Inspir și expir
comments 12

O lecție de actorie cu Ioana Ginghină. Ce am primit și ce măști au căzut?

Lectie-de-Actorie

La cursul de Copilul Interior am primit ca temă să mă joc câte 10-15 minute pe zi. Pfff, dar eu mă joc zilnic cu fetele mele, așa că am tema deja făcută, zic eu cu o oarecare superioritate și siguranță. Joi însă multe preconcepții și măști au căzut. Am participat, atât ca organizator, cât și ca blogger, la o lecție de actorie susținută la MiniArtShow de actrița Ioana Ginghină. Teoretic știam că vom face niște exerciții pe care copiii le fac la cursurile Ioanei. Apoi am văzut descrierea exercițiilor și mi s-au părut funny. Păreau ușurele și ghiceam oarecum potențialul lor de a stârni anumite emoții. Însă nu realizam ce avea să ne aștepte. Pe mine și pe ceilalți 10 bloggeri invitați.

La primul exercițiu ne-am prezentat, parcurgând în fugă interiorul cercului făcut din ceilalți participanți și spunându-ne numele o singură dată, prelung cât tot cercul. Distracția începea să își facă loc printre o oarecare jenă și toți ochii ațintiți asupra mea când alergam în cerc.

Apoi a urmat încă un exercițiu de prezentare: să ne spunem numele și să facem o mișcare. Următorul participant spunea numele celui dinaintea lui, făcea mișcarea precedentului, își spunea apoi numele lui și făcea mișcarea lui. Următorul spunea numele primilor doi și făcea mișcările lor, apoi se prezenta și pe el cu o frumoasă mișcare scenică. La final a ieșit un dans cu de toate: cu nume, cu mișcări sărite, țopăite, ondulate, ferme, stângace, cu mult râs și iarăși oarecare jenă. La acest exercițiu de improvizație, coordonare și de memorie am simțit măștile. Cu toții le aveam puse. Eu m-am simțit extrem de expusă și de vulnerabilă. Am încercat să stau cât mai mult în această emoție să văd cum se simte și ce îmi aduce ea.

E greu să îi lași pe alții să te vadă și să tragă propriile concluzii

Mi-am dat seama că atunci când vorbesc în public despre blogging sau despre alte subiecte familiare mie pe plan profesional, mă simt hrănită cu toată energia pozitivă a auditoriului. Însă când vorbesc despre mine prin mișcări și prin joc, parcă aș lăsa să de vadă o parte din sufletul meu așa cum este, fără să îi pun masca profesională de siguranță, ancorare, putere, cogniție. Eu care credeam că mi-e ușor să stau în fața publicului, începeam să descopăr în vila de lângă Cișmigiu, alături de alți 10 părinți și de Ioana, că e greu să îi lași pe alții să te vadă și să tragă propriile concluzii, fără să te autocaracterizezi. Doar spunându-ți numele. Și a picat o mască.

Contactul vizual, un test de răbdare, concentrare și vulnerabilitate

Cea mai puternică serie de exerciții a fost cea cu eye contact. Ne-am mișcat în interiorul cercului, doi câte doi, pe rând, uitându-ne ochi în ochi și unul dintre parteneri trebuia să imite mișcările celuilalt fără să piardă contactul vizual. Pentru unii greu să îi privească pe ceilalți în ochi. Pentru alții greu să se supună. Pentru unii greu să stea în emoție. Pentru mine a fost greu să las puterea și controlul.

A urmat oglinda. Tot pe perechi. Tot contact vizual. Tot cu imitarea gesturilor celuilalt, însă de data aceasta doar mimica feței. Pentru mine a fost luuuung acest exercițiu de 5 minute pentru că nu găseam idei de ce să fac în oglindă. A fost un test de răbdare, concentrare și acceptare. Așa că după ce am făcut cu ochii, am ridicat sprâncelele, am smuls firele de păr albe, am făcut exerciții faciale, a urmat statul și uitatul fix în ochii Iohannei, oglinga mea de la acel exercițiu, ca și cum mi-aș fi contemplat golul, pauza mea de inspirație. Mi-am dat voie să nu mă mai sprijin în gesturi și doar am fost. Atât. Și a mai căzut o mască.

Cel mai mult mi-a plăcut exercițiul în care fiecare trebuia să stea timp de 1 minut în fața auditoriului format din ceilalți bloggeri și echipa MiniArtShow, și să se uite, pe rând, în ochii tuturor, în liniște. Până acum, în cariera mea, am avut prezentări și de 4 ore în fața unui auditoriu și mi-a plăcut să mă uit în ochii celor care mă ascultau, m-a hrănit și mi-am dat seama că asta îmi doresc să fac în viață. Însă nu am stat niciodată 1 minut întreg în fața publicului fără să spun nimic, doar uitându-mă în ochii lor și atât. Iarăși m-am simțit vulnerabilă și expusă.

Inspirația de narator în fața publicului vine mai greu decât în scris

Crearea unei povești comune la retroproiector ne-a adus multă veselie. La final, Ioana ne-a atras atenția că pe parcurs am pierdut șirul poveștii și unele personaje nu și-au anunțat ieșirea din poveste, ci au dispărut pur și simplu. Seamănă așa mult cu viața reală. Mi-am confirmat încă o dată că îmi vine mult mai ușor să creez o poveste în scris decât ad-hoc, vorbită și adaptată la ceilalți co-naratori. A fost un exercițiu de imaginație, de oratorie, de adaptare, sincronizare, flexibilizare, concentrare și exprimare.

Șmecherul și traducătorul au scos copiii interiori la joacă

Cel mai amuzant exercițiu, unde chiar au căzut toate măștile și ne-am dat voie să ne jucăm pe bune și să râdem din toți rărunchii a fost Șmecherul și traducătorul. Șmecherul trebuia să vorbească în fața auditoriului într-o limbă inventată despre o invenție prestabilită individual de Ioana. Traducătorul trebuia să traducă pentru auditoriu ce spune șmecherul și să îi traducă întrebările din public. Invenții date: culoarea cyclam, mașină, avion, concerte rock etc. Aici chiar ne-am scos copiii interiori la joacă și fiecare a știut să inventeze în primul rând o limbă. Traducătorul a avut nevoie de creativitate, iar șmecherul a trebuit să-și dea voie să fie amuzant, penibil, de râsul tuturor, să fie credibil și creativ.  Cel mai mult am râs la Ada și la Dina .

Despre ce a fost de fapt această lecție de actorie?

Plecând spre casă am înțeles că a te juca doar tu cu tine, pentru creștere și integrarea emoțiilor, este total diferit de a te juca împreună cu copiii. Acum voi ști cum să îmi fac tema pentru cursul Copilul Interior. Iar actoria nu este despre minciună. Dimpotrivă. Este despre a te lăsa văzut și despre a sta față în față cu emoțiile tale. Cât despre cursurile de actorie susținute de echipa MiniArtShow, vă invit să descoperiți aici. Veți afla detalii despre înscriere, grupe, vârste, durată, preț, achiziții.

Mulțumesc, Ioana pentru această lecție! Mulțumesc, Starbucks pentru cafeaua aromată și Dulcipass pentru tarte.

Text: Ana Nicolescu

Foto: Mihai Răitaru

12 Comments

    • Ana Nicolescu says

      Îmi pare rău că nu ai ajuns. Cu siguranță ai fi adăugat și mai mult râs :). Poate mai facem.

  1. Andreea-Carmen Radu says

    Foarte faine exercițiile. Cred că te ajută să vezi mai bine in interiorul tău…

  2. A fost minunat totul! Și mi-a plăcut exercițiul împreună, am avut impresia că ne cunoaștem de multă vreme… așa am simțit. Foarte faine toate exercițiile, echipa, atmosfera, totul! Mulțumesc, mă bucur că am fost acolo!

  3. Nu-mi vine sa cred ca cel mai mult ai ras la mine si Ada. Pana acum un minut am crezut ca dintre toti, grupul nostru a fost cel mai nepiperat! Pe cuvânt!
    Gata, mi-ai facut ziua senina! Multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *