“Mami, unde eram eu inainte sa fiu fetita ta?” – Mariuca, 4 ani

Am prins 385-ul exact cand sa se inchida usile. Dupa ce m-am indesat, cu laptotul intr-o mana, cu geanta in cealalta si cu o punga de CD-uri aproape in dinti, sa scanez cardul, mi-am gasit loc intre un domn cu burta generoasa si o cucoana care se foia intruna si se dadea atoatestiutoare. Pret de vreo 10 statii, am indurat inghesuiala, transpiratia, cate un firicel de aer cand se deschideau usile, niste discutii penibile si maini pe fund. Toate ca sa ajung la Mariuca la gradinita prima, asa cum ma rugase de dimineata.

O lasasem cu ochii tristi dupa mini vacanta de 3 zile. Pe drum imi spunea ca nu mai vrea la gradi, ca ea vrea sa stea acasa cu mama ei frumoasa, buna si blanda, cu Julie si cu mamaioara, sa ne comandam rochii de Elsa si sa cantam toata ziua. I-am spus ca o iubesc si ca am o intalnire la pranz, ca nu pot sta acasa cu ele. Ea m-a intrebat daca trebuie sa muncesc ca sa-i iau rochie de Elsa. Eu am pupat-o tare si apasat pe frunte si am strans-o in brate. I-am zis ca nu multe lucruri pe lume sunt gratis si i-am promis ca vin prima sa o iau.

Nu am ajuns prima. Ea era excesiv de activa, imbujorata si transpirata. Educatoarea mi-a spus ca nu prea a dormit la pranz. Dupa 30 de minute, am reusit sa plecam de la gradi. Am luat-o pe Iulia de acasa si am iesit in parc. Pentru ca nu am vrut sa-i iau inghetata inainte sa mergem la parc, s-a trantit pe jos si a inceput sa planga, sa imi spuna ca ii e dor de mama ei buna, ca i se rupe sufletul cand eu nu o vad si pe ea, ca o sa plece de acasa singura singurica, dar ca o sa ma astepte cu inima deschisa sa vin dupa ea, ca am uitat sa-i pun de dimineata lantisorul cu inima cu Hello Kitty la gat si ca i-a fost dor de mine toata ziua si ca nimeni nu o sa ma iubeasca vreodata cum ma iubeste ea pe mine.

Nu stiu voi cum faceti, insa pe mine ma dezarmeaza astfel de crize din toate punctele de vedere: ca sunt in mijlocul strazii, ca nu pot sa ma dedic ei exclusiv pentru ca mai am in brate un copil de 1 an si 9 luni, ca nu ma simt in siguranta nici fizic si nici psihic, si mai ales, pentru ce spune.

Mi-am amintit ca acum o saptamana am participat la Bookfest la lansarea a doua colectii la Didactica Publishing House. Am vorbit din experienta cu fetele mele despre accesele de furie la copii, pe baza cartii scrise de Madeleine Deny si despre colectia Micii filosofi. Ambele carti trateaza constient, obiectiv si acorat in realitate ce putem face noi, parintii, pentru a face fata tantrumurilor copiilor si intrebarilor filosofice, astfel incat sa ii respectam pe cei mici ca indivizi unici, in plin proces de dezvoltare.

_MG_9490

In cartea Cum sa-ti ajuti copilul sa treaca peste accesele de furie, crizele sunt impartite pe categorii, in functie de varsta copilului si de motivul care le provoaca: furia provocata de suferinta, de primejdie, de frustrare, furia la scolari, primele revolte, ce favorizeaza accesele de furie, agresivitatea si comportamentele de opozitie si invitatia la masa negocierilor. Este o carte cu informatii utile, care explica stadiile de dezvoltare ale creierului copilului si explica de ce copiii plang aparent fara motiv.

_MG_9497

Cat despre Colectia Micii filosofi, o colectie frumos ilustrata, ea ofera variante de raspuns la intrebarile incuietoare ale copiilor: Spune-mi, tati, de ce ma iubesti?, Spune-mi, mami, eu de ce exist?, De ce nu pot face ce-mi place?, De ce merg la scoala?

_MG_9381

Colectia se vrea a fi o abordare a unora dintre primele intrebari ale celor mici realizata de autorul Oscar Brenifier si ilustratorul Delphine Durand. Ca toti copiii, Fil isi pune o multime de intrebari, dar, de cele mai multe ori, cei mari nu au timp sau nu stiu, pe moment, ce raspuns sa ii dea. Insotit de Zof, jucaria sa preferata, el pleaca intr-o poveste-excursie in care ii intreaba acelasi lucru pe toti cei cu care se intalneste, fie el un lucru sau un animal. Expresiile amuzante precum «turlututum», «taratatom» sau «saperlipopete» pe care le foloseste Zof ii ajuta pe copii sa ramana ancorati in poveste.

Multumesc Editura Didactica Publishing House pentru invitatie si pentru increderea pe care mi-ati oferit-o. Alaturi de Mirela Horumba, psiholog si Laura Ciocoiu, psiholog, am purtat o discutie calda despre cat de importanta este dezvoltarea personala pentru a fi un parinte constient, gata sa fie alaturi de copilul sau in drumul lui prin viata. Asa cum spuneam si acolo, intrebarea cea mai profunda pe care mi-a pus-o, pana acum, Mariuca, este: Mami, unde eram eu inainte sa fiu fetita ta?

Text: Ana Nicolescu

Foto: Laura Pavaloaia

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.