Inca ma gandesc, cu nostalgie, la zilele verzi de vara cand am stat doua luni la munte. Aproape totul a fost mirific, pesajul edenic, iar fetele s-au jucat de dimineata pana seara, au zburdat pe iarba grasa si verde mai mult desculte, s-au balacit in piscinele mici si galbene in apa destul de rece si nu m-au lasat sa le imbrac gros in serile racoroase. Nu au racit deloc, desi stateam cu sufletul la gura de multe ori si ma pregateam cu Nurofenul in caz ca vor face febra noaptea.
Pe 13 septembrie ne-am intors in Bucuresti si pe 15, Mariuca a inceput, cu multe emotii (si ale ei si ale noastre), primul an de gradinita. O saptamana mai tarziu au inceput si racelile. Debuteaza cu rosu in gat, continua cu nas infundat si, uneori, febra. Cand nu are febra, ii fac frectie, baie fierbinte cu sare si cateva picaturi de ulei esential de lavanda. Uneori se amelioreza, insa simptomele revin dupa cateva zile, incepand tot cu rosu in gat. De multe ori, ma gandesc ca este o somatizare a adaptarii la gradinita, a faptului ca nu vrea sa inghita realitatea de a sta departe de mine, cu persoane inca straine, cu reguli noi.
Intr-o seara, ingrijorata ca Mariuca are sistemul imunitar atat de slabit, am rugat-o pe pediatra sa ne faca o vizita. Ea ne-a linistit spunandu-ne ca acum nu mai este racita, ci doar expectoreaza mucozitatile ramase de la raceli.
Pediatra a lasat-o de-o parte pe Mariuca si s-a orientat catre Iulia.
– Cat are ea acum?, ne intreaba femeia
– Un an si 2 luni, raspund eu.
– Si cand i-am facut ultimul vaccin?
– Cam anul trecut pe vremea asta, zic eu in timp ce pediatra cauta in carnetul de vaccinari.
– Vai, nu pot sa cred. Sunt foarte dezamagita de voi. I-ati sarit vaccinul de 6 luni, cel cu hepatita B.
– … da, tot ce se poate…, zic eu.
– Eu zic sa i-l facem pe ala de-un an acum. Nu mai putem sa-l recuperam pe cel de la 6 luni, zise pediatra dezamagita si ingrijoarata. Poate sa-l recupereze abia la scoala.
Apoi s-a spalat pe maini, dand dezaprobator din cap, si i-a facut Iuliei vaccinul.
A plecat femeia, le-am facut baie la fete si ne-am culcat. Noaptea, Iulia voia sa o alaptez parca mai des decat de obicei. Eu simteam cum se incalzeste din ce in ce mai tare. Intai fruntea, apoi, tamplele, apoi obrajii, mainile… M-am uitat la ceas. Era ora 2 noaptea. Am bajbait prin intuneric dupa termometru si dupa Nurofen pentru copii. Iulia era semi adormita sau, mai de graba, semi treaza. Se foia, nu-si gasea locul. Am luat-o in brate usor, am pupat-o pe fruntea incinsa, ne-am dus la bucatarie si i-am plimbat termometrul electronic pe frunte pana a piuit a 38,4. Iulia era ametita, voia sa-si sprijine capul pe mine, dar era curioasa ce am in sticla. Am luat seringa portocalie si am umplut-o cu 5 ml de medicament cu gust de portocala. Micuta incinsa a luat antitermicul dintr-o inghititura si mi-a smuls seringa din mana. Apoi mi-a aratat spre apa. Ii era sete. Am vrut sa-i dau apa cu cana. Ea mi-a intins seringa. I-am dat apa cu seringa. Ea mi-a dat un zambet somnoros, jucaus si recunoscator. Ne-am dus inapoi in pat unde ea s-a asezat la san ca un ied mic. Eu stateam ingrijorata. Pe de o parte stiam ca febra este o reactie normala a organismului de a lupta impotriva virusilor din vaccin, pe de alta parte imi era frica sa nu faca febra prea mare care sa-i provoace convulsii. Nu s-a intamplat niciodata pana acum, slava Domnului, dar cand zic febra mare, zic delir si convulsii.
La 2.30 incepuse deja sa-i scada febra. Iulia s-a intors cu spatele la mine si s-a culcat linistita. La fel si eu.
Text: Ana Nicolescu
