Inspir și expir
Leave a comment

Cum ne pregătim noi, ca părinți, pentru intrarea copilului la grădiniță

child-friendly

Mulți părinți se întreabă Cum pregătim copilul pentru intrarea la grădiniță. Însă mie mi se pare că mai înainte de această întrebare, trebuie să ne gândim cum ne pregătim noi, ca părinți, pentru intrarea copilului în colectivitate. Astăzi stăm de vorbă cu Mira Loghin, fondatoarea Centrului de educație alternativă, Lumea lui MOMO.

Așadar, cum ne pregătim?

Mira Loghin: Grădinița este un punct de cotitură în viață copilului. Implicit a adultului. Totul se schimbă. Nimic nu mai este că înainte. Acesta este primul lucru cu care începem. În viață noastră de părinți apare o mare schimbare. De fapt este a doua mare schimbare dacă luăm în considerare nașterea copilului, că prima mare schimbare. Grădinița este o nouă relație pe care începi să o construiești de la zero, în care investești în primul rând încredere și timp.

Ce este esențial ca un părinte să știe despre copilul lui înainte de a-l trimite la grădiniță?

 Mira Loghin: Înainte de a porni în căutarea “grădinitei perfecte” ai nevoie de un plan care întotdeauna pornește de la o discuție serioasă în familie. De multe ori, mai ales în primii ani de viață ai copilului, suntem mai degrabă preocupați de siguranța lui fizică, de ceea ce mănâncă, cum doarme, cum ia în greutate și cu greu găsim timp să vorbim despre valorile în care dorim să ne ne creștem copilul. Cum trăiesc eu în valorile în care vreau să îmi cresc copilul? Valori care, în primul rând, sunt ale familiei noastre, valori în care nu doar credem, dar fiecare dintre noi le trăiește. Și nici nu trebuie să fie multe.

Dacă generozitatea este o valoare, atunci e important ca noi să ne arătăm generozitatea în viața noastră cotidiană, simplu și autentic.

Și pornind de aici caută o grădiniță care nu doar comunică faptul că are valori la fel cu ale familiei voastre, dar toată echipă educațională trăiește în aceste valori.

Este important să conștientizăm că viața noastră de părinte se schimbă. Deopotrivă și viața copilului. Apare un alt ritm: trezire la o anumită oră, pregătit, dus copil, luat copil, program dedicat după grădi. Prioritatea rămâne tot copilul, chiar dacă nu mai stă 24 de ore din 24 de ore cu tine, chiar dacă mergi la serviciu sau te ocupi și de alte lucruri care contribuie la împlinirea ta.

Atașamentul emoțional față de copil devine mult mai prezent, apar îndoielile: “oare o să mă mai iubească la fel”?

Iubirea rămâne mai departe reciprocă, iar copilul ne va iubi la fel chiar dacă va vorbi mult despre “doamna” sau despre copiii de la gradi.

Și uite așa apare sentimentul de dor. Și la noi și la copil, iar fiecare și-l manifestă diferit. Partea bună este că relația voastră se transformă, și da, depinde doar de voi felul în care ea va evolua. Atenția ta la nevoile copilului rămâne aceeași, iar când ceva se schimbă în comportamentul lui, pornește căutările de aici. Pentru că responsabilitatea ta de părinte este tot timpul chiar și atunci când el este departe fizic de tine.

Ia în calcul și disponibilitatea ta de a nu merge la serviciu când copilul se îmbolnăvește.

Nevoia lui este de a rămâne acasă cu tine, pentru a primi grijă și atenție, în plus îți exersezi responsabilitatea față de ceilalți copii și părinți. Și aici este un subiect delicat, teamă ta de boli, virusuri, bacterii etc. Este o realitate, copilul tău se va îmbolnăvi mult mai des ca înainte, chiar dacă vei avea șansa să fii într-o comunitate de părinți responsabili. Și este firesc așa.

Și bolile sunt parte din devenirea lui de adult puternic.

Lucrează doar cu tine și pregătește-te să găsești soluții de imunizare, dar mai ales să-i încarci în permanență rezervorul cu iubire. Și nu în ultimul rând, ai de găsit noi moduri de conectare – jocuri, lucruri simple pe care să le faceți împreună. Ce mai, te așteaptă o altfel de implicare, un altfel de efort la pachet cu multe satisfacții și bucurii.

Când NU este pregătit un copil să intre în colectivitate?

Mira Loghin: Chiar și psihologii cei mai ”progresisti”, care au susținut că este bine pentru copil să intre în colectivitate cât mai devreme, și-au revizuit poziția și afirmațiile: până la 3 ani, copilul are nevoie de asistență și suport emoțional de unu la unu. Mai exact, are nevoie de un adult care să îi poată oferi afecțiune și atenție pe care să nu o împartă cu un alt copil.

Însă dincolo de recomandările oamenilor de știință, eu cred că momentul cel mai nepotrivit este acela când noi nu suntem pe deplin pregătiți pentru acest pas și nici copilul. Până la 3 ani, copilul încă nu este separat de mamă și pregătit să rămână singur într-un loc complet străin. Să împartă jucăriile cu alți copii, să se joace împreună, să construiască relații de grup. Iar un indiciu foarte bun este îmbolnăvirea multiplă, apariția de infecții, otite, răceli puternice la scurt timp după ce a început grădiniță.

Sunt mulți copii care trăiesc un șoc emoțional în primele zile, mai ales dacă lipsește acomodarea blândă în care este permisă și prezența părintelui.

Copiii acceptă mult mai ușor ritmul, mediul, educatorii când transferul de încredere îl face părintele. Atunci când copilul se simte sprijinit și iubit își găsește mult mai ușor motivația să meargă către un grup.

Care sunt semnalele că poate să meargă la grădiniță?

Mira Loghin: Se întâmplă uneori că părinții să își piardă răbdarea pe drum și să nu înțeleagă de ce copiii nu pot ajunge direct la grădiniță, chiar dacă au împlinit deja 2 ani, s-a terminat concediul de maternitate, a plecat bona, știu deja să vorbească și aleargă după copii în parc. Cu toate acestea copilul are nevoie de timpul lui pentru a fi pregătit. Așa că implusul vine de la copil, apare un declic natural. Se desprinde de părinte, curios să exploreze și să cunoască alți oameni. Iar dacă vreți să vorbim de o vârstă, în pofida tuturor cărților de parenting sau tratate de psihologie, copilul la 3 ani și jumătate este pe deplin pregătit. Însă puteți începe în jurul vârstei de 3 ani o acomodare lentă, cu câteva vizite de 2-3 ore pe săptămână și de preferat însoțit de unul dintre voi.

Dincolo de semnalele pe care fiecare părinte le are, cel mai important lucru este CUM îmi trimit copilul la grădiniță?

Și când folosesc acest cuvânt generic mă raportez la noua etapă care începe în viața lui. Mai întâi de toate, cu rezervorul de iubire plin, să se simtă iubit și ocrotit. Cu nevoia de previzibilitate împlinită, să fie pregătit pentru ceea ce urmează să se întâmple. Povestiți-i cu mult timp înainte despre locul în care va merge, despre ce ar putea să trăiască acolo și cum ar putea să se simtă. Asigurat că vei rămâne în permanență lângă el, chiar dacă vei fi în altă parte. Cu încrederea ta că se va descurcă să facă față noilor provocări, inclusiv că se va îmbrăca, încălța și mânca singur.

Bucură-te când vine acasă cu bluză murdară de mâncare, este o victorie că a mâncat singur.

Acceptă în sufletul tău că ar putea să refuze la început, dar și pe parcurs, să meargă la grădiniță. Și nu uita, copilul imită ceea ce ești tu la interior, îți va prelua toate fricile și anxietățile care desigur îi vor influența starea de spirit și comportamentul. Odată cu intrarea la grădiniță apar schimbări în viață lui, dar și a ta, la nivel intern și extern. Pentru că da, este un mediu nou, cu un ritm nou. Îi crește nevoia de conectare cu tine, apare dorul, i se schimbă comportamentul, modul de interacțiune, se îmbolnăvește mai des, apar noi boli, refuză mâncarea etc.

Cum alegem grădinița? La ce să fim atenți?

Mira Loghin: După ce ai găsit grădiniță care îți respectă valorile, află cum trăiește ea în aceste valori. Viziteaz-o de câteva ori. Cere să fii lăsat să îți petreci o zi în grădiniță, să îi simți vibrația, să surprinzi viața de acolo și ritmul natural. Întâlnește-te cu viitoarele educatoare dar și alți oameni de echipă. Nu te opri doar în biroul directoarei.

Află de la ei:

  • cum asigură siguranța emoțională a copiilor,
  • cum interacționează la nivel de grup și individual,
  • ce se întâmplă în cazul conflictelor, există pedepse/consecințe,
  • există time out,
  • cum acceptă refuzul copilului de a face ceva (nevoia de autonomie),
  • definiți împreună respectul față de copil
  • întrebați-i despre programul de somn al copiilor – care este ritualul pe care îl practică,
  • cum propun activități copiilor,
  • există TV,
  • cum îi observă și ce urmăresc în dezvoltarea lor atât pe o perioadă scurtă, cât și îndelungată
  • cum fac acomodarea copiilor în primele 2 săptămâni,

Află toate acestea, dar nu înainte că tu să afli despre tine cât timp îi poți acorda tu acestui proces. Iar toate celelalte detalii legate de spațiu, dotări, alimentație, jucat afară, îmbolnăviri, țin de valorile tale.

Numărul de copii în grupă este iar un aspect foarte important: 15 copii cu 1 educator și 1 asistent, din punctul meu de vedere, este grupă optimă.

Evitați grupele cu 20 de copii, chiar și cu 3 educatori, din simplu motiv că la această vârstă 3-6 ani, copiii întâmpină dificultăți de interacțiune, socializare când numărul copiilor este prea mare.

Desigur există și situații, dacă ne raportăm la grădinițele de stat când este aproape imposibil să găsești grupe o astfel de structură sau o preocupare pentru sănătatea emoțională.

Am observat însă, că multor părinți le este teamă să pună toate aceste întrebări fie de teamă răspunsurilor pe care le vor primi, sau judecăților pe care le-ar putea emite echipă educațională.

Încurajez părinții să o facă, chiar dacă ulterior în alegerea grădiniței vor alte lucruri. Un părinte care pune multe întrebări din zone diverse de interes, arată implicare și responsabilitate pentru starea de bine  copilului .

La ce să fim atenți când vorbim cu “doamna”?

Mira Loghin: Aș vrea să încep de la cuvântul “Doamna”. Filosofia mea este că fiecare om, indiferent de rolul pe care îl poartă în societate are un nume: Maria, Doina, Alina, și nu Miss sau Doamna. Și îmi mai place să cred că respectul nu ține de vârstă, culoare, rang social sau rol instituțional, cu atât mai mult când vine vorba de primii ani în educație. Respectul ar trebui să fie reciproc. În plus, copilul se simte mai apropiat de educator când descoperă că are un nume asemănător cu al lui, când se așează la nivelul staturii lui să îi vorbească, când îl privește în ochi să-l asculte, când îl ține în brațe atunci când plânge, fie că îi e dor de mami sau s-a lovit. Copilul are nevoie să aibă o relație cu educatorul bazată pe respect.

Respectul se obține prin încredere și nu prin formalizare.

Fără doar și poate, relația cu educatoarea este cea mai importantă relație la care vom lucra pe tot parcursul grădiniței. Și nu prin numărul buchetelor de flori pe care i le vom oferi, ci mai degrabă prin înțelegerea faptului că nu este singură, că eu părintele îi sunt partener în acest proces. Iar eu, părintele, înțeleg că face parte dintr-o echipă, că lucrează după niște obiective pedagogice, că susține viziunile educaționale ale grădiniței pe care o reprezintă, deciziile nu îi aparțin întotdeauna, ci multe dintre ele vin pe cale ierarhică, și are la dispoziție uneltele oferite de instituția în care lucrează. În plus este o ființă umană cu limitele sale.

Transferul de încredere al părintelui către educator construiește relația copilului cu educatorul.

Eu cred în bunătatea absolută a ființelor umane și o spun din toată inimă. Și mai cred și în bunele intenții ale oamenilor. Există însă mai multe căi prin care ajungem la ceea ce ne propunem, iar un “educator rău” poate fi un educator care nu împărtășește aceleași valori cu ale noastre, sau care este copleșit de numărul mare de copii care plâng ore întregi după mama sau tata, sau numărului mare de nevoi neîmplinite din viață lui sau lipsă unei vizuni sau instrumente pedagogice care să-l crească din punct de vedere uman și profesional. În plus, creșterea copiilor cred că este o ocupație vocațională și ține de mult antrenament, pe care o putem numi experiență.

De aceea este important să fim atenți la toate schimbările care apar în viața copilului și să le identificăm sursa. Iar atunci când mergem către educator să inițiem un dialog în care, pe cât posibil, să rămânem în spiritul comunicării empatice.

Întodeauna să începem cu noi, cu ceea ce am observat și nu cu evaluări.

De exemplu, “am observat că în ultimele 2 săptămâni Tudor…” și sunt îngrijorată, sunt curioasă să aflu” Atunci când emitem judecăți, persoană din față noastră va încerca tot ce îi stă în putință să se apere cum știe mai bine, fie “lovind” în copil, sau în noi părinții, iar șansa de cooperare într-o astfel de situație este aproape zero. Când ne simțim încolțiți, căutăm forme de scăpare. Dacă am ajuns într-o situație conflictuală, este important să știm că există întotdeauna mai multe căi de rezolvare, iar o discuție cu mintea și sufletul deschise poate să ajute în chiar și în situațiile cele mai dificile. Atunci când alegi să abordezi un educator într-o astfel de manieră, nici nu îți imaginezi cât de mult ai putea să schimbi în bine relația voastră, și toată această experiență este o oportunitate de învățare pentru ambele părți și, desigur pentru copil.

De cele multe ori, atunci când ne luăm copilul de la gradi, punem întrebări de genul:  mâncat?, dormit?, bătut cu cineva? Fost cuminte?.. Mult mai eficiente ar fi întrebări precum: Cum a fost ziua lui Tudor azi?, “Cum v-a fost împreună?”. “Mi-ar plăcea să aflu cum este o zi din viața lui Tudor la grădi?”

Cum ne conectăm cu copilul după ce îl luăm de la grădiniță?

Mira Loghin: “Bună Tudor, ce mă bucur să te revăd, mi-a fost așa de dor de tine!” Nevoia principală a copilului după grădiniță este reconectarea, reasigurarea că este iubit. Exprimați-vă iubirea așa cum știe el să o primească. Povestește-i despre tine înainte să îl întrebi orice altceva. Spune-i că și tu ai plâns și ție ți-a fost greu fără el, dar acum ești bucuros/bucuroasă că sunteți din nou împreună (mai ales dacă știi că este în perioada de acomodare, când procesul de separare doare).

“Ce faci, cum ești?” Așteaptă răspunsul și primește orice îți spune. Oferă-i empatie și lasă-l să plângă, să se zbată sau chiar să țipe în brațele tale.

Evită să-i oferi obiecte, dulciuri sau alte daruri. Tu ești singurul lui dar. Pe tine te-a așteptat.

Când s-a liniștit, îl poți întreba “ce ai vrea să facem acum”. Dedică-i următoarele 2 ore și alege doar ceea ce el își dorește să se întâmple. Faceți întotdeauna lucruri care îi plac sau vă plac să le faceți împreună, chiar dacă implică murdărie în parc, sărit în băltoace etc. Și încă ceva, fă tot ce îți stă în putință să ajungi la timp când îi iei de la grădiniță. Nu vrei să știi de câte ori scoate capul pe ușă să se uite după tine sau întreabă cu emoție educatoarea dacă ”a venit mami sau tati al meu?”, mai ales când vede alți copii plecând acasă. Și dacă se întâmplă să întârzii, anunța-i telefonic, să știe de tine că ești pe drum. Că nu îl lași acolo.

Cum se întâmplă lucurile la Lumea lui MOMO? Acum trecem de partea cealaltă a baricadei. Cum îi simți tu pe părinți și cum selectezi copiii care vor păși în Lumea ta?

 Mira Loghin: Aici, la Lumea lui Momo ne-am propus să ne facem timp pentru copilul tău exact așa cum are el nevoie. De aceea îl ascultăm cu toată atenția și îi dedicăm toată priceperea și iubirea noastră. Și mai știm că pentru mulți părinti e greu să comunice, să construiască și să întrețină relația lor cu copiii într-o manieră a comunicării empatice, pentru că am fost crescuți să acționăm – sau dimpotrivă, să nu acționăm – în mare măsură mânați de frică. Însă odată ce depășim frica și facem ceea ce iubim, descoperim că nu doar noi beneficiem de împlinire, ci și cei apropiați nouă.

Așa că Lumea lui MOMO este un spațiu de creștere și învățare, deopotrivă pentru copii, părinți și educatori, suntem împreună pentru a crește copii independenți și echilibrați, care vor deveni adulți asumați și responsabili, liderii generațiilor viitoare.

Mai credem că, copilul este o unitate de voință, simțire și gândire, o ființă completă, receptivă din punct de vedere senzorial. Astfel noi urmărim dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copilului văzut că o unicitate, într-o siguranță emoțională deplină.

Metoda noastră educațională se construiește în jurul ideii că fiecare copil este unic și că într-un mediu guvernat de relații empatice, pozitive, acesta se poate dezvoltă optim și poate învăța. Altfel spus, nu există rețetă unică de a educa un copil, ci doar ascultându-l, observându-l educatorii pot ști care îi sunt nevoile și particularitățile. Atenție, a asculta copilul nu este deloc egal cu a-l lăsa să facă tot ceea ce dorește, ci pur și simplu a alege acele metode care i se potrivesc cel mai bine. Mai mult, de a inventa unele noi dacă acestea nu există încă. Pentru că tot ce contează este ca acel copil să se simtă acceptat, iubit, respectat așa cum este.

Pentru noi educația nu este un scop în sine, ci o cale de a atinge împlinirea.

La Lumea lui MOMO, jocul este o valoare. Prin joc copilul percepe, înțelege, învață despre el. Prin jocul liber copilul învață să cuprindă și să cunoască lumea, acționând prin voința de a imita într-un mod personal. La Lumea lui MOMO, prin joc liber, copiii pătrund în natură și în Univers, în lumea cifrelor și a literelor, a imaginației și fanteziei, își educă limbajul, învață activități practice, își dezvoltă abilități de socializare și comunicare.

În educație ”cum” este aproape mai important decât “ce” și “cât”.

La Lumea lui Momo copilul e ajutat să facă singur fără a fi presat în niciun fel. Nimeni nu cicăleste, nimeni nu ceartă, nimeni nu pedepsește și îi arată că a greșit. Greșeala este una dintre cele mai valoroase oportunități de învățare. Și nimeni nu-l presează să înmagazineze o anume sumă de cunoștințe.

Spuneam că orice copil, indiferent de istoria lui de viață, e o fiintă unică – cu emoții unice, cu dorințe unice, reacții unice, ritm propriu de invătare. Obiectivul echipei educaționale de la Lumea lui Momo este să găsească calea care îl ajută să învețe în condiții de deplină siguranță emotională. Iar primii ani de viată sunt și ei unici. Cu siguranță face lucrurile diferit de alți educatori, de aceea am și numit programul Alternativă la Grădiniță.

Avem convingerea că așa cum se întâmplă la noi lucrurile este cel mai respectuos mod de a crește copilul și de face loc adultului de mâine. 

Cei mai mulți părinți ajung la noi aduși de alți părinți, practic așa a crescut comunitatea de părinți Lumea lui MOMO. Scopul nostru în acești 6 ani, chiar dacă am vorbit prea puțin în public despre acesta și nici un site “ca lumea” nu am reușit să avem până azi (dar va apărea curând), a fost să ne consolidăm experiența, să explorăm și să cunoaștem cât mai mult din universul copilului și nevoile părintelui. Și pentru toate acestea este nevoie de timp, răbdare, acceptare dar mai ales lucru cu șine.

Odată ce părintele ajunge să ne treacă pragul, ne descoperim unii pe alții stând la povești cu o ceașca aburindă de ceai în mâini. “Interviurile” noastre cu părinții sunt niște întâlniri unice, care uneori durează uneori ore, acolo se produce prima conexiune sau nu. Feelingul pe care fiecare îl iau cu ei de la această întâlnire face loc unui viitor “împreună”.

Suntem conștienți că orice lucru în întregul său este mult mai mult decât o simplă sumă a ceea ce îl compune și de aceea pentru noi ”împreună” înseamnă mai mult decât parteneriat, înseamnă sinergie. 

Și acesta este punctul de la care începem să construim relația. Relație care cere timp, încredere, contribuție, dedicație, curaj de a trece peste frici, disponibilitate de învățare și de o parte și de altă. Pentru că în această relație, fie părinte, fie educator fiecare avem ceva de învățat, acel ceva care ne face mai buni pentru noi înșine, copiii noștri și lumea în care trăim.

Cel mai important sfat pentru părinți atunci când își duc copilul la grădiniță.

Mira Loghin: Scrieți-vă pe un post it și lipiți-l pe frigider: părinții sunt primii și cei mai importanți educatori. Și nicio instituție oricum s-ar numi ea, și oricât de multe recomandări ar avea, nu o să ne crească copilul mai bine decât o facem noi. Grădinița nu este acasă. Nu vă așteptați să fie îngrijiți, iubiți precum acasă. Să primească tratamentul de acasă. Însă poate fi locul în care copilul vostru să se simtă în deplină siguranță emoțională, să fie respectat, să stabilească relații de calitate și să învețe despre lucrurile care îi plac. Și fiți atenți la orice semn care ar putea să constituie un abuz emoțional sau psihic.

Contribuția voastră de părinți este cea mai importantă, voi sunteți cel mai important lucru pentru copilul vostru.

Text: Ana Nicolescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *