Eu ca mamă
comment 1

Frici de copii și de oameni mari. Monstrul de sub pat chiar există

frici-copii

Fricile. Ah, cu toții tindem fugim de ele. Ne dau o stare negativă. Nu ne place să stăm cu ele. Le ascundem bine de tot într-un colț al sufletului, le acoperim cu măști și le abandonăm. Uneori le uităm, doar că ele ies când te aștepți mai puțin și habar nu ai de unde a ieșit balaurul ăsta cu șapte capete. Din cauza asta, când copiii noștri au frici, încercăm să le risipim fricile ca să nu fim nevoiți să îi învățăm cum să și le gestioneze. De multe ori nici nu știm cum să facem asta. Așa că le explicăm la nivel cognitiv că nu vom pleca de acasă, că nu îi vom lăsa la grădiniță, că nu există monștri, uite, nu e nimic sub patul tău.

Uneori copiii, în dorința lor de a fi buni și curajoși în fața noastră, stau într-o anumită situație care îi sperie înghițindu-și fricile. În scurt timp somatizează și apar tot felul de semne în corp că există răni pe interior pe care copilul nu le poate duce.  Copiii au nevoie să aibă emoții negative și să știe că e ok să le aibă.

Un monstru urât și mare stă cocoțat pe lampă

Alteori, chiar refuză să meargă la somn de teama coșmarelor și a monștrilor verzi de sub pat. Otilia Mantelers a scris o poveste vindecătoare despre cum să ne tratăm copiii de frica de personaje închipuite. Cartea Secretul monstrului prezintă o familie de pisici, în care Jojo un băiat jucăuș și vesel, nu vrea să meargă seara singur la culcare pentru că un monstru urât și mare stă cocoțat pe lampă, și cum se stinge lumina începe să mă amenințe că o să mă mănânce.

Pentru copii, monștrii sunt cât se poate de reali

Sigur că părinții neagă existența monstrului, dar băiatul vede cât se poate de limpede lighioana și sare în brațe la tatăl lui. După câteva seri îngrijorați, părinții îi cer ajutorul doctorului Septimius Severus Abanos. El le spune că pentru copil acel monstru chiar există, la fel cum mulți oameni mari se tem la ceas de seară de asemenea creaturi. Le prescrie o rețetă pe care îi roagă să o urmeze întocmai. Deși sceptici de eficiența sfaturilor, părinții lui Jojo se hotărăsc să le urmeze pentru că în mod sigur lui Jojo aveau să-i placă cele prescrise.

Ce se întâmplă din seara aceea?

Părinții nu mai neagă existența monstrului și sunt alături de copilul lor pentru a-l înfrunta. Nu vă zic concret cum, vă încurajez să citiți povestea împreună cu copiii voștri. Însă pot să vă spun că Jojo se simte conținut, crezut, valoros în familia lui și că împreună trec prin obstacolele fiecărei vârste. Până la urmă, copilul își înfruntă frica și ajunge la concluzia că după întregul proces prin care a trecut (frică, personificarea ei, înfruntare, călătoria eroului, susținerea familiei), ea nu e chiar așa de înspăimântătoare. Ăsta e secretul pe care toți monștri îl păstrează cu strășnicie: sunt ridicoli, poartă scutec cu gărgărițe, iar râsul e arma cu care pot fi învinși.

Copiii nu pot descoperi acest secret singuri, ci doar ajutați de părinții lor

La fel cum nici adulții nu pot descoperi cum să-și înfrunte fricile dacă nu sunt conștienți că le au, dacă nu le privesc în ochi și dacă nu fug. Iar de multe ori e nevoie de ghidare pentru a fi în echilibru cu noi înșine.

Text: Ana Nicolescu

1 Comment

  1. Noi am avut o experienta nepacuta cu somatizarea… nici nu credeam ca ni se poate intampla tocmai noua 🙁 Dar da, am dat nas in nas cu acest “fenomen” si abia atunci am realizat ce se intampla. Fricile lasa urme adanci in noi, inca de mici. Sper ca aceasta poveste spusa pe intelesul tuturor, sa deschida ochii parintilor si sa incatam cu totii sa gestionam astfel de situatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *