Lecția pentru deplasarea în siguranță și traversare (p)

deplasarea în siguranță și traversare

Mi-a stat inima de câteva ori anul ăsta. Prima oară, când ne duceam în parc și după ce s-a făcut verde la pietoni, Măriuca s-a uitat dacă mașinile au oprit, dar nu a văzut că o bicicletă venea pe lângă bordură și a intrat în ea. Slavă Domnului că nu a fost nimic grav, câteva julituri și la ea și la biciclist și nu ne-a mai ars de parc. Sigur că știa multe reguli de deplasare în siguranță și traversare, dar nu a fost suficient de atentă.

În altă zi, tatăl fetelor le-a adus cu mașina de la școală și Julie a fost atât de bucuroasă că m-a văzut din parcarea de vizavi ieșind din bloc, încât a alergat la mine fără să se asigure dacă trece vreo mașină. Mintea mea a fabricat multe scenarii și au urmat câteva nopți nedormite.

Ora de siguranță rutieră la școala din Nușfalău

Le-am dat exemplele astea două și copiilor de clasa I-a din Nușfalău, Sălaj, pentru că am fost invitată să particip la o oră de siguranță rutieră, în cadrul programului Școala siguranței TEDI. Nu știam concret ce se întâmplă în program, deși Julie a participat și ea acum câteva luni și mi-am dorit să le transmit copiilor la ce să fie atenți atunci când merg pe stradă sau pe trotuar. Dar nu înainte să particip alături de copii și de doamna lor învățătoare la lecția pregătită de TEDI. Alexandra, agent de Poliție, le-a spus copiilor că Școala siguranței TEDI este acea școală care îi învață să fie independenți și să se descurce când cineva este în pericol, când este un incendiu, când stau singuri acasă, când merg la cumpărături sau când stau singuri pe net. Îi învață să se păzească de anumite accidente și să rezolve anumite situații.

deplasarea în siguranță și traversare

Cum a fost împărțită ora despre deplasarea în siguranță a copiilor și traversare

Ora a fost împărțită în 3 calupuri, apoi am intervenit și eu că mi-erau tare dragi copiii și am vrut să am un dialog cu ei 😊. În prima parte, Alexandra a vorbit cu cei mici despre ce înseamnă indicatoare, semne de circulație, ce este o intersecție, pe ce parte a drumului trebuie să meargă dacă nu există trotuar, pe unde traversează dacă nu există trecere de pietoni și a întărit ideea că este vital să se asigure când merg pe stradă, să se uite în stanga, în dreapta și apoi iar în stânga înainte să traverseze, chiar dacă este verde pentru pietoni la semafor.

Ce i-a întrebat TEDI pe copii despre deplasarea în siguranță și traversare?

În partea a doua, ursul TEDI a intrat și el în online și le-a pus copiilor câteva întrebări scrise pe cartonașe. Vă spun doar două ca să nu divulg întreg conținutul cursului. Vreau doar să vă fac curioși și să decideți dacă îi chemați și la clasele copiilor voștri.

  1. Mergem cu bicicleta pe drumuri publice?

Alexandra le-a explicat ce înseamnă drumuri publice și am fost surprinsă să aflu că ei știau că au voie să circule cu bicicleta pe astfel de drumuri, după vârsta de 14 ani. Până atunci, prin curte, în parc, pe străzi unde nu există mașini, pe câmp (exemplele lor).

  1. Alergăm când traversăm strada?

Aici Alexandra a venit în plus și cu o situație ipotetică: citim mesajele când traversăm? Cu toții au fost de acord că nu așa se face. Dar dacă avem căștile în urechi, mai auzim când vine Salvarea sau Poliția?

Jocuri online interactive cu întrebări despre traversare și semne de circulație

A treia parte a fost una de jocuri interactive online cu răspunsuri și întrebări despre deplasarea în siguranță și traversare despre semne de circulație și trebuia să asocieze semnul cu semnificația și un joc cu afirmații, dar copiii aveau jetoane verzi și roșii pe care le ridicau dacă afirmațiile erau adevărare, respectiv false. Ca temă pentru acasă au primit o fișă, iar prima sarcină a fost să coloreze pe o ținută unde ar aplica elemente reflectorizante și să discute când sunt necesare și de ce.

La final, eu le-am povestit copiilor cele două întâmplări, TEDI s-a luat cu mâinile de cap, și eu la fel la momentul respectiv, și cei mici păreau că au înțeles care este cheia siguranței noastre. Le-am mai spus că Măriuca și Julie trec în drumspre școală pe lângă multe mașini parcate în spic și cum le-am arătat să își dea seama dacă o mașină dă cu spatele.

deplasarea în siguranță și traversare

 

10 reguli pe care le avem noi pentru deplasarea în siguranță și traversare

  1. De fiecare dată când traversăm, ne asigurăm, chiar dacă suntem pe trecere de pietoni și semaforul este verde pentru noi.
  2. Privim în stânga, în dreapta și iarăși în stânga înainte să traversăm.
  3. Ne activăm toate simțurile atunci când mergem pe stradă, inclusiv pe trotuar: auzul să auzim dacă vin bicilete din spatele nostru pe banda specială de biciclete pe trotuar, sirenele mașinilor speciale care merg cu viteză și nu avem voie să traversăm, ori claxonul unei mașini. Mirosul ca să simțim gazele de eșapament și să știm că mașina din parcare, prin spatele căreia trecem, e pornită și dă să plece. Văzul ca să ne asigurăm stânga-dreapta când traversăm și să vedem dacă se aprind stopurile albe ale mașinilor, semn că urmează să iasă cu spatele din parcare.
  4. Așteptăm ca mama/tata/șoferul să parcheze mașina, decuplăm centurile de siguranță, ne asigurăm că nu vine nicio mașină, bicicletă sau om și abia apoi deschidem ușa. Cel mai bine e ca cei mici să iasă pe partea cu trotuarul, nu pe cea cu strada. Oricum ar fi trebuie să se asigure.
  5. Când unul dintre părinți vine acasă și parchează mașina, nu stăm în spatele mașinii. De cele mai multe ori, copiii nu au perspectivă și nu își dau seama că nu pot fi văzuți.
  6. Dacă suntem la plimbare cu mama și îl vedem pe tata cum trece spre casă cu mașina, nu sărim în stradă după el.
  7. Atenție la banda specială pentru bicicliști de pe trotuar. Unii pot să meargă cu viteză.
  8. Când mergem cu mașina, purtăm cu toții centurile. Când mergem cu bicicleta, trotineta, patinele cu rotile, hoverboard, tricicletă, skateboard, purtăm obligatoriul cască și ideal, cotiere și genunchiere.
  9. Ca să fim vizibili în trafic, atât pe stradă, cât și pe trotuar, aplicăm benzi relectorizante fie pe mâneci, pantaloni, cască, ghiozdan. Depinde de fiecare situație.
  10. Când ieșim de la școală, nu ieșim în stradă să îi așteptăm pe părinți (în caz că întârzie), rămânem în curtea școlii. Când îi vedem, nu alergăm la ei în stradă. Dacă ne lasă să venim spre ei, întotdeauna ne asigurăm când traversăm.

Siguranța copiilor acasă, în online, la școală, pe stradă sau în vacanțe

Cam așa arată regulile de deplasare în siguranță și traversare, iar dacă vreți să aflați mai multe despre program vă zic în următoarele rânduri și vă invit să intrați și pe site-ul https://scoalatedi.ro// să vedeți și alte proiecte despre siguranța copiilor acasă, în online, la școală, în vacanțe sau pe stradă. Așadar, compania Maspex Romania prin brandul TEDI, desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și cu Poliția Română, Școala siguranței TEDI. Programul se adresează elevilor de clasa I.

Material didactic gratuit și premii!

Suportul didactic este asigurat de TEDI și constă în materiale necesare desfășurării programului la clasă concepute astfel încât să respecte modul de învățare specific elevilor de clasa I – prin jocuri și activități educative. Toate materialele sunt în format electronic și sunt transmise gratuit, prin e-mail, după finalizarea înscrierii. Materialele pot fi folosite atât în predarea directă la școală cât și la orele desfășurate online.

Școala siguranței Tedi 2020 – 2021

În anul școlar 2020-2021 au fost înscriși 33.941 de elevi din toată țara. Aceștia li se adaugă celor peste 180.000 de elevi de clasa I care au absolvit cursurile Școlii siguranței Tedi în ultimii 5 ani.

Sunt curioasă dacă ai voștri copii au participat la program și ce au pus în aplicare. Iar dacă nu au participat și nu mai sunt în clasa I-a, mi-ar plăcea să scrieți în comentarii cum i-ați învățat regulile de deplasare în siguranță și traversare, ce peripeții ați avut și ce lecții s-au arătat. Rămâneți în siguranță și nu uitați să vă asigurați întotdeauna!

Text: Ana Nicolescu

S-ar putea să-ți placă și

2 comentarii

  1. As vrea ca acest program sa se faca si in gradinite. Alea de la periferie. Alea care isi tin copiii in clasa si la grupa mijlocie, pentru ca le este frica sa iasa cu ei in curte.
    Dar mai mult, as vrea sa se faca independent de scoala. Sa fie saptamanal in parcuri. Alea mari de tot. Sa fie amenajate cu simulatoare de trafic. As merge bucuroasa cu copiii mei.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.