Mă ridic pe vârfuri și încerc să îndes rapid formularul de înscriere la școală în mapa cu actele Măriucăi, făsă să mai scot mapa din teancul cu acte de pe ultimul raft al bibliotecii. Acolo unde nu ajung copiii. Nu merge. Scot mapa. Sunt pe fugă. Trebuie să ajung la o întâlnire. Încerc iarăși să o iau pe scurtătură și să îndes formularul fără a deschide mapa. Nu vrea și pace. Deschid mapa mov de la colțurile ținute cu elastic. Când să așez deasupra formularul nărăvaș dau cu ochii de certificatul ei de naștere.
Brusc timpul se oprește. În spațiul dintre mine și mapă se derulează cei aproape 6 ani. Nașterea, ploaia și brazii din fața maternității. După-amiaza în care am adus-o acasă și părea o pisică în pătura portocalie. Abia se vedea în pătuțul ei. Botezul cu rochia de dantelă de la mama și tortul mov. Prima escapadă la munte. Primul drum la mare. Nopțile nedormite. Alăptarea. Primii pași. Mama. Tata. Varicela. Ziua în care am pierdut-o la teatru. Clipa în care am găsit-o. Picnicurile noastre în parc cu avocado și boabe de struguri fără sâmburi.
Ziua în care le-a spus tuturor că pe ea o cheamă Pui mic, pui drag, pentru că așa îi spuneam eu.
Venirea pe lume a surorii ei. Prima zi de grădiniță. Căutarea iubirii și a certitudinii că încă o iubesc. Prima prietenă. Primul băiat de care îi place. Prima serbare de Crăciun când a fost fulg de nea. Primul interviu la tv. Desenele cu inimi colorate, aripi de îngeri și curcubee pe care mi le face zilnic la grădiniță. Codițele ei aurii. Cum se îmbracă în tutu, tricou și sacou. Cum poartă cu extremă feminintate brățări și coliere.
Măriuca a crescut.
Am tras aer adânc în piept și m-am întrebat dacă am ales bine școala pentru ea. Am început căutarea de acum mai bine de un an. Am vorbit cu mame, cu educatoare, învățătoare, inspectori, psihologi, prieteni. De la fiecare am extras aceeași concluzie: cel mai mult contează învățătoarea ca om. În Zilele Porților Deschise am vizitat 3 școli, deși am știut de la prima că aceea va fi.
Le-am văzut și pe doamnele învățătoare. I-am urmărit reacțiile Măriucăi cu fiecare dintre ele.
M-am uitat cum sunt băncile, dacă învățătoarele mută băncile astfel încât să formeze insule și echipe de lucru. M-am uitat ce dotări are școala: reproproiector, bazin de înot, teren de baschet, sală de sport și pe care le folosește. M-am interesat de programul Școală după Școală. Am intrat la baie să văd cât de curat este. Și asta a contat foarte mult. La fel de mult a contat proximitatea, faptul că școala este aproape de casă și putem câștiga la timp de dormit sau la timp împreună. Am văzut că până la clasa a IV-a sunt uniforme.
De foarte mare ajutor mi-au fost articolele Iulianei Roca despre întrebările pe care să le punem doamnelor și la ce să fim atenți.
Săptămâna trecută am fost invitată în studio la Tily Niculae și am vorbit despre Cum aleg școala pentru copilul meu.
Vă invit să urmăriți despre ce am vorbit și aștept cu drag comentariile, completările și sugestiile voastre.
Mulțumesc, Tily, pentru invitație. M-am simțit minunat.
Vă doresc o primăvară frumoasă și decizii luate cu mintea limpede și inima plină de iubire.
Și încă ceva: eu cred că fiecare copil are drumul lui în viață și fiecare experiență ne ajută să creștem. Cu toții vrem să îi ferim pe copii de experiențele negative din școală, însă nu vom putea să prevenim absolut orice.
De la Michael Thomson citire, de reținut pentru părinți:
- Școala nu este o competiție.
- Școala nu înseamnă pregătire pentru viață. Copiii trăiesc în prezent, își trăiesc viața chiar acum.
- Școala nu înseamnă doar premii.
- Școala nu este carnetul de note.
- Școala nu oferă șanse egale de luptă.
- Școala înseamnă 3 lucruri: dezvoltare, supravietuire și adaptare
Poate mai important decât a-i feri este să fim alături de ei atunci când le este greu și să învățăm cum să-și gestioneze emoțiile, gândurile, comportamentele, atitudinea în situații dificile. Revin pe tema asta :).
Text: Ana Nicolescu
Foto: Mihai Răitaru
