Iubirea Urbană
comments 6

Mamica + Taticul Urban = 18 ani

Mica, somnoroasa, abia trezita din somn, Mariuca s-a uitat la mine, peste Bogdan care dormea, si mi-a zis: La multi ani, mami si tati. Apoi mi-a intins mana mica si mi-a dat cel mai frumos cadou. Unul imaginar. Iulia tocmai se trezise si ea si ma striga, din cealalta camera, pentru prima oara, mama… mama… mama.

Ieri am implinit 18 ani de cand sunt cu Bogdan. Mai mult de jumatate din viata noastra. Ani frumosi, zbuciumati, cu iubire, cu echilibru, cu dezechilibre, cu conectare si de-conectare, cu certuri racoroase ca ploile de vara, cu pasiune uneori de adolescenti, cu goana nebuna dupa nu stiu ce cand avem de toate, dar tot muncim din ce in ce mai mult sa avem ce deja avem. 18 ani, dintre care ultimii 3 au fost breathtaking.

Sunt cei 3 ani in care am devenit parinti. Nu stiu daca eram pregatiti, se spune ca nu esti niciodata pregatit sa fii parinte. Nu stiu daca am cercetat vreodata cat de pregatiti eram si nu stiu cat de constient am luat aceste decizii. Cineva imi spunea ca este un act de mare curaj sa faci al doilea copil. La mine a fost o alegere egoista. Imi place sa fiu mama, ma implineste, ma flateaza, imi da confort psihic, ma face sa nu ma simt singura, imi ofera (pentru moment) iubire neconditionata. Apoi a fost o decizie pentru Mariuca, sa aiba cu cine sa se joace, sa comploteze, sa se spijine la bine si la greu, Desigur, viata le va duce unde va vrea ea, nu unde am gandit noi. Si, nu in ultimul rand, a fost o decizie semiinconstineta, in sensul ca nu ne-am gandit foarte mult, am zis, pur si simplu, hai, ca parca prea ne relaxasem si ne trebuia ceva sa fim bagati in priza. Deci intre curaj si inconstienta (nu in sensul de nebunie) e o linie foarte fina. Practic, au fost decizii luate mai mult cu inima, nu cu capul.

Am fost, ca sa pastram traditia de pe vremea cand eram in liceu, la o pizza si la un film. Asta facem in fiecare an, la zi de sarbatoare. Singurul film care era la ora 16, Burlaci intarziati. Ne-am regasit, trist, in film. I-am dat dreptate lui Michael Douglas care zicea ca are un corp de 70 de ani, dar se simte inca adolescent si vremea trece neiertator de repede. Ne-am zis, ca in fiecare an, ca merita sa ne rezervam mai mult timp pentru noi, dar nu ne-am tinut de promisiune in niciun an.

I-am facut cadou niste butoni de aur cu sidef. Pe unul am gravat Maria, pe celalalt, Iulia. El ii va purta toata viata, si, la un moment dat, le va da fetelor cate unul. Poate isi vor face cate un inel din ei sau un pandantiv, sau poate chiar un nasture la rochia de mireasa. Sau poate ii vor lasa asa cum sunt. Insa vor sti ca au marcat majoratul relatiei parintilor lor.

DSCN0075 (2)

DSCN0076 (2)

Text: Ana Nicolescu

6 Comments

  1. Foarte frumos. Imi place mult ideea de cadou care se poate transforma si care leaga generatiile una de alta. La Multi Ani!

    • Ana Nicolescu says

      Multumim, Sabina. Va asteptam sa ne egalati si sa ne intreceti 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *