Ne-am dus pe Ziua Copilului la supermarket că fetele voiau să-și aleagă niște cadouri și să le plătească din banii lor, chipurile. De cum am intrat au vrut la gonflabile de plajă și la jucării. Le-am zis să aștepte puțin că avem de ridicat de la ghișeu un pachet rezervat. Au așteptat. Pe urmă le-am zis să mergem la secțiunea de home&deco dacă tot vor să-și renoveze camera și iarăși au acceptat entuziasmate de potențialul decorării.
Măriuca începuse să dea semne de plictiseală după câteva nepotriviri cu Julie și trăgea spre Lego. Julie era captivată de decoruri. N-am pierdut mult timp și în drum spre jucării, au văzut papetăria unde au stat 30 de minute să-și aleagă pixuri, creioane, jurnale cu cheie, portofele, pastă corectoare, mape, deși le-am tot zis că aproape s-a terminat școala. Când am ajuns la caserole și alte obiecte de depozitare, unde eu îmi satisfăceam nevoia de ordine și disciplină pentru casă, Măriuca a început să se enerveze că vrea la jucării. I-am zis că poate să se ducă, dar să se întoarcă tot la cutiile de plastic. Nu, nu voia așa. Voia să merg și eu să-mi arate nu-știu-ce Lego cu Elsa.
– Măru, stai să-mi găsesc o sticlă cu capac pentru apă și mergem.
– Dar vreau acum.
– Mergem imediat. Du-te tu dacă vrei și vin și eu.
A plecat nervoasă printre rafturi, dar nu s-a dus la jucării. Trecea la vreo 10 m de mine, uitându-se cu coada ochiului dacă o văd. Ne întâlneam privirile și ea făcea puppy eyes, eu îi confirmam din cap că mai durează puțin, după 1 minut iar trecea, dar nervoasă de data asta, eu iar îi confirmam că e ok să se ducă ea, dispărea și apărea cu ochii plânși.
– Măriuca, ce ai?, o întrebam eu apăsat, ignorând nevoia ei de mine pentru că și eu aveam nevoie să mă relaxez și să mă uit la ce-mi place mie. Venisem acasă direct de la birou și nu mă încărcasem.
– Vreau să mergem odată la jucării.
– Du-te tu, e ok, ești în siguranță, nu ți se întâmplă nimic.
– Da, știu asta, nu sunt bebeluș. Eu vreau să vină mama mea cu mine.
– Și mama ta vrea să-și cumpere o sticlă și o caserolă de sticlă. Ajută-mă să aleg.
– Uite, ia-o p-asta și p-asta!, spuse ea alegând la întâmplare. Gata, ești amulțumită? Acum hai la jucării.
– Nu merge asta că e prea mică și capacul nu se închide etanș. Ne trebuie ca să punem căpșuni și zmeură la congelator.
– Atunci ia una mai mare și hai odată!
– E prea scumpă una mai mare, n-are rost.
– Atunci nu mai lua niciuna și hai să mergem!, se enervă ea de tot.
Am renunțat la caserole, am luat o sticlă și în drum spre jucării, mi-a luat ochii o masă rotundă de fier forjat și mozaic și am început să mă visez în curte cum citesc și-mi beau ceaiul sub glicină. Cele 5 minute la secțiunea de grădină au pus capac și Măriuca a început să plângă printre rafturi și când mă duceam spre ea, ea fugea de mine, se ascundea, se uita să vadă dacă vin după ea și fuga asta a durat suficient de mult cât să mă enervez și s-o prind de mână să-i spun apăsat:
– Ce vrei tu de fapt de la mine?
– Eu am vrut doar să-mi petrec Ziua Copilului cu mama mea. Atât am vrut, cu mama mea, spunea ea plângând dramatic.
– Păi asta și facem. Am venit unde ați vrut.
– Da, dar ne-am uitat numai unde ai vrut tu.
– Că așa vine magazinul, le-am luat la rând. Asta nu înseamnă că nu ajungem și la jucării. Uite, vorbim, ne consultăm, ne imaginăm cum o să arate camera, râdem, nu?
– Nu, faci asta doar cu Julie. Eu voiam să mă ia mama mea în brațe, atât!, suspina ea uitându-se dacă are spectatori. Avea.
– Bun, deci tu vrei să te îmbrățișez.
– Da!, spuse ea ca și cum în sfârșit m-am prins.
– Păi și atunci de ce fugi pe culoare, de ce plângi, de ce te ascunzi, de ce nu vii să zici direct asta? Ce legătură au jucăriile?
– Nu știu. Tu mereu faci numai ce vrea Julie.
– Pe bune?
– Da, o iubești mai mult pe ea. Numai cu ea ai stat de mână și ai râs, ai întrebat-o ce-i place și ce să iei.
– Păi pentru că ea stă de mână cu mine, tu ai fugit din mâna mea, nu eu mi-am smuls mâna. Și nu te-am întrebat și pe tine când ai venit la caserole?
S-a băgat în mine și m-a cuprins cu mâinile ei slabe și lungi plângând înfundat.
– Te iubesc, mami!
– Și eu, Măru. Dar să știi că ai așa un fel să ceri iubire pe care eu nu știu să-l duc foarte bine și mă enervez.
– Dar mă iubești indiferent de cum îți cer iubirea?
Text: Ana Nicolescu
Foto: Cristina Nichituș Roncea
