Măriuca are abilități de negociere. De mică. Avea 2 ani și de abia începea să vorbească. Eu observam cu curiozitate și amuzament ce spune și cum se comportă atunci când fie vrea ceva ce nu are voie, fie nu îi convine ceva.
Cum nu știu ce să fac, cum să dezvolt abilitățile de negociere și să opresc drumul către manipulare, mai ales între ea și sora ei, am stat de vorbă cu Dr. Cristina Petrescu-Ghenea, Medic Specialist Psihiatria Copilului și Adolescentului, Psihoterapeut de Familie, Membru al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.
Mulți părinți consideră că cei mici au o capacitate înnăscută de manipulare. Astfel, sunt sceptici la anumite comportamente ale copiilor și nu se lasă intimidați de plânsul lor sau de faptul că vor să stea în brațele părinților. Cât de reală este această credință?
Dr. Cristina Petrescu-Ghenea: Cu copiii de vârste foarte mici această credință este falsă. Complet falsă. Așa cum ai spus și tu, credința este a părintelui. Este, de cele mai multe ori vorba despre faptul că părinții vin cu un bagaj emoțional, dar și de credințe sociale, de preconcepții, în relația cu copiii lor. Din moment ce sunt obișnuit să fiu manipulat de cei din jurul meu sau cel puțin să cred că sunt, voi crede același lucru despre copilul meu. În relația cu copiii, în același timp, ni se activează rănile emoționale și nevoile neîmplinite din relațiile cu familia noastră de origine sau cu partenerii de cuplu din trecut.
Chiar la vârste mai mari, când un copil are aptitudinile sociale necesare manipulării (ce cuvant urât!) și încep să se folosească de asta, eu, una, ca părinte, m-aș întreba: de ce simte copilul meu nevoia să mintă sau să manipuleze?
Anticipează un refuz sau consecinte negative? Ce anume din comportamentul meu, ca adult, îl face să acționeze în acest mod? Cum și unde a învățat manipularea? Este ceva ce a văzut la noi în familie sau în mediul lui? M-aș gândi mai degrabă să văd de ce plânge, care este nevoia lui? Are nevoie de apropiere, de conectare? Atunci trebuie să mă pot flexibiliza și să îi ofer atenția și căldura mea. Manipularea și minciuna nu sunt comportamente înnăscute, ci dobândite în mediul de viață.
Ce favorizează capacitatea de a negocia la copii? Este o abilitate înnăscută sau dobândită?
Dr. Cristina Petrescu-Ghenea: În funcție de tipul de temperament cu care s-a născut, un copil poate fi mai abil sau mai puțin abil în interacțiunea socială și, în consecință, în negociere. Pe de altă parte, este datoria oricărui părinte să crească această aptitudine în copilul lui. Un copil care nu are niciodată de ales, care este frecvent strunit cu replici de tipul: “Faci cum îți zic eu, deoarece eu sunt mama ta și știu mai bine!” sau “Hai să nu ne târguim, că aici nu suntem la piață!”, va ajunge un adult lipsit de asertivitate și asumare.
Negocierea înseamnă că nu câștig nici eu și nici copilul, ci ne întâlnim la jumătatea drumului și fiecare învață să fie flexibil, să lase de la el, dar și să lupte corect pentru ceea ce își dorește. Adultul de mâine este lânga noi. Cum vrem să arate? Vom lăsa obiectivele noastre pe termen scurt să le saboteze pe cele pe termen lung?
Cum putem maximiza beneficiile acestei abilități la copii, mai ales dacă este înnăscută? (De ex. Există cursuri de negociere, de antreprenoriat, există jocuri etc?)
Dr. Cristina Petrescu-Ghenea: Putem să ne folosim de diverse instrumente, dar cele mai simple ingrediente le avem deja la dispoziție: părintele, copilul și situațiile zilnice prin care ei trec. Părintele trebuie să se înarmeze cu ceva mai multă răbdare și flexibilitate și să transforme situațiile impuse în posibilități de negociere.
De exemplu: putem negocia ora de reîntoarcere acasa sau câte înghițituri de mâncare să mai mănânce cel mic până se ridică de la masă, oferindu-ne amândurora ocazia să câștigăm. În loc să favorizez o situație conflictuală care să dureze câteva zeci de minute sau chiar ore, mai bine mă flexibilizez și îi ofer celui mic posibilitatea să negociem. Evident că mă pot folosi de cursuri de dezvoltare personală și de abilități sociale, dar acestea nu țin locului unei bune conduite în acest sens în familie.
Cum îi ajută pe copii abilitatea de a negocia corect? Ce comportamente/abilități de viață dezvoltă cu ajutorul negocierii?
Dr. Cristina Petrescu-Ghenea: Prin oglindire, cel mic va învăța de la noi flexibilitatea care vine la pachet cu o mai mare putere de a privi și punctul de vedere al celor de lângă noi. Negocierea ne oferă ocazia să lăsăm de la noi, iar în viața de adult a mai și renunța este foarte important, iar compromisul, corect înțeles, este o abilitate necesară. Dacă adulții din ziua de azi ar fi învățat puterea aceasta acum mulți ani, poate multe conflicte majore nici nu ar exista.
Când devinde negocierea dăunătoare? (Mă refer aici la situația în care ne permitem/le permitem copiilor să negocieze cu noi durata statului în parc mai mult decât stabilisem inițial sau cumpărarea unei jucării deși stabilisem că vom cumpăra doar de mâncare etc).
Dr. Cristina Petrescu-Ghenea: Stabilind limite și reguli din timp am ocazia să fac și negocierea din timp. Astfel, dacă am stabilit deja o oră de intrare în casă de comun acord, nu impusă doar de părinte, datoria mea în acest moment este să mă asigur că ne ținem de ceea ce am stabilit. Condiția este să negociem de acasă, apoi la plecarea în parc/la magazin îi reamintim copilului ce am stabilit și apoi să mai fac asta încă odată la intrarea în parc/ magazin.
În momentul în care cel mic încearcă o nouă negociere ad-hoc, îi reamintim ce am stabilit împreună acasă, fără să ne supărăm pe el că încearcă, însă! Este în firea oricărui copil să testeze limitele și reguluile din viața lui și asta, din punctul meu de vedere, este un semn de normalitate și sănătate mintală. Așa își învață copiii mediul. După ce îi dăm 3 avertismente, trebuie să aplicăm, cu blândețe, limita negociată anterior – fie că este vorba de timp sau cumpărături. Dacă părintele nu se ține de ceea ce a negociat anterior, atunci copilul învață să nu respecte acest proces și să forțeze permanent limitele, ajungându-se și în acest mod, la manipulare.
Când și cum se trece linia de la negociere la manipulare? Când intervine manipularea? De ce apare ea? Care sunt de fapt emoțiile care o generează?
Dr. Cristina Petrescu-Ghenea: Manipulare înseamnă că mă folosesc de minciună sau de minciuna prin omisiune pentru a obține ceea ce doresc, fără a ține cont de nevoile celor din jurul meu. Atâta timp cât folosesc argumente reale în negociere și îl respect pe cel din fața mea, lucrurile decurg corect și chiar sănătos. Copiii ajung la manipulare și minciună, așa cum am amintit mai sus, pentru mai multe motive. Fie anticipează un refuz sau o constângere din partea adultului/ interlocutorului, fie evită să spună adevărul anticipând consecințe nefaste asupra lui sau a altora cum ar fi critica, pedeapsa etc. Un alt mod de a deprinde acest obicei urât este prin a copia ce vedem în jurul nostru: dacă părinții mei mint și manipulează, eu ca și copil voi înțelege că acesta este un mod acceptabil prin care îmi pot atinge obectivele.
De prea multe ori avem impresia că cei mici nu prea înțeleg ce se întâmplă, dar nu este așa! Copiii mei m-au auzit mințind politistul că circulam cu viteză deoarece unul dintre ei este bolnav și trebuie dus de urgență la spital. Data viitoare când vor vrea să scape de o problemă sau de consecința uneia dintre acțiunile lor vor folosi manipularea. Un alt obicei care ne sabotează, despre care am mai scris de curand, este cel în care părinții își obișnuiesc copiii, în mod nefavorabil, să câștige la toate jocurile și competițiile sau îi învață că sunt speciali. Fiecare copil și om este unic, asta știința a demonstrat deja, dar special presupune că ești deosebit și ți se cuvine un tratament special. Curând, cei mici descoperă că nu sunt chiar așa speciali și atunci, pentru a primi un tratament preferențial pot recurge la comportamente de manipulare sau exagerare.
Cum îi explic copilului că m-am prins că m-a mințit încercând să pună situația într-o lumină favorabilă? Cum fac asta fără să îl rănesc și cum îi explic că nu e ok să manipuleze? Cum opresc manipularea dintre surori? (Dă-mi mie poneiul tău că la mine în buzunar e mai cald.)
Dr. Cristina Petrescu-Ghenea: Este nevoie să vorbim întâi cu copiii despre ce înseamnă manipularea și minciuna și despre faptul că ele nu sunt acceptabile în nicio situație. Apoi să le prezentăm negocierea ca o variantă sănătoasă. Mai trebuie să le povestim celor mici și despre cum se simt oamenii când își dau seama că au fost manipulați sau mințiți. Ar fi util să le dăm exemple chiar din viețile lor sau exemple ale unor situații ipotetice care îi includ, pentru a le trezi empatia și înțelegerea. Îți amintești cum te-ai simțit când Ana ți-a promis că îți dă jocul și nu a făcut-o? Ce ai simțit atunci, ce te-ai gândit?
Lăsați-i să vă povestească, nu purtați un monolog! După asta putem merge mai departe să le spunem că dacă au anumite nevoi trebuie să vorbească despre ele fără rușine, dar și fără a încerca să manipuleze. Nu este nevoie sa recurgi la manipulare, Măriuca. Îmi poți spune că nu vrei să mănânci cașcavalul și să găsim împreună o soluție care să îmi convină și mie și ție. Ce părere ai? Crezi că poți face asta pe viitor?
În ceea ce privește manipularea între copii, ea poate fi transformată în negociere învățându-i că nu este cazul să mintă sau să exagereze lucrurile, ci pot recurge la negociere, iar dacă nu funcționează, din când în când este ok să renunțe sau să amâne. În loc de Dă-mi mie poneiul tău că la mine în buzunar e mai cald, putem să îi sugerăm să spună: Dacă îmi dai și mie poneiul, eu te pot lăsa să te joci cu păpușa mea preferată. În loc să manipulăm, putem găsi o alternativă care să îl mulțumească și pe celălalt.
Specialist: Dr. Cristina Petrescu-Ghenea
Medic Specialist Psihiatria Copilului și Adolescentului,
Psihoterapeut de Familie
Membru al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie
3 comentarii
Foarte util articolul, sper sa-l citeasca, cat mai multi parinti!
Eu n-am remarcat-o niciodată pe Eliza negociind cu alţi copii, dacă stau să mă gândesc. Doar cu mine şi merge până în pânzele albe, pt că ştie că uneori cedez dacă insistă suficient de mult. Însă cu ceilalţi copii, îi roagă o dată sau le spune pe un tin insistent, dar dacă aceştia refuză, nu negociază. Nici schimburi de chestii colecţionabile nu prea ştie să facă :))
Eu aș putea scrie o carte cu tehnici de manipulare folosite de Măriuca. Poate că ea este viitorul Bogdan Ficeac :)))