Inspir și expir
comments 11

“Este necesar să existe un fond jurnalistic în orice blogger înainte de a ajunge să influenţeze comunităţi” Georgiana Idriceanu, jurnalist și blogger  

 

Pe Georgiana Idriceanu o știu de la Lavinia. Înainte să ne întâlnim, știam despre ea că scrie la o revistă, că are un blog și că este brutal de sinceră și de corectă. Pe măsură ce îi citesc articolele, observ că se diferențiază în nișă prin stilul ironico-umoristic, prin curajul de a spune lucrurilor pe nume și prin faptul că scrie foarte bine, coerent, curat. Intrați pe Idrilog ca să vă convingeți. Astăzi stăm de vorbă cu Georgiana despre blogging, despre deontologie, despre trafic, influență și brand personal.

Cine este Georgiana Idriceanu?

Georgiana Idriceanu: Pffuaaa! Păi, tu mă pui să rezum în câteva rânduri 36 de ani de viaţă agitată? 🙂 Bine, o să-ncerc, că tot pun la mare preţ concizia în viaţa de zi cu zi. În ordine cronologică, sunt: moldoveancă, jurnalist, blogger, soţie, mamă x 2, sportiv. O persoană dintr-o bucată – prea puţin şlefuită, după părerea unora; însă altora le place, se simt safe în relaţie cu cineva care dispune de aceleaşi concepte şi-n guşă, şi-n căpuşă.

Arăt a femeie, dar mă port, mai degrabă, ca un bărbat; sunt total lipsită de diplomaţie şi modestie, dar pun preţ pe omenie; sunt vopsită blondă şi-mi plac bancurile care mi se adresează, pentru că-mi place să-mi permit momente de… „rătăcire” de la viaţa la linie pe care insist să mi-o aranjez în fiecare zi.

De când scrii pe blog și de când scrii în presă?

Georgiana Idriceanu: Aş zice că-n „presă” scriu de-o viaţă, că am debutat cu nişte pamflete despre colegii de clasă într-a doua, în paginile unei revistuţe concepute de la zero de mine, alături de două prietene. Am bricolat-o noi, am scris-o de mână şi-apoi am tras-o la faxul uneia dintre fete, ca să obţinem mai multe exemplare. Au urmat nişte texte publicate în adevărata revistă a liceului, cred că prin 1998, iar primele texte sub semnătura mea iniţială de jurnalist – „Georgiana-Maria Idriceanu” – au apărut în revista Unica, numărul din decembrie 2005.

Însă începuturile mele în presă au fost în facultate: la radio Unison din Vaslui, în 2001, şi la Mediafax, unde am avut primele job-uri plătite, începând cu 2003.

Blogul a luat naştere în noiembrie 2006, pe platforma sitului www.unica.ro. A fost o „directivă de serviciu”, toţi redactorii Unica au trebuit să-şi facă unul şi să-l populeze cu cât mai multe texte. Demersul a avut ca scop creşterea popularităţii revistei şi construirea unei comunităţi online – treabă care acum mi se pare super vizionară pentru vremurile acelea.

Când am plecat de la Unica, în 2008, conducerea mi-a permis să-mi iau blogul cu mine, aşa că l-am mutat pe WordPress. Iar din 2015 sunt pe domeniu propriu: www.idriceanu.com.

Ce are diferit scriitura ta de pe blog față de cea din presă?

Georgiana Idriceanu: Caracterul super personalizat, normal. Pe blog, totul se învârte în jurul meu şi-al familiei mele, în limbajul meu, din perspectiva mea. Deşi sunt renumită şi pentru stilul scriiturii din presă – unii cititori mi-au spus, de-a lungul timpului, că au recunoscut texte ale mele în diverse publicaţii în print sau online şi-abia apoi au văzut cine semnează materialul – totuşi nu pot încărca scriitura din presă cu aceeaşi oralitate ca a limbajului de pe blog.

În plus, în scriitura de presă trebuie să fiu obiectivă, imparţială, la obiect, concisă etc. Pe blog scriu după cum mă duce inima, ocolesc adesea tehnicile de redactare jurnalistice şi pun accentul pe emoţia personală şi pe perspectiva mea asupra lucrurilor.

Care este diferența dintre blogger și editor online?

Georgiana Idriceanu: Din nou, caracterul personalizat al articolelor, unghiul din care scrii. Că e un text din sufletul tău, că scrii unul după o discuţie cu un specialist, după o vizită la un restaurant, după un eveniment la care ai participat etc., dom’le, ca să fii blogger, trebuie să fi trecut prin ce scrii sau printr-o experienţă similară sau să ai o poveste legată de asta. Fă cumva să te pui – credibil şi autentic – în centrul scriiturii tale. Altfel, eşti un editor. De print, de online, de ce suport media vrei tu, dar un simplu editor – lucrezi cu informaţiile altora, fără să le treci prin filtrul persoanei tale în niciun fel.

Ce ar putea să împrumute bloggerii din obiceiurile și rolurile presei? Chiar așa, care simți tu că este rolul nișei de bloggeri părinți?

Georgiana Idriceanu: Acum vorbim despre rolurile presei aşa cum le-am învăţat noi la şcoală, da? Informare, educare, amuzare, stabilirea agendei zilnice… nu luăm ca exemplu presa din ziua de azi, care joacă aproximativ tot pe cartea senzaţionalului.

Din nou, se va arunca cu roşii virtuale în mine, dar e ok, fac bine la ten. Însă trebuie să insist pe existenţa unui fond jurnalistic în orice blogger. Mă refer la pregătirea pe care oricine trebuie s-o aibă înainte de a ajunge să influenţeze comunităţi: să aibă cunoştinţă de tehnici de redactare, să aibă dorinţa de a-şi informa corect publicul, de a-i aduce informaţii utile – poate „a educa” e un ţel prea grandios, o luăm pas cu pas; să scrie conform unui cod deontologic.

După cum eu sunt convinsă că un blogger este un povestitor în online, rolul nişei de bloggeri-părinţi este să aducă publicului poveşti din această sferă. Poveşti. Nu comunicate de presă, nu interviuri seci, ci poveşti care ajută părinţii ce ne citesc să-şi crească mai frumos copiii, să nu abandoneze această misiune la fel de dificilă pe cât de nobilă, să vadă că şi nouă ne e greu, şi nouă ne fac crize copiii şi ne pătează pe cămaşa albă când ne e lumea mai dragă şi imaginea mai pigulită. Bineînţeles, aceste poveşti împrăştie sâmburi de informaţie utilă tuturor celor care ne citesc. La fel cum am învăţat concepte, emoţii, lecţii din poveştile citite sau ascultate în copilărie, cred că, la fel, publicul de părinţi poate fi educat subliminal prin poveştile noastre, ale bloggerilor de parenting.

Încă nu există un cod deontologic în blogging, dar zău că se simte nevoia. Care ar fi primele 10 puncte din punctul tău de vedere?

Georgiana Idriceanu: Nu ştiu dacă-mi vine acum în minte chiar un decalog, dar încerc câteva sugestii:

  1. Nu scrie despre lucrurile în care nu crezi, fie că este vorba despre o întâmplare, un produs, un serviciu etc.
  2. Nu te pleca în faţa banilor ca să încalci punctul 1, că se simte.
  3. Dacă vrei, totuşi, să scrii despre ceva pe care nu-l aprobi 100%, scrie fix aşa cum simţi, cu PROs & CONs, fără să-ţi pese că se supără PR-ul, organizatorul infotrip-ului, clientul etc. E mult mai important să-ţi păstrezi credibilitatea în faţa publicului decât să păstrezi o relaţie cu un om faţă de care nu ai nicio obligaţie. Până la urmă, ai nişte obligaţii faţă de publicul tău: să fii true şi să-l informezi corect, în primul rând.
  4. Nu promova produsul/serviciul X – pe Facebook sau în viaţa reală – în timp ce tu eşti în campanie cu Y (concurent) pe blog. This is not cool. De multe ori, virtualul şi realul se intersectează şi-ar fi bine să nu intre în conflict. Pentru că ieşi cu credibilitatea şi profesionalismul şifonate rău.
  5. Nu scrie la superlativ şi despre X, şi despre Y, şi despre orice alt produs pe care vrei să-l prezinţi, doar ca să-i mulţumeşti pe cei care ţi le-au trimis. Printr-o astfel de atitudine prea… entuziastă, să spunem, aduci un deserviciu comunităţii tale – care nu mai este informată corect – dar şi ţie însuşi, că strigi „Lupul!” de prea multe ori… Ştim, eşti o persoană extrem de pozitivă şi optimistă, dar sigur există, chiar şi pentru tine, o notă neplăcută în parfumul acela despre care vrei să povesteşti.
  6. Livrează ce-ai promis: respectă contractul agreat cu clientul, dar nu uita să-ţi respecţi şi publicul atunci când construieşti povestea dintr-o campanie plătită.

Se tot vorbește de repetarea subiectelor pe nișa de parenting și blogurile abundă în top 10 idei pentru diferite situații. De succes, desigur. Simți și tu o goană după subiecte care să fie extrem de ușor citite și viralizate?

Georgiana Idriceanu: Eee, asta-i de când presa şi pământul! După atâţia ani şi atâtea mii de texte în presa de lifestyle, chiar nu mă mai atinge subiectul. În general, cititorul nu mai are răbdare pentru poveşti, vrea informaţia rapid, cu liniuţă de la capăt. Am şi eu din astea pe blog, dar în stilul meu caracteristic, desigur – vezi aici nu cred că mă va copia nimeni în veci, chiar dacă subiectul în sine e un clasic. Pentru că şi asta e o aptitudine care compune măiestria unui condei: să poţi scrie altfel despre un subiect deja uzat.

Cât despre supralicitarea acestei tehnici de compunere a unui text – ok, funcţionează pe moment, îţi creşte traficul. Dar câţi dintre acei cititori suplimentari vor reveni la tine on a regular basis? Câţi vor deveni parte din comunitatea ta pe termen lung? E ca şi cum ai încerca să converteşti la o alimentaţie sănătoasă un consumator înveterat de junk-food.

Cât despre bloggerul respectiv: cât poate continua să scrie în stilul acesta? Subiectele se termină şi, apoi, nu toate se pretează la o astfel de construcţie a textului. Revin, însă: comunitatea ta este îndrăgostită de poveştile tale, nu de schemele, listele şi topurile tale.

 

Ai avut senzația că unii bloggeri sunt mult mai evoluați, dar preferă să scrie subiecte facile, clișeistice și să se adreseze maselor pentru reach imens? Uneori am certitudinea că mulți ar putea să pornească către subnișe, dar se tem că nu ar avea așa mare trafic.

Georgiana Idriceanu: Stai, că aici îmi pare că avem două subiecte diferite:

  1. Ce înseamnă „bloggeri mai evoluaţi”? Din cei aflaţi sus în topurile de trafic? Sau din cei care îl citesc şi citează pe Osho pe unde apucă? Aaaa, din aceia care postează despre subiecte atât de evidente într-un stil de zici că au descoperit roata? Da, am avut adesea senzaţia :). Îţi dau şi un exemplu – în privat, ca să nu se inflameze iar colegii din blogosfera de parenting :).
  2. Mie nu mi se pare că ar vrea să pornească spre subnişe, ci că vor să acopere toate subnişele posibile, să stoarcă de colo, de dincolo tot ce se poate din punct de vedere trafic, reach etc.

Cum ai explica tu diferența dintre trafic, imagine și influență?

Georgiana Idriceanu: M-ai găsit tocmai pe mine să vorbesc despre asta, eu, autointitulata şi recunoscută de restul blogosferei de parenting drept „hateriţă asumată” pe motiv de invidie pentru popularitatea altora! 🙂 🙂 🙂

În primul rând, eu vorbesc dintr-o poziţie care depăşeşte perimetrul titlului de blogger. Am intrat pe acest teren cu un capital de imagine şi o oarecare influenţă în social media datorită anilor petrecuţi în presa scrisă. Prin urmare, publicul mă ştia cât de cât, PR-ii mă ştiau bine când m-am apucat serios de blogging şi am început să mă promovez ca atare. Recunosc, a fost un mare avantaj pentru evoluţia mea ca blogger.

Până acum, am crescut organic: nu mi-am plătit campanii de promovare, pe Facebook am investit super puţin într-un singur Boost al unui post dintr-o campanie. La finalul acestei promoţii, cifrele adunate de mine organic au fost incomparabil mai bune decât ce mi-a adus Facebook pe banii mei.

Referitor la diferenţa dintre cele trei concepte despre care mă întrebi, zic aşa:

  • poţi să ai trafic cât nu duce blogul, dar nu eşti suficient de credibil sau de abil încât să vinzi consistent acelui public;
  • sau poţi fi super vizibil, super cunoscut în social media, să ai reach bun, engagement ok, dar să nu fii în stare să-ţi duci followers-ii pe blog, unde clientul vrea să investească, de fapt, în conţinut;
  • şi poţi face publicul să joace după cum îi cânţi tu, ori în social media, ori pe blog, să-i vinzi orice, să aibă încredere oarbă în tine, dar să fie o comunitate prea restrânsă pentru gusturile unor clienţi care se îmbată doar cu cifre.

Sfatul meu ar fi ăsta – observi că dau şi sfaturi fără să-mi fie cerute, a se adăuga la descrierea de la punctul 1 – construieşte-ţi o imagine curată şi solidă, bine definită ca blogger (din punct de vedere scriitură, deontologie etc.), aranjează-ţi şi investeşte într-o campanie solidă de promovare şi pregăteşte-te cu atitudinea potrivită pentru pentru popularitatea ce va veni, pe care va şi trebui să ţi-o asumi.

Un punct slab al nișei de bloggeri părinți și un punct forte.

Georgiana Idriceanu: SLAB – Este insuficient vizibilă, credibilă, apreciată de către şi în faţa clienţilor care nu au legătură directă cu parentingul. Precum retailerii de produse cosmetice sau de haine, de exemplu.

FORTE – Avem credibilitate mare în faţa comunităţilor noastre pe un domeniu extrem de important – creşterea, dezvoltarea şi educarea copiilor – ceea ce ajută multe familii, la nivel micro; însă poate produce schimbări şi la nivel macro, adică în mentalităţile, obiceiurile, comportamentele şi evoluţia societăţii în care trăim. Şi asta cred că e marea provocare pe care trebuie s-o avem mereu în minte, ca bloggeri de parenting.

Dacă ar fi să ne asumăm informarea și educarea pe nișa aceasta, unde crezi că e cea mai mare nevoie, pe ce domeniu? (Scriitură, poziționare, branding personal, dezvoltare personală, deontologie etc)

Georgiana Idriceanu: În ordinea importanţei, în sens descrescător, aş pune aşa: scriitură, deontologie, branding personal, dezvoltare personală. Nu am înţeles la ce se referă „poziţionarea”.

Şi da, aş pune brandingul personal mai presus de dezvoltarea personală pentru că:
  1. Brandingul te ajută mult să te faci vizibil ca blogger, să te promovezi cu costuri mici sau chiar fără costuri (ca blogger, n-am plătit niciodată vreo apariţie a mea în print sau online şi am avut suficiente pân-acum, slavă Domnului), să ajungă publicul să te identifice cu ceea ce faci, cu ceea ce scrii şi felul în care-o faci, cu un set de aptitudini şi o arie de expertiză. De exemplu, dacă vreau să mă amuz în timp ce învăţ despre tantrums ori despre cum să faci exerciţii fizice corect, mă duc s-o citesc pe Idriceanu.
  2. Parafrazând o glumă urbană, aş zice „mai uşor cu dezvoltarea personală pe scări!”. Tocmai faptul că suntem nişte entităţi emoţionale atât de diferite ne ajută să strângem fiecare în jurul nostru o comunitate specifică, pentru care să fim relevanţi şi de ajutor cu informaţii, experienţă etc. Normal că, fiind oameni cu educaţie, cu o enormă responsabilitate faţă de noi, de familiile noastre şi de toţi cei care „se uită în gura noastră” zi de zi, ne dăm seama că avem datoria să evoluăm continuu.

Dar mi se pare că trendul este să se exagereze în direcţia asta a literaturii, cursurilor, interacţiunilor interumane axate pe dezvoltare personală, astfel încât parcă se pierde ceva din autenticitatea individului în relaţie cu lumea – în cazul de faţă, a bloggerului cu publicul său. Cum vreţi să mai răsară vreun Creangă, vreun Eminescu, vreun nou erou romantic, dacă noi ne apucăm cu toţii cu dinţii de zenul lui Dalai Lama?

 Text: Ana Nicolescu

Foto: Arhiva personală

11 Comments

  1. Imi place tare interviul. Si imi place si Georgiana pe care am descoperit-o o data cu postul despre SMP. Ma bucur ca interviul tau mi-a amintit de ea si o sa o urmaresc in continuare. Fondul jurnalistic face toata diferenta. Si am realizat asta urmarind-o pe Joanna, owner la cupofjoe.

    • Ana Nicolescu says

      Da, face o diferență fondul juralistic, dar nu e singurul care o face 🙂

  2. Andreea-Carmen Radu says

    Am citit articolul de vreo trei ori 🙂 și până acum n-am reușit să comentez. Mie mi se pare tare fain să aflu părerile bloggerilor vechi, mă ajută să mă auto-evaluez, să văd ce greșesc și ce pot să corectez. Mulțumesc ladies!

  3. Georgiana e o femeie puternică, dar în același timp un personaj greu de agreat pentru oamenii care se complac în situații confortabile datorită conjuncturii sau a altor motive diverse. Eu o știu de ceva ani și văd că a evoluat. E tot ea, tot directă, dar ceva mai cizelată, mai puțin brută în exprimare, așa cum mi se părea în urmă cu ceva vreme. Uite, ca idee, nu o să uit niciodată cum, în urmă cu mulți ani, purtam un pulover la birou, același pe care l-am avut pe mine și cu o zi în urmă. De ce? Pentru că nu dormisem acasă cu o seară în urmă și, evident, nu am avut cum să mă schimb. Ea nu avea de unde să știe exact motivul pentru care purtam aceeași haină două zile la rând. M-a văzut Georgiana cea de atunci și mi-a zis: „Iar ai venit cu puloverul ăsta? Ai fost și ieri cu el. Nu ai avut bani de altul?” Pentru ea a fost o glumă bună, pentru mine ceva ce a rămas în minte. Mi-am văzut mai departe de treabă. Char dacă nu aveam bani de alt pulover, nu cred că era cazul să mă ia la mișto. Acum, după niște ani și după doi copii, a învățat ce să facă și cu excesul de zel pe care îl are și cred că e un om de care blogosfera are nevoie. Trebuie să stârnească cineva și controverse, nu-i așa? 🙂

    • Ana Nicolescu says

      Ce frumos ai povestit. Suntem în permanentă schimbare/evoluție 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *