I-am șopit sufletului ei că îi doresc să trăiască mereu în lumină și adevăr

Pentru mine, 7 este o cifră magică. M-am născut într-o zi de 7 și toate zilele cu 7 sunt norocoase. Cele mai multe proiecte s-au concretizat în cifra 7. Se zice că 11 este număr maestru. Suma cifrelor din ziua mea de naștere este 11. Măriuca s-a născut într-o zi de 11 și fix azi ea împlinește 7 ani.

În fiecare dimineață îmi setez o intenție. Azi am intrat în meditație și mi-am rugat îngerii păzitori să mă ajute să fiu echilibrată și centrată în rolul meu de mamă, să pot să îi ofer Măriucăi un cadru emoțional atât de sigur încât ea să se poată dezvolta la adevăratul ei potențial. M-am așezat apoi în pat lângă Măriuca și am strâns-o în brațe. Încă dormea. I-am șopit sufletului ei că îi doresc să trăiască mereu în lumină și adevăr.

Despre dualitate, bunătate și consecințe

Când s-a trezit i-am povestit că fiecare om are în el și lumină și umbră, și că fiecare are o parte bună și o parte mai puțin bună, că toate în noi sunt și pozitive și negative. Nu suntem doar buni sau doar răi. Îmi doresc să știe asta de pe acum pentru ca atunci când este etichetată într-un anumit fel, rău, să știe că acea etichetă nu o definește pentru că sufletul ei este mai mult decât o etichetă. În plus, vreau să fie conștientă că totul ține de alegeri și că este decizia ei ce parte din ea alege să o arate lumii. Și, în al treilea rând, consider că este important să știe că orice alegere are o consecință și orice gând, emoție, comportament poate avea efecte asupra ei și asupra celorlalți.

Cea mai mare dorință a Măriucăi

Ca în fiecare an, Măriuca și-a pus dorința ca eu să nu deschid laptopul și nici telefonul azi. Așa că îi voi îndeplini această dorință. La mulți ani, frumoasa mea, care ai adunat cerul și soarele în ochii tăi. Să nu uiți că ești mereu iubită și că ai în sufletul tău mult curaj și o tonă de bunătate.

Text: Ana Nicolescu

S-ar putea să-ți placă și

6 comentarii

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Bifați căsuța de selectare GDPR

  • Acest formular îți colectează numele, e-mailul și conținutul, pentru a putea urmări comentariile plasate pe site. Pentru mai multe informații, consultați politica noastră de confidențialitate, unde veți primi mai multe informații despre unde, cum și de ce stocăm datele dvs.