Eu ca mamă
comments 7

Garderoba de ocazie la preturi… de ocazie

Fie ca esti sau nu un „om de lume”, in viata fiecareia dintre noi apar evenimentele festive – ori personale, ori sociale. Iar atunci cand o nunta sau o petrecere de firma apare in rutina zilelor, prima intrebare este „Cu ce ma imbrac?”. Adecvat varstei, statutului, siluetei si circumstantei ar fi raspunsul scurt. Banuiesc ca vi-l doriti pe cel detaliat, de aceea m-am gandit sa abordam cu parcimonie o lista de 10 piese absolut necesare din garderoba de ocazie a oricarei femei. Sunt chiar acele articole care te vor scoate din incurcatura mereu, vei fi intotdeauna bine imbracata (ai grija ca silueta sa nu se schimbe!).

Inainte de toate hainele trebuie sa fie de calitate buna, doar asa putem edita o garderoba: Cumperi putin, dar stofe de calitate! Apoi, te intorci cu spatele la vitrina! Vorbim despre garderoba unei femei mature, cu un stil format si o personalitate conturata, asadar tendintele sunt repere, repet repere, care se adapteaza tie, nu tu lor. Cumperi putin, dar taieturi clasice!

Rochie de cocktail

Doar una alege in culori neutre – bejuri, griuri sau negru – cu lungime la jumatatea genunchiului sau putin deasupra lui. Nimeni nu va ghici ca porti aceeasi rochie daca ea va fi accesorizata mereu diferit cu esarfa, colier, curea, brose, cercei, pantofi. Altii de fiecare data. Toate suntem avantajate de forma clasica, in A, cu talia marcata, putin decolteu, fara maneci sau cu maneci scurte, din matase, triplu voal, tafta (evita sinteticul). Alege un material mai dens, nu gros, dar care sa aiba prestanta, sa nu se sifoneze usor si sa nu se electrizeze. Sugestie: Zara, Dress with lace skirt, 129 lei

Zara skirtFusta lunga

O recomand intr-o culoare inchisa, negru de preferinta pentru ca da impresia de alungire si subtiere. Alaturi de o bluza de matase sau de dantela, un sacou paietat sau din brocart, pantofi de lac constituie mereu o vestimentatie decenta pentru evenimentele semiformale. Pentru minione este de preferat sa inlocuiasca fusta lunga cu una pana la jumatatea genunchiului. Ea poate fi dreapta, mereu de o calitate foarte buna si lunga pana la glezna sau deasupra ei.

 Rochie lunga

Pentru evenimentele foarte pretentioase, cu dress code bine stabilit – evening dress – este de preferat sa investiti intr-o rochie lunga. Pentru a evita capcana unei singure purtari, cumpara o rochie fara aplicatii, fara volane. De fiecare data o vei putea purta intr-un alt mod, cu alte bijuterii, alt sal, alti pantofi. Lungimea corecta este aceea in care stand in picioare ti se vad doar varfurile pantofilor cu toc. Sugestie: Yokko, rochie lunga cu corsaj din brocard, 590 lei

 Yokko

Costum pantalon – sacou

Cocktailurile si cinele formale cer o vestimentatie pe masura, iar un costum bine croit iti da prestanta. Acesta este secretul frantuzoaicelor aflate la maturitate! Un pantalon negru, drept eventual cu vipusca, dintr-un material dens, pretios si un sacou clasic, decent cambrat, eventual cu revere satinate – aceste doua piese, impreuna sau separat pot alcatui zeci de combinatii elegante. Sugestie: Madame, costum dama elegant, 548 lei

 Madame

Sal/esarfa

Este unul dintre accesoriile care nu poate lipsi din garderoba de seara. Sa aiba proportii indestulatoare cat sa-ti acopere umerii si sa-l poti drapa dramatic pe un umar, sa fie confectionat din materiale pretioase – matase, satin, brocart, organza – in culori neutre cu un fir metalic. Sugestie: Agnes Toma, esarfa voal degrade, 131 lei

Agnes Toma_esarfa

 Pantofi cu toc

Rochiile se pot curata, accesoriza, insa pantofii de calitate proasta sau vechi nu se pot masca si strica o tinuta. Cumpara cu stil o pereche de pantofi de calitate cu toc mediu sau inalt cu bot ascutit (se vor purta mereu) negri sau intr-o culoare potrivita garderobei tale de seara. Botul inchis nu iti va pune probleme in alegerea ciorapilor, dar si peep-toe sunt la fel de eleganti. Lac, satin, catifea, velur! Sugestie: Zara, Velvet sandals, 89 lei

Zara velvet sandals

 Plic

Multe dintre noi opteaza pentru plicuri compacte metalice – argintii sau aurii. Alaturi de acestea se pot asorta la fel de usor si cele negre lacuite sau brodate ton pe ton sau chiar unul bej ori gri din lac, velur sau catifea. Daca in el incape telefonul, rujul, batista si pudriera e suficient de mare! Sugestie: Evening Box Clutch, 199 lei

Zara plic

 Pardesiu elegant/haina de blana

Pentru lunile mai putin calduroase in garderoba de seara este bine sa detineti un pardesiu dintr-un material pretios si cu taieturi clasice, eventual cu un guler detasabil de blana. Pentru o rochie eleganta, un pardesiu pe masura. Accesorizati-l cu un sal si o frumoasa brosa cu cristale. Sugestie: Agnes Toma, pardesiu din stofa, 960 lei

Pardesiu

 

Colier/cercei/inel declarative din metale pretioase

Pentru cele care nu au avut norocul mostenirii unor bijuterii de familie deosebite, investiti intr-un set de bijuterii din metale pretioase, lucrate cu migala si cu un design sofisticat. Site-urile, targurile vintage, anticariatele ofera piese exceptionale la preturi decente. Daca bugetul va permite, cumparati bijuterii din metale pretioase realizate in Europa sau de designeri romani, dupa ani vor deveni piese de colectie. Sugestie: Coriolan, lant cu smaralde, 18 200 lei

 Coriolan

Eleganta si bun gust

Simt ca le avem toate, sunt innascute, sunt un dar al femeilor, este necesar doar un mic implus, un model, un reper. Cititi, vizionati filme bune, inchideti televizoarele, admirati reviste de calatorii, dedicati-va unui hobby si deodata veti vedea frumosul din voi si din jur!

 

Cu drag,

Gabi Urda, consultant comunicare & imagine

 

 

 

 

 

7 Comments

  1. Tinute pentru mamici bogate 🙂
    Foarte frumoase piesele- in afara de pardesiu care mie nu mi se potriveste

    • Gabi Urda says

      Buna Hapi,
      Preturile sunt medii, de aceea am ales mai ales branduri romanesti, cu exceptia Zara. Oricum articolul iti poate servi drept inspiratie, dar cu bugetul fiecareia dintre noi.

  2. Pingback: Cum sa…te imbraci la teatru, Opera sau Ateneu | Gabi Urda

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *