Intr-o zi primesc un mail de la Redutti, ca au ei o campanie (Redutti Experience) in care experimentezi si apoi comentezi voucherele de reducere. Dintr-o lista lunga, mi-a facut cu ochiu’ o cina la Blind Restaurant, de la Topdeals.ro. M-am gandit ca, de 16 ani, de cand sunt impreuna cu sotul meu, n-am iesit, mai deloc, din sfera noastra (mai mult a lui) de confort.
Care este conceptul blind dinner? Mananci pe intuneric bezna. De ce ai vrea sa faci asta? Ca sa te convingi ca atunci cand un simt iti este anihilat, celelalte se amplifica sau ca sa condimentezi putin atmosfera de cuplu, sau ca sa te distrezi pe seama sotului super conservator (asta daca te tin nervii).
In dimineata cu pricina, l-am anuntat pe taticul urban ca urmeaza sa mergem sa cinam la un restaurant. Dupa o cearta racoroasa ca o ploaie de vara ca de ce fac eu programul fara sa il fi consultat si pe el in prealabil, care s-a terminat cu o replica acida din partea mea, a plecat fiecare la treaba lui. Pana la cina, el a trecut pe acasa, s-a imbracat la sacou, blugi si pantofi de piele intoarsa si a trecut pe la frizerie si s-a tuns. Eu (razand in sinea mea) ii spuneam ca nu e nevoie sa faca toate astea pentru cina, dar nici nu vroiam sa-i dezvalui conceptul restaurantului. Inca. Apoi m-am gandit, ca, asa conservator cum e el, ii este necesara o pregatire inainte ca sa nu faca infarct in public. Asa ca am printat cele doua vouchere in valoare de 43 lei fiecare. Cand a vazut pe printuri despre ce fel de cina e vorba, sa-i stea inima. Incerc sa reproduc din discutie:
El: Ce ne trebuie noua cina la restaurant? Nu putem sa mancam si acasa.
Eu: Ba da, facem asta in fiecare zi.
El: Si e beuca, beuca? (termen arhaic pentru bezna, el iubeste arhaismele)
Eu (care stiam cum este de acum cativa ani cand am fost la o lansare de inghetata, intr-un astfel de local): Dap.
El: Auzi, nu vrei sa mergem mai bine sa ne luam cate o shaorma?
Eu: Hahahaha. NU.
El: Si cat costa? Poate raman lefter p-acolo.
Eu: Cred ca voucherele acopera mancarea. Bauturile se platesc separat.
El: Auzi, dar e intr-un beci?
Eu: Hahahaaaa. De ce, doar in beci poti sa stigi lumina?
El: Nu, ma, da’ca sa stiu daca ma imbrac mai gros.
Noroc ca ne eliberasem de tensiunea de dimineata si discutia avea loc pe un ton foarte jovial. Pana am ajuns la locul cu pricina, am tot ras, am facut misto, el a avut cateva tentative de oprire la shaormarie, eu nu l-am lasat…
Primul lucru pe care l-am remarcat cand am intrat la Blind Restaurant a fost faptul ca este destul de frig inauntru. M-am apropiat de sotul meu si i-am spus: Eu cred ca la astia e ieftina mancarea ca nu platesc nici lumina, nici caldura. Ne abtinem rasul si comentariile suplimentare pentru ca un ospatar amabil ne-a poftit la o masa, ne-a dat un meniu si ne-a lasat sa ne hotaram ce bem si ce mancam, inainte de a ajunge in bezna, pe o muzica superba, niste coveruri cantate de Tori Amos care se potriveau manusa. Primul zicea asa: Take me to the place where you go, Where nobody knows if it’s night or day (cover dupa Oasis, Don’t Look Back in Anger). Asa era, nu conta daca era noapte sau zi, tot la beuca ajungeai sa mananci.
Ne-am ales rapid o Fanta si un Prigat, 7 lei bucata si apoi am ales din cele 3 variante de meniu, el pui cu somon (28 lei) si crème brulee (15 lei), iar eu pui cu ierburi aromate pe pat de fasole verde (25 lei) cu mousse de capsuni (15 lei). Am imortalizat momentul pe camera si la 15 minute de la preluarea comenzii, ospatarul amabil, ne-a facut instructajul si ne-a poftit catre camera obscura.
Intr-un astfel de restaurant, lasi gentile, telefoanele si alte surse de lumina, intr-un dulap, sub cheie. Ospatarul a venit echipat ca Robocop, cu un device montat pe cap, un fel de lanterna cu infrarosu pe frunte, care ii permitea sa vada. Ne-am luat bauturile, am pus eu o mana pe umarul ospatarului, Bogdan o mana pe umarul meu si am pornit in sir indian catre masa. Culoarul ingust si serpuit, care se intuneca din ce in ce mai mult, pana la bezna totala, imi marea mie entuziasmul si sotului meu nedumerirea. Si tot ce imi doream era sa nu cad ca Ally Mc’Beal. Ospatarul “ne-a aratat” cu mana unde se afla scaunul, cele 3 linguri (furculitele si cutitele nu se folosesc pentru a evita accidentarile), servetul, paharul si ne-a spus sa nu ne speriem cand vedem o lumina rosie ca se apropie, el este acela. Pana sa ne aduca mancarea, Bogdan regreta ca nu isi luase ceasul cu fosfor, o lanternuta mica mica sau telefonul. Pe fundal, muzica zicea: Is it a crime to love you? (cover Sade)
Am incercat sa detectam ce e in jurul nostru si am descoperit, prin pipait, un perete in stanga mea. In rest, masa, paharele si noi doi. Nu mai era nimeni in restaurant. Si vine si momentul adevarului: mancarea. Ca sa poti sa o mananci pe intuneric, cu lingura, bucatile de carne sunt taiate cubulete. Ospatarul ne-a aratat cum se prezinta mancarea din farfurie (ca sa nu avem suspiciuni), tot cu ajutorul unei lanterne cu infrarosu, care nu te lasa sa descoperi nimic altceva din jur. Puiul meu cu ierburi aromate era delicios. Carnea era frageda, evident aromanta, bucatile taiate exact cat trebuie. Am detectat, la un moment dat, ceva acrisor, gen lamaie, care se asorta foarte bine cu carnea. Era fasolea verde, altfel decat am mai mancat pana acum. Bineinteles ca dupa ce am luat cateva linguri goale, am inceput sa ma ajut si de degete si chiar am reusit sa gust eu din puiul cu somon al lui Bogdan si el din al meu.
Intre felul principal si desert, mi-am amintit de liceu. Cum ascultam noaptea Radio Contact, pe intuneric. Am simtit altfel decat de obicei cand m-a luat Bogdan de mana si nu il vedeam deloc. Instinctiv, am simtit nevoia sa-l vad, sa-l descopar si am avut aceeasi senzatie ca la 16 ani cand el ma tinea de mana, iar eu nu-l cunosteam indeajuns. Am ras mult, am glumit, m-am intrebat de ce gesticulez daca oricum nu se vede nimic. Am mancat desertul (care nu, nu e taiat cubulete) si am savurat mousse-ul fin, piscotul dulce, tare si aspru si capsuna dulce-acrisoara si rece. Si inainte sa il chemam pe chelnerul ospitalier sa ne duca la lumina, Bogdan imi spune: Bine ca nu sunt si eu la fel de pleznit ca tine, ca altfel, iti dai seama prin ce locuri mai ajungeam? Cred ca a vrut sa-mi faca un compliment, nu-i asa?. Oricum muzica, iar completa starea si dadea replica in locul meu: I found it hard, it’s hard to find, Oh well, whatever, nevermind (tot cover, dupa Nirvana, Smells Like Teen Spirit)
Am indragit aceasta experienta, care ne-a facut sa ne promitem ca vom iesi o data pe saptamana numai noi doi.
Text: Ana Nicolescu
8 comentarii
Felicitari pentru articol, foarte savuros:). Interesant concept, cred ca o sa-l incerc si eu, desi am senzatia ca se va repeta si la mine aceeasi conversatie cu sotul:d.
[…] ce martea trecuta am avut parte de acel blind date cu sotul meu despre care v-am povestiti aici, joi am fost la un eveniment organizat de Puma, in parteneriat cu Lumi, la Oxygen Club din Sun […]
M-a fascinat experienta, trebuie sa ajung si eu macar o data. Foarte frumos spus, o pleznita si un conservator, ce poate sa fie mai dragut?
O experienta pe cinste, zic! 🙂
Hm,mancarea e mai intai o experienta vizuala.Tu ai descris-o frumos,dar e o experienta care nu m-ar atrage chiar deloc.Mai ales ca era si frig,nu doar bezna.( de altfel,cuvantul asta,bezna,nu-mi place deloc,cred ca mi se trage din vremurile de aur :D)
Foarte foarte haios povestit! Pe mine cel putin m-a convins sa incerc.
Foarte dragut articolul si foarte simpatic scris 🙂
Mi se pare frumoasa ideea de date cu sotul tau, cred toate cuplurile ar trebui sa faca asta macar o data pe luna si probabil ca este si mai bine atunci cand experienta este una mai traznita ….
[…] destul de mare… care se orpea in piciorul unor scaune aflate in drumul lor. Mi-am amintit de blind date-ul cu Bogdan si m-am convins, inca o data, ca atunci cand un simt iti este anihilat, celelalte se […]