experientele altei persoane, poti sa ai si aliniere interioara, prezenta constienta, intr-un cuvant mindfulness.
3. Permite echilibrul emotional. Permiti emotiilor sa se exprime, astfel incat sa nu creeze haos, dar nici sa nu le iei in seama.
4. Permite flexibilitatea reactiilor – se refera la a lua o pauza inainte de a lua o decizie, adica sa nu fii pe pilot automat.
5. Permite linistirea fricii.
6. Permite calatoria mentala in timp,  adica introspectia.
7. Permite empatia – sa poti sa ai o harta cand intelegi experienta emotionala a celorlalti.
8. Permite moralitatea.
9. Permite intuitia – sa poti sa accesezi intelepciunea corpului.

Dr. Dan Siegel sustine ca primul pas in a repara ceva in relatia cu copilul este sa ai compasiune fata de tine ca parinte. A repara inseamna a-i spune copilului cand ai gresit fata de el: ce am facut eu a fost gresit, sunt om si trebuie sa lucrez la asta. Tu cum te-ai simtit cand m-am comprtat asa?

Daca parintele a experimentat o trauma peste care nu a trecut, este posibil ca si copilul sa experimenteze un atasament haotic. Prin urmare, este indicat ca parintele sa devina constient de trauma si de faptul ca are de rezolvat ceva. A-ti intelege viata inseamna sa intelegi cum lucrurile ilogice din copilarie iti afecteaza acum viata. Altfel, ramai un sclav al trecutului, un robot al copilariei. Este nevoie de mult curaj sa vrei sa-ti intelegi propria viata. Intelegerea este o aventura curajoasa. Fiecare persoana are in suflet un copil mic care stie de ce are nevoie: de atasament securizat.

Pe langa gene, al doilea mare element care modeleaza creierul este experienta. Experienta modeleaza structura creierului.

Acestea sunt o parte din informatiile pe care le-am aflat la conferinta Dr. Dan Siegel, nu am putut sa stau pana la sfarsit, desi eram foarte curioasa de dezbaterea despre adolescenta si cum devine aceasta sursa primara in formarea identitatii. Am plecat insa cand Siegel spunea ca meditatia mindfulness contribuie la dezvoltarea fibrelor integrative. Am plecat cu multumirea ca am participat la inca o conferinta frumoasa si cu bucuria si mandria de a-i cunoaste pe cei care au organizat-o atat de bine. Am plecat visand ca-mi voi gasi linistea, pacea, echilibrul si am plecat bucuroasa ca mi-am reconfirmat faptul ca totul are o rezolvare, important e sa avem curaj.

Text: Ana Nicolescu

Foto: Cosmin Tuduran