Eu ca mamă
Leave a comment

Jurnal de calatorie: playful and mindful holiday

Pe 23 iunie, am iesit, prima oara din tara cu Mariuca (1 an si 2 luni). Am ales sa mergem la mare la bulgari, asemenea multor romani cu copii mici. Recunosc ca nu-i dadeam prea multe sanse Bulgariei si ca as fi preferat Grecia, ca in fiecare an. Dar daca e mare, nisip si piscina, mie imi place. Asa ca am plecat plina de entuziasm si elan, si la fel ca atunci cand eram mica, n-am dormit aproape deloc cu o noapte inainte de plecare.

Mariucai ii spuneam, cu o luna inainte, ca urmeaza sa mergem la mare, ca o sa facem baie impreuna in apa sarata, ca o sa construim castele de nisip, ca o sa ne facem cescute si farfurioare din scoici, ca o sa cautam crabi pe fundul marii. Si cred ca am reusit sa-i transmit din entuziasmul meu ca era foarte receptiva si i se lumina fata cand o intrebam unde mergem peste 5 zile, 3 zile, maine, azi, in 2 ore. Ea stia unde mergem. Ridica mana sus, deasupra capului si imi arata “mare”, ca atunci cand o ridic eu in brate si ii spun “mare fata”. Iar pe mine ma amuza teribil cum amesteca ea sensurile cu gesturile.

Si cu marea in gand si nerabdarea in suflet, am plecat intr-o sambata dimineata, 12 prieteni, cei mai multi cu copii, cu 6 masini, incolonate in sir indian. Mariuca a dormit destul de mult pe drum, iar cand nu dormea, cantam si ne jucam pe melodiile de la Music Class. Cand ne opream la benzinarii, ea curioasa cu ochii mari si albastri, imi arata cu mana pe unde vrea sa o plimb. Nu ajungeam bine intr-un loc, ca imi si indica, plina de curiozitate, nerabdare si entuziasm, altul. Iar eu o duceam oriunde vroia, oriunde puteam sa ajung si oriunde nu era periculos. La fiecare obiectiv, ii explicam ce este, ce culoare are, de ce e pus acolo. Iar ea, purta cu mine o conversatie cu multe cuvinte, pe limba ei, pe care doar o intuiesc deocamdata. Iar pe mine iar ma amuza teribil amalgamul de cuvinte si ma bucuram ca port o discutie cu fetita mea. Asadar, drumul de 6 ore a decurs lin si jucaus.

Cand eram mica, in noaptea dinaintea plecarii la mare, dormeam cu costumul de baie pe mine. Acum, m-am multumit sa-l port de cand am plecat de acasa. Asa ca, dupa ce ne-am cazat, ne-am si dus pe plaja. Cei 150 de metri pana la plaja mi s-au parut mai lungi decat cei 450 km de la Bucuresti pana la Duni. Simteam marea, o miroseam, ii simteam adierea, aerul sarat, o auzeam tumultoasa… si ea nu se mai arata odata. Mariuca se agita la mine in brate. Nu stiu ce vroia, n-am incercar sa aflu, mergeam ahtiata spre mare ca un caine dupa o halca de carne. Si cand am dat de marea albastra, mi-am aruncat papucii de paie cu barete aurii in nisip, langa un sezlong si am alergat pe plaja cu Mariuca in brate spre apa. Cand a vazut marea, Mariuca se uita cand la mine, cand la apa, uimita si imi arata cu degetul, intrebandu-ma din ochi unde suntem si ce e cu atata apa care vine pe nisip si apoi pleaca. Dupa ce am facut o baie, cam calda pentru gustul meu, am mancat de seara, am despachetat bagajele si eu cu Mariuca ne-am culcat devreme ca sa vina mai repede a doua zi, cand iar urma sa ne intalnim cu marea si cu nisipul.

In primele doua zile, Mariucai ii era frica sa mearga pe nisip. Cred ca era prea fiebinte sau poate o gadila in talpi sau nefiind dur ca asfaltul, se simtea nesigura. Eu ma amuzam de gesturile prin care incerca sa imi spuna sa nu o las cu picioarele in nisip si o duceam in brate catre leagane, jucarii, casuta de plastic de pe plaja, jucariile altor copii sau catre apa. S-a adaptat extraordinar de bine la alta tara, la alta camera, la alti prieteni, la alti adulti. Dormea dimineata pe plaja, dupa micul dejun si dupa-amiza, in camera, dupa masa de pranz. Dimineata mergeam la plaja, iar dupa-amiaza la piscina (raiul pe pamant pentru Mariuca).

A mancat in special pepene galben, paine, pizza si paste, iar eu n-am fortat-o sa manance altceva, desi mi-ar fi placut sa manance si putina supa crema de legume sau gazpacho. Dar intorcandu-ma in timp, si vazandu-ma pe mine copil la mare, mi-am amintit ca masa era ceva la care as fi renuntat cu mare placere si as fi stat toata ziua in apa si m-as fi jucat in nisip cu jucariile galbene, verzi si rosii, fara sa ma gandesc ale cui sunt, cand le dau inapoi sau sa cer inainte voie sa ma joc cu ele. Consideram ca, la mare, orice era pe plaja, era bun comun. Le lasam de unde le-am luat cand plecam de pe plaja. Plus ca scoicile mi se pareau atat de ciudate cum sclipeau ele sidefiu in lumina soarelui, cam la fel ca jocurile de lumina pe care le facea, tot soarele, pe oglinda apei. Iar daca aveam chef, uitam instantaneu de galeti, lopeti, apa, nisip si scoici si ma duceam la leagane.

Navalind toate amintirile peste mine, mi-am zis ca pe Mariuca nu o voi restrictiona la nimic. Singura conditie a fost sa nu-si faca ei rau sau celor din jur. Iar eu, am incercat sa vad lumea prin ochii ei. Si a fost ataaaat de bine, atat de eliberator, de usor, cu atatea emotii frumoase exprimate cum veneau, cu mult entuziasm, cu multe rasete de copil, cu atat de multa sinceritate. Sigur, existau momente cand ma deconectam, cand ma duceam sa inot singura in mare (si mai eliberator :)), seara cand citeam dupa ce o adormeam pe ea… Si erau si momente cand imi era greu sa ma reconectez cu ea. Atunci, ma asezam pe vine langa ea si ma uitam incotro imi arata ea cu mana. Vedeam, de la nivelul ei, o mare si mai mare, o intindere si mai mare de scoici si de nisip si muuulti oameni mari haotici in miscari si gesturi, agitati, nervosi sau somnorosi. Iar de aici, ii urmam ei jocul.

Cat despre baia eliberatoare din mare, ah si acum simt apa rece si curentii care imi ingreunau drumul spre geamandura. In fiecare dimineata, dupa ce o adormeam pe Mariuca pe plaja, ma duceam spre apa, cu toate simturile deschise. Parca aerul era si mai sarat, vantul imi juca suvitele pe frunte si ma gadilau… nu conta, in jur nu se mai auzea rumoarea de oameni, ci doar vuietul puternic si gros al marii si nelinistea valurilor albe, iar corpul meu era insetat de apa rece, cat mai rece. Cand intram cu talpile in mare, totul disparea. Eram doar eu si marea. Intram in apa pana la genunchi, in timp ce imi umpleam bine plamanii cu aer sarat, apoi plonjam cu capul inainte si simteam cum apa rece imi uda parul, apoi urechile, toata fata, umerii incinsi, spatele si inotam pe la fundul marii, aproape de nisip, pana nu mai aveam aer. Apoi pana la geamandura, unde ma opream si ma uitam cum soarele nu se plictiseste niciodata sa sclipeasca ciudat pe oglinda apei si pe fundul marii, cum se vad crabii prin apa limpede si imi parea rau ca mi-am uitat ochelarii de inot acasa. Ma uitam catre un sat bulgaresc de pe o colina din apropiere si ma gandeam ca seamana cu privelistea din Grecia, cu muntele Olimp. Dupa ce mi se parea ca apa este prea calda ieseam, ma duceam la dusurile de pe plaja cu apa sloi, ma racoream si apoi ma lasam batuta de vant pe sezolong pana se trezea Mariuca. Pentru baia in mare din fiecare dimineata, sotul meu putea sa stea linistit seara cu prietenii la barul hotelului, cat vroia. Conditia (nu impusa restrictiv, ci stiuta si acceptata firesc) era ca dimineata sa aiba grija de Mariuca pe plaja, cat dormea, ca eu sa inot linistita in mare.

Si astfel, au trecut 8 zile care ne-au priit si pe care ne-am gandit sa le repetam prin toamna. Inainte sa plecam, eu si cu sotul meu, implicit si Mariuca, am ales sa stam pe plaja, in loc sa ne ducem cu toti prietenii sa mancam la pranz. Cand s-a apropiat ora de intalnire, am mancat pe fuga la restaurantul de pe plaja in timp ce toti ne asteptau in parcare. Nu ne-am dus nici in camera sa facem un dus inainte de drum. Am preferat, mai ales eu, apa sarata si apa rece sloi de la dusurile de pe plaja. Am preferat sa mai prelungesc putin placerea si sa merg la Bucuresti cu papucii de paie cu barete aurii si intre degete cu nisip, iar in parul nepieptanat cu apa sarata.

 

Text: Ana Nicolescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *