Un blog care te susține să-ți remodelezi viața

In incercarea mea disperata de a ma conecta cat mai des cu Mariuca si cu Iulia, pierdeam esenta unor lucruri si deveneam rigida, control freak si perfectionista . Din aceasta cauza, uneori nu reuseam sa ma conectez cu fiecare dintre ele, alteori simteam ca nu sunt conectata 100%, alteori nu intelegeam ca exista diferite tipuri de conectare pentru ca fiecare om e unic si fiecare suflet te lasa sa-l vezi intr-un anumit fel, cand esti cel mai pregatit, cand ai in inima soare, liniste si iubire, nu frica, ganduri, intamplari, treburi ramase nerezolvate, emotii impinse intr-un colt, de teama sa nu dai cu ochii de ele.

In incercarea mea disperata de a ma conecta cat mai des cu Mariuca si cu Iulia, am uitat sa-mi ofer inima si sufletul barbatului meu. L-am lasat suspendat intr-un colt. L-am lasat sa se descurce singur. L-am criticat, l-am blamat, i-am zis ca s-a schimbat, ca nu mai imi ofera sprijin, apreciere, iubire, caldura. Desi nici eu nu ii ofeream ceea ce ii ceream lui. I-am zis ca bajbai prin sufletul lui greu, intunecat, chinuit si ca il simt ca o piatra grea de moara. I-am zis ca eu vreau sa fiu zen, sa fac yoga, sa ma descopar, sa-mi remodelez viata, sa traiesc in armonie si in echilibru, ca iubirea vreau sa-mi fie religie si ca el ma trage inapoi. Dar nu l-am lasat sa intre in lumea mea, nu i-am aratat-o, nu i-am destainuit-o. M-am simtit superioara, l-am subestimat. Intentionat si constient, caci stiu ca nimeni nu ii este superior celuilalt. Am vazut in el omul, corpul fizic, nu sufletul. Mi-am risipit iubirea pentru el si am trasformat-o intr-un praf de polen imprastiat prin minte, inima, suflet, iar acum imi e greu sa strang din nou pulberea si sa-i dau chip uman. I-am cerut lucruri pe care si mie mi-e greu sa le fac. I-am cerut sa se schimbe. Am vrut eu sa-l schimb, desi stiu ca pentru a determina schimbarea in el, trebuie sa ma schimb intai eu. Sa fiu eu un pol de pace si de iubire, iar el sa se molipseasca de la mine. Dar eu nu eram asa. Si nu reuseam sa aduc armonie in casa noastra. Azi am inteles de ce. Azi ne-am conectat din nou, intr-un moment de criza, de impas, de “nu se mai poate asa, lasa-ma sa te ajut!”. Ne-am conectat sincer, spontan, cu multa dragoste, cu nostalgie. Azi i-am vazut din nou sufletul. Azi am reusit, pentru prima oara, sa-l vad ca pe un copil. Si am plans amandoi. Azi am facut primul exercitiu de yoga impreuna. Iar eu mi-am promis ca intr-adevar iubirea o sa-mi fie religie.

In incercarea mea disperata de a ma conecta cat mai des cu Mariuca si cu Iulia, am uitat sa ma conectez cu mine, sa-mi ascult corpul, sa-mi aud sufletul, inima, sa ma iubesc, sa ma observ, sa ma descopar, sa ma concentrez pe viata pe care o am inaintea mea, sa ma accept, sa fiu recunoscatoare pentru fiecare dimineata cu soare, pentru fiecare seara cu ploaie, pentru fiecare cicatrice, rid, pata, cuta care striga efortul, sacrificiul, iubirea, copilaria, femeia din mine. Am uitat sa fiu recunoscatoare si sa strig in gura mare cat de mult imi iubesc bunica, am uitat sa multumesc fara ca inainte sa cer. Am uitat de mine. Acum 3 zile am inteles asta. De atunci, imi ofer cate 30 de minute pe zi pentru yoga, miscare, relaxare, conectare cu mine, cu natura, pentru a-I multumi lui Dumnezeu, Universului, Pamantului, Cerului. 30 de minute pentru ca sufletul meu sa fie luminos, mare, deschis si sa poata oferi multa iubire si conectare. 30 de minute pe zi in care sa fiu mindful cu mine insami.

Mi-am dat seama de toate astea stand cu mine, in liniste, pe terasa cabanei de la munte, intr-o seara racoroasa si ploioasa. Si mi-am oprit lumea, mi-am oprit gandurile, furtunile. De acum inainte, in inima mea va fi loc doar pentru iubire.

Text: Ana Nicolescu