Mănânc cât mai puțin procesat și nu-mi premiez copiii la fast food

mancare sănătoasă

Am mâncat ieri un hamburger ca să sărbătorim ziua Americii și o clătită cu Nutella. Ambele făcute în casă. Acum am mâinile și pleoapele umflate, am dormit prost, mi-a fost rău înainte de culcare și sete toată noaptea. Astea sunt stările cu care ajungem să ne obișnuim dacă mâncăm așa zilnic și oboseala, lipsa poftei de viață, de energie și de optimism devin parte din noi și nici nu ne mai dăm seama că nu asta e normalitatea.

De cele mai multe ori mănânc aleg mâncare neprocesată, fără zahăr adăugat, cât mai multe legume și fructe autohtone de sezon, vlăstari, germeni, multă apă, sucuri verzi, apă filtrată, pește, ouă, fac mișcare zilnic și îmi relaxez mintea cu exerciții de respirație și meditație. Nu de puține ori am auzit că sunt extremistă, că exagerez, că oricum nu am cum să fac alegeri sănătoase într-o lume cu solul contaminat, apă și aer poluate, că buncii noștri fumau și au trăit până la 90 de ani, că mâncau slănină și erau sănătoși, că îmi obișnuiesc corpul cu un stil și nu mai pot să mănânc normal când merg în concediu sau la o aniversare. Toate spuse de oameni cu adicții și boli, în principal, fumat și colesterol ridicat.

Dar să le luăm pe rând.

Aleg să am un stil de viață bazat pe cele mai puțin nocive alimente și obiceiuri

Da, de acord că mai nimic acum nu mai este 100% curat, dar nu se compară un pahar cu apă cu unul de băutură carbogazoasă care are 25 de lingurițe de zahăr la jumătate de litru sau un humus făcut de mine, cu o salată de legume și germeni, care mă fac să mă simt plină de energie, față de paste cuatro formagi. Dacă mănânc un hamburger cu pâine albă, maioneză, ketchup și iau și un desert cu ciocolată, mă simt obosită și efectele se văd și după două-trei zile. Atunci îmi e clar care e alegerea corectă pentru mine. Nu mai spun de dezechilibrele hormonale, de vitalitatea tenului și a pielii în general, de claritatea minții și calitatea somnului.

 

Bunicii noștri au fumat și au mâncat slănină și au trăit până la 90 de ani pentru că:

– Mâncau hrană neprocesată pentru că nici nu exista pe atunci.

– Mâncau mai multe legume și leguminoase comparativ cu cât mâncăm noi acum. Carnea era pentru ocazii speciale. Aproape tot ce mâncau produceau ei în grădina și pe câmpurile lor.

– Munceau zi lumină în natură, făceau efort, mergeau mult pe jos, erau aliniați cu ritmul pământului, al naturii, aveau simțurile deschise, mergeau cu tălpile goale pe pământ. Noi, din birourile noatre, stăm cam 8 ore pe scaun, înconjurați de tehnologie, de unde electromagnetice, deconectați de noi și de natură. Cu puțin noroc ajungem la sală de 2-3 ori pe săptămână, dar mâncăm 3 mese consistente pe zi și două gustări.

– Cantitativ, mâncau mai puțin.

 

Ne premiem copiii cu otravă

Am văzut atâția copii cu coroniță duși la fast food zilele astea. Pe lângă faptul că-i otrăvim, le creăm și obiceiuri care le fac rău și pe termen scurt, și pe termen lung. Pe lângă obezitate și diabet, bullying, stimă de sine scăzută, le formăm asocieri proaste, și anume că este minunat să te premiezi cu otravă. După ce că le-am distrus conștient planeta, îi distrugem și pe interior. Practic le tăiem aripile.

mancare sănătoasă

Dacă mă hrănesc sănătos și am obiceiuri bune pentru vitalitatea mea nu înseamnă că mâncarea nu are gust

Asta consider că este o proiecție a celor care o spun pentru că nu sunt pregătiți să urmeze acest stil de viață, pentru că gustul le este alterat, pentru că sunt foarte obișnuiți cu starea de oboseală și nici nu mai știu cum e să te trezești vesel, cu energie și elan pentru proiectele pe care le ai, pentru că aparent găsesc în fumat o plăcere, dar e de fapt o fugă de durere. Și cred că mai e o frică de-ale lor să nu îi piardă pe cei dragi așa cum îi știau ei. Deci le este teamă să lase controlul din mâna lor. Își dau seama că fac asta? Nu cred. Vor să vadă dacă le spui? Cei mai mulți nu sunt pregătiți să crească. Îi cuprind, îi văd și îi înțeleg. Sunt oricând gata să-i ajut dacă vor și ei.

 

Dacă mă hrănesc sănătos și am obiceiuri bune pentru vitalitatea mea nu înseamnă că nu pot să merg în concediu și că nu am ce să aleg

Salate sunt peste tot, și la all inclusive, și la demipensiune, și la supermarket dacă am în camera de la cazare, chicinetă. Dacă vreau neapărat, germeni pot să-mi crec la borcan în două zile oriunde m-aș duce. Pește și ouă iarăși găsesc oriunde. Apă plată, la fel. Deci care este obstacolul? Vă zic eu. La mindset. La frica de a renunța la un obicei nociv. La refuzul de a vedea că merităm o viață trăită conștient și că putem să ne simțim plini de viață. Și de fapt, cred că se referă la refuzul de a ne da voie să trăim asta pentru că noi credem că nu merităm. Pentru că acolo în sufletul nostru nu ne considerăm suficient de buni ca să merităm ceva.

Așadar ce alegi azi pentru starea ta de bine? Ce promisiune îți faci?

Text: Ana Nicolescu

Foto: Magdalena Aldea Photography

S-ar putea să-ți placă și

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.